Podul Millennium din Capitala de facto – Podgorica
Note de călătorie în Muntenegru (5). Am să fac în cele ce urmează câteva consideraţiuni privitoare la un aspect reprezentativ pentru orice stat: modul în care i se prezintă metropola.
Ei bine, în Muntenegru am întâlnit, mai în glumă, mai în serios… două reşedinţe: una oficială – Podgorica, şi alta „de suflet”, vechea capitală istorică – Cetinje. Aş mai adăuga cu de la mine putere şi o a… treia capitală, una a vacanţelor şi distracţiei – atractiva staţiune costieră, Budva.
Le-am vizitat pe rând, părerile fiind în mare parte pozitive. Dar să prezentăm argumentele…
Câteva argumente
E clar, Podgorica reprezintă centrul politico-administrativ, economic şi cultural al ţării, constituind cel mai important municipiu din Crna Gora. Numai că nu prea impresionează, neavând anvergura unui mare oraş: nici ca întindere şi nici ca populaţie. Este curat, cochet, dar fără a etala obiective spectaculoase, care să-ţi ia ochii. Desigur găseşti clădiri reprezentative, universităţi, muzee, parcuri, magazine, fabrici, însă nu degajă atmosfera unei capitale aerisite, moderne, după tipicul occidental, cum m-aş fi aşteptat.
Palatul Prezidenţial din Capitala istorică – Cetinje
În schimb, Cetinje, face toţi bani. Chit că are dimensiuni şi mai modeste, te cucereşte prin parfumul său arhaic, izvoditor. Este o aşezare pitită în munţi, ce musteşte de istorie, fostă reşedinţă regală. Interesant că şi în prezent găzduieşte reședința oficială a președintelui muntenegrean. Mica urbe are o… mare încărcătură sentimentală pentru populaţie, întrucât a adăpostit în vechime Curtea Regească, fiind şi un important centru religios.
Mănăstirea de aici a devenit în contemporaneitate un punct de atracţie pentru cete de peregrini din lumea largă, ca urmare a faptului că adăposteşte racla în care se află depusă mâna dreaptă a Sfântului Ioan Botezătorul (mâna cu care l-a botezat pe Mântuitor), dar şi o bucată din Crucea pe care a fost răstignit Iisus Hristos!!! Ca atare, foarte mulţi închinători străini bat drumul până în creierii munţilor muntenegreni. Şi, credeţi-mă, vizitarea acestui lăcaş sfânt reprezintă o mica… odisee.
Dar asupra acest aspect voi reveni într-un alt episod, întrucât poate prezenta interes documentar şi pentru creştinii din ţara noastră. Să admiri, să te închini şi să atingi preţioasa raclă cu moaşte de o asemenea valoare constituie o dulce mângâiere sufletească, prilej de pace interioară şi încărcătură spirituală.
Să nu uităm însă nici de cea de-a treia „capitală”, cum ne-am permis să alcătuim acest clasament inedit. Ne referim la superba aşezare de vacanţă, Budva, care şi-a câştigat în ultima vreme un binemeritat loc pe harta vacanţelor de calitate din Europa. Renumele ei sporeşte de la an la an, devenind un loc de atracţie favorit în rândul turiştilor ce iubesc plaja, baia în mare, sporturile nautice, viaţa de noapte prin cluburi. Într-un cuvânt, distracţia non-stop.
Dar să le luăm pe rând…
Dilemă
…Şosea bună, trafic intens. Mă îndrept spre capitală. Ajuns la o bifurcaţie (“care se împărţea în… trei”, vorba cuiva), l-am întrebat nedumerit pe un agent rutier ce fâlfâia pe acolo, dacă mai e mult de mers ?
– Gde? Naime kapital?, a venit răspunsul-interogaţie dintr-un dialog absurd, care l-ar fi făcut invidios pe Urmuz.
– Do you speak english, sir?
– Ne znaem!
– Kapital Pod-go-ri-ca?
– A, Podgoriţa! Dobro delo. Sаmо idite pravo, prebaţi nadecho i onda videteş. Sbogom i prirodno sretan put!
– ???
Văzând cât sunt de incult, a dat din mâna a lehamite şi a făcut un semn vag spre dreapta. Nu cred să mă fi înjurat. Aşa că i-am mulţumit pe româneşte şi am plecat, ţinând-o “oblu”. În scurt timp aveam “să ajung la destinaţie odihnit şi bine dispus”, vorba unei reclame ceferiste.
Numai că spusele omului în uniformă mi-au produs o dilemă. Să fie vorba, oare, de mai multe capitale de l-am pus într-o asemenea încurcătură?
Ca atare, am pornit investigaţiile pentru elucidarea misterului. Şi am aflat următoarele…
Podgorica – oraşul „de sub colină”
Ajung, în sfârşit, în Podgoriţa (aşa se pronunţă corect). Căldură năucitoare, un record pentru această „vară nebună”, ca să-l citez pe regretatul Fănuş. Dau de un parc cu multă animaţie. Nişte tineri veseli se uită pe o tabletă. Intru în vorbă. Vor să ştie mai întâi, cum e regula, de unde vin? Când le spun, au o reacţie tipică, pe care am întâlnit-o peste tot în străinătate.
– A, Rumunija? Dracula, Nadia, Hagi?
– Îhî. Voi?
– Şi noi, pe aici.
– Ce învârtiţi?
– Studenţi. La ştiinţe politice şi comunicare.
Exact ce-mi trebuie. Facem prezentările: Horia – Mirko, Olga, Sara, Milan, Nikola. Îi întreb ce înseamnă Podgorica? Are vreo semnificaţie?
-Under hill. Cum ar veni, localitatea de „sub colină”.
În vecinătate este, într-adevăr, un deal ce adăposteşte o pădure de chiparoşi, aceşti falnici arbori ornamentali, cu lemnul parfumat. Mi se spune că aşezarea a avut mai multe denumiri. La fondare, în jurul secolului XI s-a numit Birziminium, în Evul Mediu – Ribnica (după numele unui râu din apropiere), apoi Podgorica – din anul 1326, pentru ca din 1946 să se cheme Titograd, în onoarea fostului preşedinte iugoslav Josip Broz Tito. După 1992 s-a revenit la titulatura sa istorică, menţinută şi în prezent.
Viaţă de student
Îi întreb cum e viaţa de student pe la ei? „Cam sărăcie”. Apoi zâmbesc. „Dacă ai bani, e O.K.”. Ca pretutindeni. Aflasem încă de acasă că anul trecut vreo patru mii de colegi de-ai lor au făcut o mare grevă, pentru condiţii mai bune de studiu şi taxe mai mici.
-Am participat şi noi la grevă!
-Şi?
-Vom afla la toamnă…
Mă roagă să le dau o carte de vizită, aflând că sunt jurnalist, ca să urmărească pe Facebook Notele de călătorie. „Măcar pozele”, zice în glumă Mirko, şeful găştii. Înainte de a ne lua rămas bun, le promit că voi trece neapărat la plecare peste cel mai interesant obiectiv edilitar al oraşului – noul Pod Millennium peste Morača. “Trebuie să-l vezi! E mândria noastră!”
Ca atare, nu pot să rămân indiferent. Opresc. Fac poze. Este ca o imensă harfă albă din fibre de oţel. Arată superb.
Măslinul matusalemic
Am aflat de la “studenţii mei” că în Muntenegru ar vieţui cel mai bătrân măslin de pe Terra!? Se găseşte în oraşul Bar (pe care urma să-l vizitez, fiindu-mi în drum), are peste 2.000 de ani, constituind o mare atracţie turistică.
Deşi, conform afirmaţiilor unui amic dendrolog, cel mai bătrân măslin din lume se află nu acolo, ci pe Insula Creta, în satul Ano Vouve. Vârsta aceluia ar fi posbil să bată spre… 5000 de ani! Totuşi, vere, eu nu cred…
Matusalemicul copac are o înălţime incredibilă de 12,5 metri şi, culmea, încă dă roade. Însă „leat” de două milenii mai câţiva măslini, unul în Portugalia şi altul în Insula grecească Zakyntos.
Iar cel mai vestit, pe care şi eu l-am admirat şi mângâiat (cunoscut din Biblie) creşte în Grădina Gheţimani, din Ierusalim. A rămas de pe vremea lui Iisus, şi sub ramurile sale Mântuitorul s-a odihnit şi s-a rugat.
Fiindcă tot am evocat arborele considerat un simbol al păcii, să notez ca pe o curiozitate gastronomică, stimaţi cititori, că în Muntenegru uleiul de măsline e un adjuvant prezent aproape în orice preparat culinar. Ca la noi… “Vegeta”!
Date şi cifre
Cu o suprafaţă de 144 km² şi o populaţie ce abia depăşeşte 150.000 de locuitori, Capitala de facto şi de jure este Podgorica. Chiar dacă am glumit puţin răutăcios pe seama ei. Localitatea se află relativ aproape de o zonă de câmpie, la întâlnirea a două cursuri de apă, Morača şi Ribnica, deja evocate. Oraşul s-a poziţionat bine, nu departe de litoralul adriatic, ca şi de zona montană. Astfel că localnicii au lesne posibilitatea de a opta pentru sporturi alpine sau acvatice, în funcţie de sezon.
De altfel, în Muntenegru am avut aceeaşi senzaţie în legătură cu spaţiul ca şi în… Israel, distanţele dintre oraşe fiind mici de tot. Abia te urci în maşină şi într-o o oră, două ai şi ajuns la obiectivul următor.
Capitala turismului muntenegrean – Budva
Cam la fel stau lucrurile şi cu formele de relief, în câteva ore străbaţi spaţiul de la munte la mare şi… invers! Din Podgorica până în Budva (cum spuneam, a treia „capitală”, cea a turismului) sunt numai 71 de km, iar până în staţiunea de ski, Zabljak -136 km.
Diocleea, vechea cetate
Şi apropo de distanţe, la o azvârlitură de băţ de urbea reprezentativă am dat peste ruinele unei cetăţi antice vestite, Diocleea. Se spune că de aici şi-ar fi tras rădăcinile împăratul roman Dioclețian. Amintind de vestitul conducător nu pot să nu evoc spelndidul său Palat din Split (Croaţia), unde suveranul Gaius Aurelius Valerius Diocletianus – pe numele său întreg – s-a retras până la moarte, în anul 311.
Municipiul Podgorica ocupă în jur de zece la sută din suprafaţa ţării, adăpostind un sfert din populaţie. Are aeroport internaţional, un important nod feroviar, mai multe lăcaşe de cult, universităţi de stat şi particulare, teatre, cinematografe, muzee, edituri, publicaţii, mall-uri, un stadion modern şi multe altele.
“Printre picături” – dar nu de… ploaie – am vizitat ulterior o mulţime de alte aşezări cochete, precum oraşul-port Bar (cel cu măslinul multimilenar) şi staţiunile Ulcinij, Bečići, Sutomore, Petrovac, Tivat, Przno. Însă pe primele trei locuri se situează cele două municipii-emblemă, Podgorica şi Cetinje, capitale adevărate, cu un statut aparte. Plus Budva, giuvaerul turismului estival muntenegrean.
Un clasament subiectiv
Personal am fost, oarecum, dezamăgit, cum spuneam, de înfăţişarea principalei urbe muntenegrene. Ei bine, Podgorica nici nu se compară cu celelalte cinci capitale ale statelor prin care am trecut în excursia din această vară: Skopje, Zagreb, Belgrad, Tirana, Sofia. Cam aceasta ar fi în viziunea mea (subiectivă, fără doar şi poate) o ierarhizare a atractivităţii lor, a impactului estetic pe care-l lasă asupra vizitatorului străin, dornic să identifice specificitatea fiecărei localităţi de rezidenţă.
Dar staţi, nu plecaţi, că n-am isprăvit. Voi relata în episodul viitor despre Cetinje, pitorerasca reşedinţă regală, care „mi-a rupt gura”.
Aşa că ţineţi aproape… (Va urma)
Horia C. Deliu
