Organizatorii programului Com’ON Sepsi anunță, printr-un comunicat de presă transmis către Mesagerul de Covasna, că termenul de înscriere a inițiativelor a fost prelungit cu o săptămână. Astfel, tinerii interesați își pot trimite ideile prin completarea formularului de înscriere pe site-ul www.comonsepsi.ro până luni, 19 august, ora 23.59.

„Evaluarea tehnică a inițiativelor propuse va avea loc în perioada 20-21 august. După aceea, locuitorii din Sfântu Gheorghe vor avea un rol principal: între 22 august și 8 septembrie, vor putea alege propunerile pe care doresc să le sprijine printr-un vot public. Inițiativele care primesc cele mai multe voturi vor fi implementate din toamnă.

Grupul țintă al programului sunt tinerii cu vârste între 14 și 35 de ani, care locuiesc, lucrează sau studiază în Sfântu Gheorghe. Cei interesați au posibilitatea de a-și pune în aplicare ideile în domeniile comunității, spațiului de viață, cunoașterii, creației și bunăstare. Inițiativele votate de public pot beneficia de o finanțare de până la 3000 de lei. În cazul în care bugetul inițiativelor câștigătoare depășește suma de 3000 de lei, grupurile vor fi responsabile pentru asigurarea finanțării peste această sumă. Participarea la programele sprijinite trebuie să fie gratuită, iar evenimentele trebuie să aibă loc între 9 septembrie și 10 decembrie.

Regulamentul programului de participare și condițiile de înscriere sunt disponibile pe site-ul programului. Tinerii care au o idee bună, dar nu sunt siguri de modul de înscriere sau au întrebări, se pot adresa cu încredere facilitatorilor Com’ON Sepsi, ale căror date de contact se găsesc de asemenea pe site-ul programului”, se arată în comunicat.

Printre inițiativele câștigătoare la ediția din 2023, depuse de cele 21 de echipe care au realizat în total 25 de proiecte, s-au evidențiat evenimente sportive, prezentări educaționale, evenimente culturale, acțiuni de mediu și ateliere de meșteșuguri. Pe lângă evenimentele comunitare, există și rezultate tangibile, cum ar fi plantarea a numeroși puieți, instalarea de hrănitori pentru păsări în orașul nostru și crearea de lucrări de artizanat natural și de altă natură.

Com’ON Sepsi este organizat de Asociația Culturală și de Tineret Prospero și Grupul PONT, cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe și a Băncii Comerciale Române (BCR).

M.C.G.

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail