Criza din energie nu ţine de ministerul de resort, ci de politica fiscală şi este o problemă a Ministerului Finanţelor, care poate fi rezolvată prin aplicarea unei taxe, a afirmat fostul ministru Eugen Teodorovici, marţi, la o dezbatere pe această temă organizată de grupul parlamentar al AUR.

Mi-a plăcut ce a propus Sindicatul „Solidaritatea” de la Hunedoara, acolo sunt câteva propuneri la care şi eu marşez, şi anume aplicarea unei marje, a unui adaos comercial. Toţi îl acuză pe Popescu de la Energie (…). Soluţia nu este acolo, ministrul Energiei are obligaţia să asigure politica, să facă politica în domeniul energiei, să asigure pe bază de strategie mixul de politică energetică, să asigure partea de investiţii (…). Dar problema respectivă nu este la energie, aceasta problemă ţină de politica fiscală, este în altă parte, este o problemă a Ministerului de Finanţe, pentru că eu pot să pun în joc Ministerul de Finanţe şi să mă gândesc la această taxare, nu o impozitare. Şi spun aşa: aplic o marjă la preţul de producţie, la nu ştiu ce, de x la sută. În Germania este 24 şi ceva la sută această, să spunem, taxă. Să spunem undeva la 30%, până la care statul nu ia absolut nimic acelei companii (…). Peste 30%, ce vrea să-şi pună compania, deci eu nu-i limitez profitul, până la 30% nu îţi iau nimic. Peste 30% îţi impozitez sau taxez, nu ştiu, cu 200% ce pui peste”, a susţinut Teodorovici.

El a subliniat faptul că este nevoie de o definire a consumatorului vulnerabil, care poate beneficia de banii colectaţi din respectiva taxă.

„Este o soluţie pe care am discutat-o şi cu un fost preşedinte al Consiliului Concurenţei pentru a mă asigura încă o dată că nu este niciun fel de implicare mârşavă a statului în piaţă. Deci, aplicarea unei astfel de marje, pentru că plafonarea nu este o soluţie pe şase luni sau un an de zile, cum spun unii şi alţii (…). Aplicând o reducere a TVA, nu poţi să o faci la timp pentru că trebuie să notifici şi să argumentezi Comisiei Europene că vrei o derogare de la Directiva 112 privind TVA, că aşa este legea la care noi am achiesat. Nu poţi să iei o decizie de reducere a TVA fără să vii şi cu o plafonare pe o anumită perioadă, pentru că altfel diferenţa o să se regăsească nu la consumator, ci în partea cealaltă”, a adăugat Teodorovici.

Potrivit acestuia, nu este posibil ca de la 1 aprilie să se reducă TVA, aşa cum anunţă unii politicieni, pentru că trebuie notificată Comisia Europeană (CE).

„Comisia Europeană poate să accepte o derogare pentru energie şi pentru gaze naturale la distribuire, nu la producţie. Cu o condiţie, să fie notificată CE. Cu alte cuvinte, de la 1 aprilie nu este posibil ce se spune în spaţiul public de anumiţi politicieni să se reducă TVA, pentru că trebuie notificată Comisia, trebuie argumentat că piaţa în sine nu se distorsionează şi Comisia, în cazul în care nu îţi răspunde în maximum trei luni de zile, atunci, să spunem, se poate aplica o astfel de măsură. Dar, repet, nu este o măsură care să elimine nici cauza şi, clar, nici efectele acestei situaţii de astăzi”, a arătat Eugen Teodorovici.

Soluţia pe care o propune pentru soluţionarea crizei din energie se poate aplica în toată piaţa, spune el.

„Această posibilă soluţie cu marja se poate aplica în toată piaţa (…). Acea soluţie este de a pune o marjă, faţă de preţul producătorului, în magazinele mari din România, aşa are Germania, are 12% faţă de preţul producătorului. Să reiasă din această întâlnire o soluţie pe care să o trimiteţi Guvernului şi să vedem exact. Este o politică fiscală, nu o problemă numai la energie”, a precizat fostul ministru de Finanţe.

În context, Petrişor Peiu, expert, a menţionat că statul român este principalul jucător în piaţa energiei, „acţionar majoritar cu peste 80% la producţia a 60% din electricitatea românească”, opinând că orice soluţie pe termen scurt este una de avarie, iar cele pe termen lung vizează creşterea producţiei.

„Trebuie să admitem că orice soluţie care se găseşte azi pe termen scurt este o soluţie disperată, pentru că nu suntem în postura de a avea timp să construim soluţii foarte elaborate. Este mult mai uşor de spus ce trebuie făcut pe termen mediu şi lung, şi anume de crescut puternic capacitatea de producţie, în condiţiile în care România nu este foarte dependentă de importuri (…). Dacă vom continua să închidem capacităţi fără să deschidem altele noi, nu vom reuşi să facem acest lucru. Şi mai trebuie înţeles că orice proiecte noi de centrale pe gaz – astea, după părerea mea, sunt marea soluţie -, niciun proiect nou nu se face mai devreme de trei-patru ani, pentru că nu stă nimeni cu nişte turbine în depozite să aştepte să vină România să le cumpere”, a evidenţiat Petrişor Peiu.

Expertul a atras atenţia că, de asemenea, un proiect de reactor nuclear nu se poate face mai devreme de patru-cinci ani.

„Vom rămâne în 2027 fără reactorul 1 de la Cernavodă şi nu vom avea, în locul lui, alt reactor şi înseamnă 700 de MW putere disponibilă, aproape dublu faţă de Iernut. Dar altceva nu vom avea în loc – nicio centrală nouă în Gorj, nici mari capacităţi de eoliene (…). Orice soluţie pe termen scurt este o soluţie de criză, o soluţie de avarie, nu este o soluţie care să poată fi elaborată în linişte. Soluţiile pe termen lung sunt creşterea producţiei; pe termen scurt, în afară de reglementare, de plafonarea unor profituri, realist vorbind, nu există nicio altă soluţie care să scadă facturile. Toate celelalte soluţii sunt paleative şi din cauza asta cred că întârzie şi Guvernul să vină cu noi propuneri, pentru că nici nu prea ai ce să propui altceva, având în vedere şi contextul politicii de competiţie de la Uniunea Europeană”, a adăugat el.

Deputatul George Simion, copreşedinte al AUR, a afirmat că a organizat această dezbatere pe tema crizei din energie – despre care spune că este „provocată” – pentru a înţelege de la experţi, explica şi propune măsuri pentru soluţionarea acestei probleme.

„Problema e veche, vrem să vă avem alături pentru a găsi aceste soluţii şi să vedem dacă putem spune, cu subiect şi predicat, cine e vinovat. Eu dacă am zis, săptămâna trecută, şi am nominalizat pe unul dintre vinovaţi (ministrul Energiei, Virgil Popescu – n.r.), mi-a sărit toată lumea în cap”, a spus Simion.

La rândul lui, senatorul Claudiu Târziu, copreşedinte al AUR, şi-a exprimat convingerea că în România sunt profesionişti foarte buni, care nu sunt întrebaţi de către cei aflaţi la guvernare despre soluţiile pe care aceştia le întrevăd în „chestiunile mari cu care ne confruntăm”.

„Aşa cum am promis să fim o platformă pentru profesioniştii care vor să facă ceva pentru România, organizăm şi întâlnirea noastră de astăzi. Fiind partid de opoziţie, noi nu putem avansa neapărat soluţii, pentru că nu suntem în poziţia de a le şi pune în aplicare. Noi facem propuneri, alţii dispun. Dacă sunt cu adevărat orientaţi spre interesul naţional, ar trebui să ia în seamă propunerile viabile, care nu sunt uşor de combătut cu contra-argumente. Dacă au alte interese, se va vădi. Important este că în societatea românească deja începe să se nască un curent tot mai puternic care să ceară Guvernului să facă ceea ce trebuie făcut. Astăzi, Guvernul are o majoritate covârşitoare în Parlament, nu are nicio scuză că nu poate aplica anumite măsuri, chiar şi dintre cele mai radicale, dar să fie în beneficiul cetăţeanului român, nu împotriva lui”, a punctat Târziu.

AGERPRES

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail