Preşedintele UDMR Covasna, Tamas Sandor a declarat ieri pentru AGERPRES că în cursul nopţii trecute a dispus luarea panoului „SIC-Terra Siculorum” („Ţinutul secuiesc” – n.r.) din faţa sediului Prefecturii din Sfântu Gheorghe, menţionând că, în schimb, aşteaptă din partea reprezentanţilor Guvernului să facă paşi pentru normalizarea relaţiilor cu autorităţile locale şi cu comunitatea maghiară.

„Am avut două motive pentru care am luat panoul – primul pentru că din cauza vântului s-a mişcat şi vrem să îl reparăm, iar al doilea şi cel mai important e că am vrut să dăm un semnal către Guvern şi reprezentantul din teritoriu. Aşteptăm şi noi, la rândul nostru, paşi şi gesturi pentru normalizarea situaţiei tensionate care a fost creată de fostul prefect Codrin Munteanu. Deci, noi am dat jos panoul şi aşteptăm în schimb gesturi de normalitate şi respect”, a declarat Tamas Sandor, care a ţinut să menţioneze că panoul SIC „nu a fost amplasat împotriva cuiva”, ci pentru „a-i deschide ochii” fostului prefect.

Panoul de culoare albastru deschis pe care sunt inscripţionate cuvintele „SIC-Terra Siculorum” („Ţinutul secuiesc” în limba latină – n.r.) a fost amplasat în faţa Prefecturii din Sfântu Gheorghe în luna noiembrie a anului trecut, cu puţin timp înainte de începerea campaniei electorale. Liderii UDMR Covasna au declarat la acea vreme că panoul reprezintă un semn de protest faţă de acţiunile fostul prefect Codrin Munteanu, care „a jignit comunitatea maghiară” şi a „desconsiderat” simbolurile lor naţionale şi identitare. În context, aceştia au menţionat că Munteanu a intentat autorităţilor locale zeci de procese ce vizau denumirile unor instituţii de cultură, steme şi inscripţii bilingve şi a cerut înlăturarea steagului secuiesc de pe instituţiile publice.

Fostul prefect Codrin Munteanu, care la finele anului trecut a fost numit secretar general la Ministerul Apărării, a declarat pentru AGERPRES că toate demersurile sale au avut un temei legal şi că liderii UDMR obişnuiesc să speculeze teme etnice pentru a-şi face imagine.

Panoul SIC a fost mutat în curtea sediului UDMR din Sfântu Gheorghe.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail