Un tânăr de 21 ani a fost depistat drogat, în timp ce conducea un autoturism pe strada Gabor Aron Sfântu Gheorghe, în cursul zilei de duminică, 10 iulie a.c.  

Potrivit purtătorului de cuvâmt al IPJ Covasna, Radu Stroe, conducătorul auto a fost testat, de polițiști, cu aparatul Drugtest, iar rezultatul a indicat prezenta substantei psihoactive Amphetamine în organism.

„Având în vedere rezultatul testării preliminare, șoferul a fost condus la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea determinării concentrației substanțelor psihoactive în organism.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe”- se arată în comunicatul de presă transmis către Mesagerul de Covasna, în care sunt menționate o seamă de recomandări preventive:

Consumul de substanțe psihoactive sau alcool afectează activitatea sistemului nervos central, având consecințe directe asupra conducerii autovehiculelor, prin faptul că poate cauza:

  • Impedimente de vedere;
  • Încetinirea reflexelor;
  • Reducerea concentrării și a vigilenței;
  • Crearea unei stări de relaxare și somnolență sau, din contră, agitație exacerbată;
  • Dificultați în interpretarea informațiilor senzoriale;
  • Dificultăți în executarea mai multor activități în acelasi timp (ex: păstrarea benzii și a direcției, în timp ce te concentrezi la traficul din jur);
  • Supraestimarea propriilor abilități;
  • Nerespectarea regulilor de circulație.

Implicit, aceste comportamente pot deveni cauze generatoare de evenimente rutiere cu consecințe tragice.

Vă recomandăm să adoptaţi o manieră prudentă de conducere, să respectaţi regulile şi indicaţiile poliţiştilor rutieri, iar dacă aţi consumat băuturi alcoolice nu vă urcaţi la volan.

Pe lângă posibilitatea producerii unui accident rutier, şoferii care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice trebuie să ştie că riscă şi închisoarea de la unu la cinci ani, dacă îmbibaţia alcoolică este de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

De altfel, cu aceeaşi pedeapsă sunt sancționați şoferii care conduc sub influenţa substanţelor psihoactive.

De asemenea, având în vedere vremea caniculară precum și instabilitatea fenomenelor hidro-meteorologice, recomandăm conducătorilor auto să pastreze o distanță suficientă față de celelalte vehicule aflate în deplasare pe același sens, pentru a putea frâna în condiții de siguranță.

M.D.C.

Sursa foto: https://adevarul.ro/

    

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail