Szilagyi-Zsolt

Premiul . . „Pro Urbe”, cea mai înaltă distincţie instituită de Consiliul Local Sfântu Gheorghe, va fi conferit în acest an fostului primar al municipiului Albert Almos şi tenorului Szilagy Zsolt.

Consiliul Local Municipal, reunit luni în şedinţă extraordinară, a decis să-i acorde acest titlu onorific tenorului Szilagy Zsolt, pentru întreaga sa activitate artistică şi pentru rezultatele excepţionale obţinute de-a lungul carierei sale, de numele său legându-se, printre altele, şi înfiinţarea corului „Vox Humana”, în urmă cu aproape patru decenii.

În mod excepţional, în acest an vor fi acordate două premii „Pro Urbe”, cea de-a doua distincţie urmând să-i fie conferită post-mortem fostului primar Albert Almos, care a încetat din viaţă anul trecut, la vârsta de 61 de ani. Albert Almos a fost ales primar pe listele UDMR Covasna în 1992 şi a condus comunitatea timp de 16 ani, iar din 2008 şi până în 2012 a fost senator în Parlamentul României.

Propunerile au fost votate de toţi consilierii prezenţi la şedinţă, cu excepţia reprezentantului PSD, Rodica Pârvan, care a menţionat că deşi este de acord cu persoanele nominalizate, se abţine în semn de protest faţă de decizia de reducere a numărului acestor titluri onorifice de la patru la unu, luată în urmă cu câţiva ani, care diminuează considerabil şanselor cetăţenilor de etnie română „ de a mai obţine vreodată” această distincţie, având în vedere votul etnic al consilierilor maghiari.

Titlul „Pro Urbe” se acordă anual persoanelor trecute de 70 de ani care au contribuit „în mod esenţial la ridicarea prestigiului municipiului Sfântu Gheorghe”. Potrivit regulamentului, pot fi distinşi cu acest titlu cetăţenii născuţi sau domiciliaţi în Sfântu Gheorghe care au contribuit în mod deosebit la dezvoltarea localităţii sau care au dobândit recunoaştere notorie a activităţii lor pe plan local, judeţean, naţional sau internaţional, au contribuit la promovarea imaginii municipiului Sfântu Gheorghe, au făcut cunoscut numele acestuia, au făcut donaţii, au preîntâmpinat prin faptele lor producerea de evenimente deosebit de grave sau care au salvat vieţi omeneşti prin sacrificiul suprem. Diploma şi medalia „Pro Urbe” se decernează, potrivit tradiţiei, în luna aprilie, când se sărbătoresc zilele oraşului.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail