În  această seară toţi cei care aşteaptă daruri de la Moş Nicolae  trebuie să se pregătească, să-şi   lustruiască  încălţările, să le aşeze la intrare. Iar în funcţie de modul în care s-au comportat de-a lungul anului (dacă au făcut fapte bune sau nu) vor primi  ceea ce merită. În zona transilvană  ilustrul personaj este numit şi  Mikulás, de aici şi varianta „virgács” pentru nuieluşa cu care sunt atinşi  în mod simbolic aceia care nu au fost cuminţi. Tradiţia aceasta pitorească s-a înrădăcinat puternic vreme de sute de ani  în memoria colectivă, nu doar a poporului român, găsind-o  în toate ţările din Europa, ca şi la alţi locuitori ai Planetei. Cu alte cuvinte, este o datină frumoasă ce se cere păstrată şi continuată.

Personaj vestit

Să spunem că dincolo de  legendă,  Sf. Nicolae a reprezentat un personaj real, despre care se ştiu  destul de multe lucruri.  S-a născut în Asia Mică, în a doua jumătate a secolului al IIIlea. Încă din adolescenţă  a deprins credinţa în Iisus şi a iubirii de oameni. Nepunând  preţ pe bogăţie, şi-a dăruit averea celor săraci, trăind modest în post şi rugăciune, fiind un model de bunătate şi înţelepciune. A dus o existenţă exemplară, fiind mai întâi călugăr, apoi arhiereu. Ilustrul personaj a trăit în timpul împăraţilor Diocleţian şi Maximian. Numai că el nu se închina la idoli, ca majoritatea semenilor, a conducătorilor despoţi, fiind  adept al credinţei în Iisus. Pentru acest  motiv  a fost arestat,  schingiuit şi aruncat în temniţă, împreună cu alţi fraţi întru convingeri religioase. Noroc că la domnie a ajuns Împăratul  Constantin, care îngăduia şi spijinea creştinismul, eliberându-i pe deţinuţii închişi şi persecutaţi pentru credinţa în Dumnezeu. Astfel a scăpat şi Sfântul Nicolae, care a ajuns în Mira.

    Au rămas vestite peste secole  câteva dintre minunile săvârşite el, precum învierea celor trei copii omorâţi de un hangiu sau salvarea de la naufragiu a unor corăbii. De aceea, Sf. Nicolae avea să fie ales ca ocrotitor al copiilor, dar şi al marinarilor, al brutarilor, al fetelor fără zestre. Legat de acest ultim amănunt, vom povesti în cele ce urmează o legendă ce se referă la mărinimia sa.

Nume sinonim cu hărnicia

 Aureola cu care este înconjurat miticul personaj vorbeşte de dărnicie, păstrându-se  numeroase istorisiri referitoare la actele sale de binefacere. Cea mai cunoscută se referă la povestea unui bărbat care-şi pierduse avuţia şi nu mai avea  zestre că să-şi mărite cele trei  fete. Deşi frumoase, rămăseseră sărace, fără nici o şansă. Prin har divin, Ierarhul Nicolae a aflat de necazul omului, care era gata-gata să-şi lase fetele să se prostitueze. Sau în disperare de cauză se gândea chiar să le omoare şi apoi să-şi ia şi el viaţa!?  Ca să-l ajute, Sf. Nicolae a lăsat într-o noapte o pungă cu galbeni în casa cu pricina. A doua zi, spre marea uimire şi bucurie a capul familiei, lucrurile păreau să se rezolve. La scurtă vreme a reusit să-şi mărite  fata cea mare. Isprava minunată s-a repetat încă de două ori şi celelalte fete s-au căsătorit, iar în cele din urmă bărbatul l-a descoperit pe binefăcătorul său.  Însă, Sf. Nicolae l-a pus să jure că nu va spune nimănui cele întâmplate.

 Cert este că obiceiul darurilor (aparent miraculoase) s-a perpetuat şi adaptat în timp. Aşa se face că  în seara premergătoare datei de 6 decembrie, în special, copiii aşteaptă nerăbdători să primească jucării şi dulciuri de la Moş Nicolae, care însă nu li se înfăţişează aievea niciodată.

Între dojană şi alinare

    Sfântul Ierarh Nicolae a ştiut atât să-i dojenească pe cei care au greşit, dar să-i şi mângâie, având pentru ei fie o vorbă  bună, o povaţă sau oferindu-le un ajutor material. A rămas vestit în povestirile cu caracter religios, dar şi în folclor deoarece a  făcut multe ofrande săracilor, alinând suferinţele trupeşti ori sufleteşti ale bolnavilor.

    S-a stins din viaţă în anul 340, iar din  1087 rămăşiţele sale pământeşti au fost aşezate cu mare cinste într-o vestită Biserică din  Bari, în sudul Italiei,  lăcaş de cult ce îi este dedicat şi unde credincioşi din lumea întreagă vin să se roage şi să-i aducă un prinos de recunoştinţă peste ani.

Tradiţii româneşti

Bogatele datini şi obiceiuri populare  româneşti se referă, fireşte, şi la Moş Nicolae. El apare în basme pe un cal alb, aidoma zăpezii. În multe dintre colindele pe care le vom asculta de acum înainte şi până la Anul Nou,  se face ades referire la „florile dalbe, flori de măr”. Nenea Ionică Hossu,octogenar din Întorsura Buzăului, ne-a tălmăcit tâlcul acestei semnificaţii. De fapt, referirea se face la… jordiţa  Sfântului Nicolae, cu care îi atinge pe copiii neascultători. Nuieluşa  trebuie să fie din lemn  de măr. Dacă  crenguţa va fi pusă în apă şi va înflori până în Ajun de ziua Naşterii Domnului, înseamnă că  persoana respectivă este iertată de greşeli şi va avea un an mai bun.

  Se mai povesteşte că Sf. Nicolae ocroteşte orfanii şi fetele sărace care vor să se mărite, stăpâneşte apele, fiind patron al marinarilor pe care îi scapă de la înec; apără soldaţii în război, motiv pentru care aceştia îl invocă înaintea unor bătălii.

SânNicoară”

        În tradiţia populară  6 decembrie  figurează drept prima zi de iarnă, iar în anumite zone Sf. Nicolae este numit  şi  „Sân-Nicoară”, unul dintre cei mai iubiţi sfinţi. Acesta ar fi un unchieş  cu barba sură, călare pe un cal alb. Barba-i albă constituie un semn că începând de astăzi  trebuie să cadă fulgii de nea. „Sân-Nicoara” veghează la porţile Cerului dinspre Apus, ceea ce simbolizează victoria  Luminii asupra Întunericului. În nopţile de Sărbători, când  pentru o clipă se  deschide Cerul, credincioşii îl pot vedea stând la Masa Împărătească în dreapta lui Dumnezeu.   Ziua de 6 decembrie încheie ciclul de  practici magice, dedicate  lupilor şi spiritelor morţilor-strigoi (despre care am relatat pe larg de Sf. Andrei), obiceiuri obscurantiste  începute la mijlocul lunii lui Brumar.

 

Mulţi sărbătoriţi

    Nicolae este unul dintre prenumele cele mai răspândite, găsindu-se în foarte multe idiomuri. La origine s-a format din cuvintele greceşti: „nike” – victorie şi „laos” – popor, adică  un om care e face parte dintr-un neam victorios. De fapt, în această zi creştinii îl sărbătoresc de sute de ani pe Sfântul  Ierarh Nicolae, cunoscut şi drept „Făcătorul de Minuni”, întruchiparea dărniciei lui Dumnezeu.  Sfântul  care a făcut mult bine oamenilor, fără însă a se lăuda cu aceasta.

    Sunt în jur de 830.000 de români ce poartă cu mândrie acest prenume biblic, minunat prilej de a le adresa şi noi un  sincer şi călduros „La Mulţi Ani!”

    Dintre  sărbătoriţi circa 523.300 sunt bărbaţi, iar peste 300.000 reprezintă femei.Marea majoritate a bărbaţilor care îl au ca patron spiritual pe Sfântul Ierarh se numesc  Nicolae. Dar există şi derivate, precum   Neculai, Niculae, cu diminutivele Nicu şi Nicuşor. Prenumele femeilor pot fi Nicoleta, Niculina, Nicola sau alte variante.

     Şi fiindcă ne apropiem cu paşi repezi de Crăciun, Anul Nou şi celelalte zile însemnate, le adresăm cititorilor încă de pe acum,  Sărbători Fericite !

                                                                                                                             Horia C. Deliu

 

 

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail