Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe va organiza, şi în acest an, Târgul de Crăciun, care  se va desfăşura între 15 şi 24 decembrie, în Piaţa Libertăţii.

În acest sens, organizatorii caută deja comercianţi, asociaţii, fundaţii pentru comercializarea produselor predominant tradiţionale cum ar fi obiectele decorative şi din ceramică, obiectele de artă, jucăriile din lemn, îmbrăcămintea în stil tradiţional, papetărie şi cărţi, decoraţiunile florale, produsele din piele şi tricotaje.

Primăria va pune la dispoziţia comercianţilor, gratis, 17  căsuţe din lemn (dimensiunea 4 mp), aprovizionate cu energie electrică. Comercianţii care sunt interesaţi să participe la Târgul de Crăciun vor trebui să depună cereri, până în data de 30 noiembrie, la Biroul de Imagine din cadrul Primăriei (str. 1 Decembrie 1918, nr. 6), zilnic între orele 9-15. Aceştia vor trebui să anexeze formularului de înscriere şi fotografii despre marfa comercializată în târg. Ordinea ocupării standurilor se face pe baza înscrierilor, iar lista comercianţilor acceptaţi va fi făcută publică la data de 5 decembrie.

Pentru mai multe informaţii, cei interesaţi pot apela la numărul de telefon 0267 312 000.

Ana Alina Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail