În ultima perioadă, mai multe containere pentru colectarea textilelor au fost vandalizate în Sfântu Gheorghe, iar operatorul local de salubritate avertizează că nu are resurse pentru a le înlocui.

„Se vede clar că au folosit o rangă pentru a forța unul dintre containerele de colectare a textilelor, iar la celălalt au distrus complet ușa. Bineînțeles că reparăm ce putem, dar măsurile de austeritate ne afectează și pe noi – anul acesta nu putem cumpăra containere noi, asta e sigur. Dacă unul dintre containere devine inutilizabil, așa va rămâne”, a rezumat situația directorul TEGA SA, Máthé László.

După cum am mai anunţat, TEGA a achiziționat anul acesta 15 containere noi pentru textile, pe care le-a amplasat în puncte circulate ale orașului, astfel încât să colecteze într-un mod organizat textilele utilizabile și neutilizabile. În afara municipiului reședință de județ, în localitățile din jur, hainele și alte textile destinate aruncării sunt colectate doar în timpul campaniilor de colectare a deșeurilor voluminoase. De asemenea, deșeurile textile pot fi predate și la Depozitul de deșeuri din Sfântu Gheorghe, situat pe strada Energiei nr. 2.

„Din păcate trebuie să spun că e aceeași situație ca în cazul celorlalte containere: chiar dacă cineva vede că sunt forțate, nu anunță poliția – iar fără o sesizare, autoritățile nu vor ști că există o problemă. Așa cum nu aruncăm gunoiul pe jos pe stradă, la fel face parte din responsabilitatea civică să nu stăm nepăsători atunci când cineva distruge bunurile publice. Fac apel la locuitori: dacă vedeți că se vandalizează orice container, anunțați poliția, pentru că e vorba de mediul vostru – noi toţi vom privi acea mizerie, noi toţi vom fi întâmpinați de acel peisaj urât, iar noi tocmai asta vrem să evităm”, a subliniat directorul TEGA.

Societatea va depune plângere penală în fiecare caz de vandalism, întrucât prejudiciul material este clar cuantificabil.

TEGA S.A.

Biroul de Presă

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail