Meteorologii estimează pentru următoarele două săptămâni o vreme, în general, caldă la nivelul tuturor regiunilor, în timp ce fenomenele de instabilitate atmosferică vor continua să fie prezente prin ploi locale și însemnat cantitativ, între 24 și 29 iulie, reiese din prognoza Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) pentru perioada 24 iulie – 6 august, dată luni publicității.
În Transilvania, după data de 25 iulie și până la sfârșitul primei săptămâni de prognoză, temperaturile vor fi semnificativ mai scăzute decât cele înregistrate până atunci, astfel că vor fi, mediat pe regiune, maxime de 23 — 27 de grade și minime de 11 — 15 grade. Ulterior, pentru cea de-a doua săptămână, estimările indică o creștere apreciabilă a valorilor termice, cele diurne în jurul a 30 de grade, în medie. În intervalul 24 — 29 iulie fenomenele de instabilitate atmosferică vor fi relativ frecvente, iar în jurul datei de 25 iulie ploile vor fi însemnate cantitativ.
În zona Dobrogei, vremea călduroasă va persista în primele zile ale intervalului de referință în partea continentală, iar media regională a maximelor va fi de 29 — 31 de grade, iar a minimelor de 19 — 22 de grade. După data de 27 iulie o răcorire se va produce în toată regiunea, determinând valori diurne de 26 — 28 de grade și nocturne de 17 — 20 de grade, în medie. Pentru cea de-a doua săptămână, estimările indică o tendință de creștere a temperaturilor de o la zi la alta, vremea redevenind călduroasă. Probabilitatea pentru ploi frecvente, în general moderate cantitativ, va fi mai ridicată în jurul datei de 27 iulie, însă și în celelalte zile ale primei săptămâni din intervalul de referință vor fi posibile manifestări de instabilitate atmosferică, dar pe arii restrânse.
La munte, vremea se va răcori treptat, de la o zi alta, începând din 25 iulie, astfel că în a doua parte a săptămânii vor fi temperaturi maxime de 14 — 18 grade și minime de 8 — 12 grade, în medie. Valorile termice vor crește din nou către începutul lunii august, estimările indicând o medie diurnă de 19 — 22 de grade și nocturnă 10 — 13 grade. În perioada 24 — 29 iulie, probabilitatea pentru averse se va menține ridicată în toate masivele și vor fi intervale în care ploile vor fi însemnate cantitativ.
AGERPRES