La sfârşitul acestei săptămâni, reprezentanţii parcului de distracţii „Natura Parc” din Chichiş au pregătit un nou eveniment, de data aceasta dedicat copiilor.

După ce săptămâna trecută vizitatorii au putut participa la Olimpiada Natura Parc, în acest week-end reprezentanţii parcului de distracţii organizează discoteca pentru copiii de toate vârstele. Distracţie, muzică, şi o super petrecere îi aşteaptă pe aceştia sâmbătă şi duminică (15-16 septembrie), între orele 11- 17.

„Discoteca pentru copii este cea mai populară petrecere a toamnei. Copiii trebuie să fie însoţiţi de cel puţin un adult, în timpul petrecerii”, a spus Irina Sava, reprezentanta parcului de distracţii. Şi surprizele nu se opresc aici. Irina Sava a precizat că vizitatorii sunt invitaţi sâmbătă după-amiază la cel mai mare foc de tabără, în zona de picnic şi grătare de la Natura Parc.

„Focul de tabără este bucuria oricărei ieşiri în natură. Poveştile, lângă cel mai înalt foc de tabără, la Natura Parc, vor aduce un plus de farmec şi aventură în aer liber”, a mai spus Irina Sava.

Aceasta a precizat că, pe timpul iernii, petrecerea se va muta într-un balon gigant de 1800 mp. Astfel, în fiecare sâmbătă, la Natura Parc se va organiza Discoteca pentru copii.

Intrarea în parc costă 5 lei de persoană. (A.A.C.)

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail