Valorile medii termice, atât diurne, cât şi nocturne, vor fi pe un trend descendent în următoarele două săptămâni, în majoritatea regiunilor, iar, în general, după data de 18 noiembrie, şansele de ploaie devin din ce în ce mai mari, reiese din prognoza Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), valabilă în intervalul 12 – 26 noiembrie 2018, publicată luni.
În zona Transilvaniei, temperatura aerului va avea valori maxime în scădere până la o medie de trei grade în data de 19 noiembrie. Apoi, va fi relativ staţionară, în jurul valorii de două grade Celsius. Media valorilor termice nocturne va fi uşor pozitivă în primele patru nopţi, dar ulterior va scădea până la -4 grade în data de 20 noiembrie, iar după această dată va avea mici variaţii în jurul a -5 grade Celsius. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi în creştere în a doua săptămână, mai ales în intervalul 18 – 21 noiembrie.
În Maramureş, vremea se va răci treptat, astfel că, la finalul primei săptămâni, media regională se va situa sub normalul perioadei şi nu va mai depăşi 6 grade. În a doua parte a intervalului sunt prognozate maxime, în medie, de 2 – 3 grade, care vor caracteriza o vreme rece. Pentru minimele termice, tendinţa generală va fi de scădere, de la o medie a acestora de 2 – 5 grade, până spre valori negative în jur de -4 grade, începând din 21 noiembrie. Probabilitatea pentru precipitaţii pe arii mai extinse şi însemnate cantitativ va fi mai ridicată în intervalul 18 – 19 noiembrie, iar în rest acestea vor fi doar slabe şi trecătoare.
La munte, în primele două zile ale intervalului, vremea se va menţine caldă pentru această perioadă, cu maxime în medie de 8 – 10 grade şi minime pozitive, în jur de două grade Celsius. Răcirea estimată pentru perioada 14 – 18 noiembrie va aduce regimul termic în limite normale, respectiv o medie a valorilor maxime de 1 – 2 grade şi minime ce vor coborî spre o medie cuprinsă între de -4 şi -5 grade. În a doua jumătate a intervalului, vremea va deveni mai rece decât în mod obişnuit, cu maxime ce vor oscila, în medie, între -4 şi -2 grade, şi minime la nivelul zonei montane în jurul a -8 grade. Vor fi precipitaţii slabe în zilele de 14 şi 15 noiembrie, dar şi după data de 18 noiembrie.
Estimările sunt realizate folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia.
AGERPRES