Preşedintele interimar al Partidului Popular Maghiar din Ardeal (PPMA), Toro T. Tibor îi cere liderului PSD Victor Ponta să retracteze ”etichetările” la adresa acestei formaţiuni politice.
Toro T. Tobor a declarat luni, la Sfântu Gheorghe, în cadrul unei conferinţe de presă, că Victor Ponta probabil nu cunoaşte programul PPMA din moment ce l-a catalogat „extremist” şi „fascist”, drept urmare ar trebui să se documenteze şi să-şi revizuiască declaraţiile.
„Nu ne surprinde, dar, totuşi, este dezamăgitoare declaraţia domnului preşedinte Ponta”, a spus liderul PPMA.
Acesta a mai adăugat că Tokes Laszlo a fost „scânteia” Revoluţiei din decembrie 89, iar dacă acel eveniment nu s-ar fi petrecut, ar fi fost posibil ca Victor Ponta să fi fost acum un „membru de bază al Partidului Comunist Român, eventual chiar în Comitetul Central al partidului”.
Preşedintele PSD, Victor Ponta a declarat sâmbătă la Sfântu Gheorghe că reprezentarea minorităţii maghiare în viitorul Parlament al ţării este foarte importantă, dar doreşte ca UDMR să atingă pragul electoral şi nu PPMA, fondat de Tokes Laszlo, pe considerentul că acesta este extremist.
„Îmi doresc ca UDMR să intre în Parlament şi nu partidul domnului Tokes, pentru că din punctul nostru de vedere, al USL, domnul Tokes reprezintă un mod de a face politică extremist, aproape fascist”, a spus liderul PSD.
Acesta a mai adăugat că pentru USL „UDMR a fost şi va fi un partener de dialog”, dar nu şi un partener de guvernare, având în vedere repetatele refuzuri de colaborare.
„După alegerile următoare îmi doresc ca UDMR să fie în Parlament, dar în opoziţie”, a spus Victor Ponta, subliniind că decizia USL de a nu guverna împreună cu UDMR reprezintă o decizie pur politică şi nu are nici o legătură cu comunitatea maghiară.
Oana Mălina Negrea/AGERPRES