Teatrul Andrei Mureşanu din Sfântu Gheorge îşi va deschide noua stagiune la jumătatea lunii viitoare, în 13-15 octombrie, spectatorilor urmând să le fie oferite cel puţin cinci premiere, a declarat ieri, pentru AGERPRES, directorul teatrului, Dan Ţopa.

În suita de spectacole care vor fi prezentate în noua stagiune se numără şi „Sfântul din Sfântu Gheorghe”, o producţie realizată în cadrul proiectului „Despre România, numai de bine”. Directorul Dan Ţopa a afirmat că acest spectacol, semnat de dramaturgul Ştefan Peca şi regizoarea Ana Mărgineanu, s-a bucurat de un succes deosebit în stagiunea trecută, acesta fiind principalul motiv pentru care va fi reluat în deschiderea noii stagiuni.

Dan Ţopa a mai spus că printre premierele pregătite de echipa teatrului se numără un spectacol după nuvela „Şapte etaje” de Dino Buzzati în regia actorului Sebastian Marina, „Seara de Ajun” după Anthony Neilson şi „De-a cucu”, adaptare în regia Mirelei Bucur după piesa „Sosesc deseară” a lui Tudor Muşatescu. Potrivit acestuia, teatrul va continua colaborarea şi cu regizorul Cristian Ban, care a început repetiţiile la o piesă inedită.

„Sunt cinci spectacole la care noi ne obligăm prin contractul managerial, dar, sigur, ele vor fi mult mai multe, în funcţie de spaţiu, timp şi bani (…) Încercăm să mergem în spiritul spectacolelor scrise pentru acest oraş şi în această linie se înscrie spectacolul lui Cristi Ban. Vrem să dăm unicitate teatrului, să aibă un „ce” al lui şi cred că este bună această idee, ca fiecare stagiune să aibă câte un spectacol scris pentru el şi pentru această trupă, pe lângă celelalte spectacole pe care ni le propunem”, a mai spus regizorul Dan Ţopa.

Printre proiectele teatrului se mai numără continuarea Festivalului de teatru neconvenţional „Atelier” de la Sfântu Gheorghe şi a „Întâlnirii tinerilor teatrologi din România”.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

 www.agerpres.ro

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail