Cei mai mulţi şomeri din judeţul Covasna nu se împacă cu acest statut, ci vor să lucreze, ca urmare fac toate eforturile pentru a-şi găsi un loc de muncă.

Potrivit directorului Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Covasna, Kelemen Tibor, marea majoritate a persoanelor aflate în evidenţa instituţiei  reuşesc  să  dobândească calitatea de angajat, după aproximativ 6  luni de şomaj. Astfel,  din cei 6.717  şomeri covăsneni  doar aproximativ 1.500 de persoane  sunt în şomaj  de mai mult de  jumătate de an, iar unii chiar de 12 luni. Kelemen Tibor a precizat că, pe categoriile de vârstă,  cei care reuşesc să se încadreze cel mai greu  pe piaţa muncii sunt persoanele sub 25 de ani şi cei cu vârsta cuprinsă între 40 şi 50 de ani.

În cadrul conferinţei de presă de ieri, directorul AJOFM Covasna a declarat că în ultimele patru luni, la nivelul judeţului nostru, tendinţa de  scădere a ratei şomajului a fost tot  mai evidentă.  Astfel, în  prima lună a acestui an  rata şomajului a scăzut cu 0,89%, situându-se  la 7,49%, faţă de pragul de 10,22% atins în aceeaşi perioadă a anului trecut. La finalul lunii ianuarie a.c., numărul total al persoanelor aflate în căutarea unui  loc de muncă  a fost de 6.717,  dintre care 2.809 femei. În aceeaşi lună, în jur de 1.000 de persoane  fără serviciu au intrat în evidenţa AJOFM  Covasna, în timp ce 1900 au ieşit din evidenţă.

Kelemen Tibor

“Una dintre explicaţiile conform căreia rata şomajului se află în scădere faţă, de anul precedent, ar putea fi  faptul că  în 2012 nu s-au mai făcut disponibilizări masive,  precum în aniitrecuţi”, a declarat Kelemen Tibor.

Disponibilizările făcute în ultima lună  sunt mult reduse în comparaţie  cu cele din perioada similară a anului trecut. Astfel,  până la sfârşitul lunii ianuarie a.c.  au fost disponibilizate în jur de 5-10 persoane, şi nu  sute cum se întâmpla anul trecut. În ceea ce priveşte angajările, până la finele lunii ianuarie şi începutul lunii februarie au fost încadrate în jur de 50 de persoane, la magazinul Kaufland, iar la Valkes SRL au fost angajate 265 de persoane.

N-ai carte… n-ai loc de muncă

Directorul AJOFM Covasna a precizat că majoritatea şomerilor  provin din  Sfântu  Gheorghe – 2.571, Târgu  Secuiesc – 1.294, Covasna -1.117, Baraolt – 1.298 şi Întorsura Buzăului – 437  şomeri.

Din totalul  celor aflaţi în evidenţa agenţiei, 2.288 de persoane beneficiează de indemnizaţia de şomaj. Dintre acestea,  în funcţie de nivelul studiilor, în jur de 1.000  de persoane  au un nivel de instruire primară  sau  gimnazială, alte 1000 de persoane au  studii liceale sau  post liceale şi 220 persoane au un  nivel de instruire universitară.  Numărul şomerilor neindemnizabili este de  4.489 de persoane, dintre  care 4.000 au un nivel de instruire slab sau  foarte slab, motiv pentru  nu reuşesc să îşi găsesc un loc de muncă.

“În continuare, la nivelul judeţului Covasna sunt mari probleme pe partea de  educaţie. Din numărul total de 6.717şomeri, cifra exactă a persoanelor care au  studii primare sau gimnaziale este de 5.158. Lipsa de educare reprezintă unul dintre acele elemente care se reîntorc împotriva noastră”, a subliniat Kelemen Tibor.

Conform datelor centralizate la nivelul AJOFM Covasna, societăţile comerciale din judeţ au nevoie, în general, de  municitori necalificaţi, confecţioneri în domeniul textil, şoferi de autoturisme şi autovehicule de mare tonaj, vânzători, agenţi de pază şi tâmplari.

Anna-Maria Chiţu

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail