Numărul persoanelor înţepate de căpuşe creşte de la o săptămână la alta, în ciuda faptului că vremea nu prea permite ieşitul la iarbă verde.

Un număr de 25 de persoane s-au  prezentat la secţia de primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean din Sfântu Gheorghe, în cursul săptămânii  trecută, acestea prezentând înţepături de căpuşe pe corp. Toate cazurile au fost tratate în ambulatoriu de specialitate.

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Covasna recomandă folosirea unui acaricid, o substanţă chimică contra căpuşelor, dar şi vaccinarea contra encefalitei provocate de înţepătura de căpuşe, în caz de nevoie. „Controlul căpuşelor este în general realizat cu acaricide (substanţe chimice anti-căpuşe) care sunt aplicate pe corpul gazdelor în diferite moduri (băi, pour-on, spot-on, etc). Substanţele acaricide omoară căpuşele şi previn infestarea animalelor o anumită perioadă de timp. Pentru om există vaccin pentru prevenirea encefalitei produse de căpuşe”, se arată într-un comunicat pe site-ul DSP Covasna.

Totodată, pentru a preveni infestaţiilor cu căpuşe şi, implicit, a bolilor transmise de căpuşe la animalele de companie sau din gospodărie, se vor folosi produse cu acţiune pe termen lung, la recomandarea şi sub controlul medicului veterinar specialist.

În ceea ce priveşte reducerea mediilor propice dezvoltării căpuşelor, medicii recomandă acţiunea directă pe teren, constituită  dintr-o „luptă” ecologică prin intervenţia asupra covorului ierbos, prin cosirea ierburilor neconsumate de animale şi îndepărtarea tufişurilor (medii favorabile pentru supravieţuirea căpuşelor). Creşterea de animale rezistente la infestaţiile cu căpuşe este o altă modalitate de control a infestaţiilor cu căpuşe. Carantina, rotirea animalelor pe păşune şi eliminarea animalelor sălbatice au fost folosite, de asemenea, în combaterea căpuşelor.

Maricela Dan

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail