Acțiunea de colectare a deșeurilor voluminoase organizată în acest an în localitățile din mediul rural, de către societatea de salubritate TEGA, s-a încheiat la începutul lunii noiembrie. Rezultatele acțiunii arată că a crescut cantitatea textilelor și a scăzut cea a deșeurilor voluminoase predate de covăsneni, potrivit Biroului de presă al firmei.
În cadrul acesteia au fost colectate deșeuri care nu pot fi încadrate nici la categoria reciclabilă, nici la cea menajeră: aparate electrocasnice, deșeuri de mari dimensiuni – în principal mobilă, saltele și obiecte din textile.
„Am comparat rezultatele din acest an cu cele de anul trecut: în general, cantitatea de deșeuri provenite din colectarea voluminoaselor a scăzut. În cazul deșeurilor electrice și electronice, știm că diferite programe derulate prin magazinele mari care vând astfel de produse colectează aparatele vechi, pe care oamenii altfel le-ar arunca. Asta e clar. Cealaltă categorie este cea a voluminoaselor – mobilier, saltele, anvelope –, unde se simte de asemenea o scădere semnificativă. Este o veste bună, pentru că arată că oamenii știu că TEGA le colectează, sunt mai atenți, iar în privința deșeurilor electronice cred că am reușit, atât în anii trecuți cât și anul acesta, să reducem cantitatea care ar fi ajuns la marginea pădurilor sau pe malurile pâraielor”, a declarat directorul TEGA SA, Máthé László.
În ceea ce privește cantitățile colectate în județ (inclusiv în Sfântu Gheorghe), cantitatea de „deșeuri voluminoase” predate, de doar 321,920 tone, arată o scădere clară față de anul 2024, când au fost preluate de TEGA 465,520 tone.
Și cantitatea de aparate electrocasnice predate, respectiv 55,232 tone, este mai mică față de cea de anul trecut, când s-au colectat 78,669 tone. TEGA precizează că contravaloarea acestora este scăzută din factura de salubrizare.
Totodată, locuitorii sunt informați că cei care doresc să scape de aparate electronice pe care nu le mai folosesc le pot preda gratuit, în orice zi lucrătoare, la punctul TEGA din Sfântu Gheorghe, strada Energiei nr. 2.
Sticla este colectată doar ca deșeu selectiv; colectarea textilelor, în creștere
Dacă în anii trecuți TEGA organiza campanii de colectare a sticlei, în cadrul cărora persoanele care le predau primeau la schimb bere sau apă minerală, începând din acest an, sticla este colectată doar ca deșeu selectiv.
Biroul de presă informează că în ceea ce privește textilele, până acum au fost colectate 3,609 tone, însă TEGA se așteaptă ca această cantitate să crească în perioada următoare. Deșeurile textile sunt predate unui procesator, iar TEGA plătește pentru transportul și prelucrarea acestei categorii.
Colectarea deșeurilor voluminoase, în municipiul Sfântu Gheorghe, continuă pe tot parcursul anului, într-o formă ușor diferită față de mediul rural: mobilierul vechi este ridicat gratuit de TEGA din fața casei sau a blocului (nu de la ușa apartamentului), doar pe baza unei programări telefonice prealabile, la numărul 0267 310 123.
M.D.C.
Sursa foto: TEGA SA




