…Și așa cum se întâmplă în viață, „În tot răul e și un…bine”. În cazul de față referindu-ne la Myanmar, starea precară de dezvoltare, înapoierea economică, autarhia guvernaților militari au făcut ca enigmaticul și paradoxalul „Tărâm de Aur” să fie ținut departe de agitata lume modernă; cu plusurile civilizației, dar și cu minusurile inerente.
În consecință acolo totul este autentic. Cum, necum, s-au păstrat neatinse locurile pitorești, templele, stupele, pagodele, tradițiile, vorba, portul, alimentația.
Toate aceste comori existente într-o țară săracă te vor impresiona, dragă cititorule. Eventual, vizitatorule. Chit că poate la început vei avea unele temeri față de necunoscut, de climatul de siguranță. Oricine are rețineri când vine vorba de condiții de igienă, odihnă și hrană, neștiind ce prestații din domeniul „horeca” (hoteluri, restaurante, cafenele) te pot așteapta în…„junglă”.
Dar dacă te consideri un „traveler” adevărat, trebuie să ignori posibilele surprize neplăcute. Asumă-ți riscul! Că de crăpat, nu scapă nimeni. Există și posbilitatea să te trezești la final cu o vacanță ratată. Și „pe cale de consecință” (formulă dragă unui ubicuu personaj politic de pe la noi care le știe pe toate) constați că te-ai pricopsit cu o bortă (ca să nu-i zic… gaură, „excuse moi” d-na prof. Cici) destul de mărișoară în bugetul familiei.
Bine, dacă o luăm așa punând înainte numai lucrurile negative și nu gândim nițeluș pozitiv, înseamnă că suntem pesimiști sadea și ne vom prăvăli într-o depresie adâncă.
…Așadar, să ne luăm inima în dinți, să facem un efort fizic și material, și dăm o fugă. Va merita cu prisosință, credeți-mă pe cuvânt. V-am mințit eu vreodată? În caz că vă e peste poate, măcar însoțiți-mă cu gândul și cititul.
Întrebări firești
Dar pe unde naiba se află Myanmaru’ ăsta?, o să întrebați. Îmi amintesc că învățasem la „geogra” cu regretatul și nostimul profesor Părnuță câte ceva despre țara despre care am început să scriu acest nou serial de drumeție. Asta se întâmpla la liceu (cam pe vremea lui…Burebista) și încă de atunci mă intrigase numele oarecum ciudat, „bir-maniá”. Denumire care sugera în viziunea mea naivă, obsesia autorităților de a pune taxe și biruri pe spinarea poporului !?
Culmea este că nici nu greșeam prea mult, fiindcă jumătate de veac țara a fost condusă de generali despotici care au sărăcit populația „pânâ’n plăsele”. Peste un milion de birmanezi munceau „la negru” în Thailanda, trecând graniţa ilegal și periculos, pentru a strânge ceva bani cu care să-și ajute familiile rămase acasă,prestând activități necalificate în restaurante, hoteluri, stațiuni turistice, în construcţii.
Acum că de patru ani s-au deschis granițele și au început să vină străini, lucrurile au început să se schimbe în bine, ivindu-se oportunități și acasă. „Industria ospitalității”(cum i se mai spune turismului) atrăge deja multă forță de muncă. Mai ales din rândul tinerilor, deschiși față de noutăți, dornici să se califice.
***
…Îmi amintesc cu nostalgie că uneori în clasă făceam și noi precum elevul Bulă. La ora de geografie, unde avea numai note de patru și risca să rămână corijent, a fost întrebat:
– Ia spune un afluent al Fluviului Mississippi.
– Oh, io ?!
– „Ohio”. E bine, dar să știi că se pronunță „Ohaio”. Mai departe: ce formă are Italia?
– E ca o cizmă…de cauciuc!
– De ce din cauciuc?
– Pentru că stă în apă!
– Și acum să auzim care e Capitala Japoniei?
– Tot io?!?
– Da, „Tokyo”. Bravo, incredibil, ai luat nota zece !!!
…În ceea ce ne privește, după terminarea școlii „ne-am luat cu viața”, cum se spune. Iar eu cel puțin, am uitat de acest subiect, care dacă mi-ar fi picat la vreun extemporal, nu știu, zău, dacă luam o notă atât de mare. Pe cine naiba interesa atunci Birmania?
Cu mintea de acum și mânat de pârdalnicul meu apetit numit pe scurt DDD („Dor De Ducă”) am purces anul trecut la un voiaj taman acolo.
A fost călătorie atipică față de altele și veți vedea pe parcurs de ce.
O primă punere în temă
Așa că se cuvine o scurtă punere în temă încă de la început, „ca să nu murim proști”. Pe parcursul derulării episoadelor am să revin pentru a aprofunda tema. Denumirea oficială este în prezent Republica Uniunea Myanmar, apelativ ce a cunoscut mai multe schimbări de-a lungul timpului. Cea mai cunoscută era Burma, respectiv Birmania, cu Capitala Rangoon (asta mi-a rămas în memorie, deoarece se scria cu doi de ”o”).
După cum cititorii acestor rânduri știu, fiindcă v-am prezentat harta în primul episod, îndepărtatul și enigmaticul ținut se învecinează cu cele mai populate state de pe Glob: China, India, Bangladesh, cu suratele sud-estic asiatice Laos și Thailanda, dar și cu Golful Bengal și Marea Adaman, deținând aproape 2.000 de kilometri de coastă.
Faima imensului litoral este dată de Plaja Ngapali, situată în apropierea orașului Thandwe, unde oaspeții găsesc nisip extrafin, apele calde ale Oceanului Indian și vegetație tropicală. Bucătăria locală reprezintă o atracție pentru cei înnebuniți după specialitățile culinare preparate din fructe de mare. (Nu subscriu!)
În amintita stațiune nu este aglomerația cunoscută prin alte asemenea locuri de distracție și năpârlire, liniștea fiind câștigul cel mai mare. Cei „duși cu capul” se vor simți nemaipomenit. Mai ales dacă și-l vâră în…apă, singurul sport ce are căutare fiind snorkeling. Pentru cei neavizați, precizez că reprezintă o activitate sportivă combinată de înot și scufundare. Dar la suprafața apei. Este o îndeletnicire relaxantă, având trecere mai cu seamă în apele tropicale, unde fauna și flora exotică – mai ales peștii multicolori – constituie o atracție de nerefuzat. Nu-ți trebuie echipament sofisticat.Un costum de baie și o…mască (aoleu, nici aici nu scăpăm de acest accesoriu nesuferit pe timp de pandemie!) dotată cu un tub pentru respirație și ochelari subacvatici.
Mai ales tinerii se dau în vânt după așa ceva, alegând zone neadânci, cu vizibilitate bună, unde au posibilitatea să observe peisajul acvatic, coralii și o sumedenie de pești dungați/ extraplați/ viu colorați.
Vă mai amintiți, dragilor de vârstele a doua și a treia, documentarele excepționale ale lui Jacques-Yves Cousteau de la TVR sau cinema?
Pe lângă bronzare, papa și drink, oaspeții pot vizita doua insulițe, Pearl și White Sands, ca și orașul Thandwe. Cam puțin…
Față de Thailanda, aici te simți ca la „Grupa mică”.
Porți larg deschise
Turiștii din Est nu au apucat încă să exploreze acest fermecător și misterios „Tărâm de Aur”, deși gazdele au deschis de trei-patru ani larg porțile. Drumeții din Vest cred că își vor trece Myanmarul în agendele de vacanță, iar americanii abia după ce trece „Coronavairus” o să reînceapă călătoriile deosebite. Japonezii și mai ales chinezii – care de la an la an doboară toate recordurile posibile și imposibile (inclusiv la capitolul numărului de excursioniști) – și-au trimis…antemergătorii imediat după înlăturarea Juntei militare.
Și subsemnatul a avut unele dificultăți în materializarea voiajului la care a visat mai de mult. Timp de trei ani tot am tatonat și amânat plecarea din motive obiective (viză, bilete de avion, traseu, ghizi). Un amic chiar m-a întrebat siderat la întoarcere:
– Ce naiba ai cautat într-o țară izolată, de care unii nici măcar n-au auzit? Iar te-a mâncat în…tălpi?
– Da. DA! (Va urma).
Horia C. Deliu
