În prima zi de după minivacanța de Ziua Națională, pe 2 decembrie, ar fi trebuit să înceapă și testarea antigen la nivelul unităților de învățământ. Însă a fost amânată până la începutul săptămânii următoare.

Acestea nu se vor mai face la nivelul școlilor ci de către părinți, acasă. Astfel, fiecare copil va primi câte două kit-uri, pentru săptămâna următoare. Acestea conțin toate elementele testului și un prospect, toate ambalate într-o pungă de plastic. În unele cazuri, părinții vor trebui să semneze că le-au primit. Testarea nu este obligatorie astfel că mulți se tem că acestea vor fi ignorate total.

Conform recomandărilor autorităților, testarea se va face în prima și a patra zi din sptămână, adică lunea și joia.

Măsura a stârnit un val de reacții din partea părinților. Mulți spun că aceste teste ar putea fi contaminate, însă reprezentanții școlilor spun că le-au ambalat în condiții de igienă maximă.

Ana Măiță: „Au burdușit buzunarele unor interlopi, asta au făcut”

Președinta Asocieției Mame Pentru Mame, Ana măiță, a explicat pentru Ziare.com că atâta timp cât aceste teste trec prin mai multe mâini, există un risc mare de contaminare.

„Având în vedere că sunt multe elementele ale testului trec prin cine știe câte zeci de mii de mâini, evident că există riscul de contaminare. Au fost mobilizați sute, mii de oameni, nu știm exact, din toată țara, cadre didactice, personalul auziliar, doamnele de la curățenie, bodyguarzii, părinții elevilor, elevii mai mari”, a explicat Ana Măiță.

Președinta asociației pentru femei spune însă că nu aceasta este cea mai mare problemă ci faptul „că de la ”T0”, această măsură nu a fost gândită cu capul, iar ministrul Cîmpeanu efectiv a aruncat pe fereastră o sumă enormă de bani pentru ca să se spele pe mâni, pentru că de fapt asta face, de responsabilitatea sănătății copiilor noștri în școală și astfel poate să forțeze nestingherit revenirea la ore cu prezență fizică”.

„Este o mare spălătură de mâini. Și-au luat această pseudo-responsabilitate de a achiziționa testele și au cheltuit o grămadă de bani. Știm deja cu toții ce factură de personaje cu vizibilitate publică au dat acest mega tun financiar în cârdășie cu Ministerul Educației din banii tuturor părinților care muncesc și plătesc taxe și impozite ca să își poată trimite copiii în școli. Au burdușit buzunarele unor interlopi, asta au făcut. Este absolut intolerabil”, a precizat Ana Măiță.

„Ce pretenții să avem de la directorii care au protestat față de purtarea măștii?”

Feminista spune că, de fapt, Ministerul Educației s-a spălat practic pe mâini atunci când a pasat această responsabilitate directorilor de școală care, la rândul lor, au pus totul pe umerii părinților.

„Nu se poate o face monitorizare corectă. Este o nouă harababură marca Sorin Cîmpeanu pe care îl văd și în noua structură. Efectiv, dumnealui și-a bătut joc de școala românească pe timp de pandemie. Ce responsabilitate a avut, a pasat mai departe.

Ce pretenții să avem noi de la acei directori de școală care au ieșit la proteste împotriva purtării măștii. De la părinții care nu s-au vaccinat ei înșiși și nu și-au vaccinat nici copiii care aveau vârsta de vaccinare ce pretenții avem să le facă aceste teste. Vă spun eu că foarte multe teste vor fi preluate pe semnătură și vor aruncate la primul coș de gunoi.

Sănătatea publică nu poate fi aruncată ca o pisică moartă din curtea ministerului, în curtea școlii și apoi la părinți”, a mai spus Ana Măiță.

Iulian Cristache: „Să vedem ce putem face cu ceea ce avem”

Președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți, Iulian Cristache este mai temperat în discurs. El a spus că era mai bine să se facă în salile de clasă pentru că avem certitudinea că toți părinții își vor testa copiii dar cu totții trebuie să ”punem umărul” să nu mai avem un alt val pandemiec cu școli închise.

”În primul rând trebuie să vedem ce putem să facem cu ceea ce avem. Una este ceea ce ne dorim noi și alta ce putem să facem. În primul rând, faptul că avem testele, reprezintă un plus.

Este adevărat că nu ne așteptam să vină în kit-uri individuale și este adevărat că atunci când s-a dorit achiziționarea acestor teste, problema se punea să fie făcute în școli și nu acasă. În școli era mai bine și din punctul nostru de vedere pentru că asigura relevanța efectuării acestui test.

Din punct de vedere medical și igienico-sanitar, evident că este mai bine ca fiecare să îl facă acasă. Semnul de întrebare este dacă în vor face toate familiile atâta timp cât nu există obligativitatea demonstrării că efectuezi acest test și s-ar putea să se diminueze rolul și importanța pentru care au fost achiziționate aceste teste. Dacă într-o clasă de 30 de copii, doar 10-15 familii responsabile vor face și restul nu vor face, este clar că este ”o frecție la un picior de lemn”, adică am dat niște bani degeaba”, a explicat Iulian Cristache pentru Ziare.com.

„Suntem nemulțumiți că nu au venit ambalate individual”

„În ceea ce privește cabinetele școlare, este într-adevăr o lipsă acută. Doar una din cinci școli are cabinet medical dar nu se rezolva problema în acest mod. Pentru că nu poți cu un asistent medical sau doi să faci teste la sute de elevi. Le-ar trebui o lună să îi testeze pe toți. Aceste teste trebuiau făcute în clasă. Toți copiii în același timp să repete aceeași operațiune sub îndrumarea dirigintelui eventual, iar în câteva minute să fie făcute.

Noi, ca federație, am cerut din martie aceste teste. Din păcate nu au fost achiziționate la timp. Au venit într-un final, suntem nemulțumiți că nu au venit ambalate individual și trebuie să fie ambalate de către profesori și riscă să fie contaminate dar pe de altă parte trebuie să fim și responsabili, să punem umărul să ajutăm cu toții: profesori, directori, părinți. Cu toții să facem în așa fel încât sp fie relevante pentru că altfel vom avea un nou val cu școlile închise pe bandă rulantă.

Și în alte țări au fost folosite aceste teste salivare. Mi-e greu să cred că noi nu suntem în stare să le facem la nivelul familiei. Nu îți trebuie facultate pentru acest lucru”, a mai explicat Iulian Cristache.

Peste trei sferturi dintre angajaţii din învăţământ care au participat la un sondaj realizat de Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” au declarat că nu sunt de acord să supravegheze copiii în timp ce îşi administrează testele de salivă pentru depistarea COVID-19.

https://ziare.com/

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail