„Atunci a mers Iisus împreună cu ei la locul ce se numeşte Ghetsimani şi a zis ucenicilor: Şedeți aici până ce voi merge să Mă rog acolo. Şi luând pe Petru şi pe cei doi fii ai lui Zevedeu, a început a Se întrista şi a Se mâhni şi le-a zis lor: Întristat este sufletul Meu până la moarte. Rămâneţi aici şi privegheaţi împreună cu Mine.”
– Pentru că aceşti ucenici erau nedespărţiţi de Hristos, Hristos i-a luat cu El şi le-a spus: „Rămâneţi aici până ce voi merge să Mă rog”. Că Hristos avea obiceiul să Se roage singur, fără ei. A făcut aceasta ca să ne înveţe să ne rugăm în linişte şi înconjuraţi de multă tăcere.
Şi i-a luat pe cei trei şi le-a spus: „Întristat este sufletul Meu până la moarte”.
– Dar pentru ce nu i-a luat pe toţi?
– N-a luat pe toţi ucenicii, ca ucenicii să nu-şi piardă curajul, ci pe aceştia, care fuseseră privitorii slavei Lui. Dar şi pe aceştia i-a lăsat departe de El.
„Şi mergând puţin, S-a rugat zicând: Părinte, dacă este cu putinţă, să treacă de la Mine paharul acesta; dar nu cum voiesc Eu, ci cum voieşti Tu. Şi a venit la ei şi i-a găsit dormind; şi a zis lui Petru: Aşa, n-aţi putut veghea un ceas cu Mine? Privegheaţi şi vă rugaţi, ca să nu cădeţi în ispită, că duhul este osârduitor, iar trupul neputincios.”
. .
Nu fără pricina S-a adresat numai lui Petru, deşi dormeau şi ceilalţi doi, ci a vrut să-l mustre şi cu acest prilej pentru pricina de care am vorbit mai înainte. Apoi, pentru că şi ceilalţi spuseseră acelaşi lucru – că spune evanghelistul: „Când Petru a zis: Chiar de-ar fi să mor împreună cu Tine, eu nu mă voi lepăda de Tine, au spus la fel şi toţi ucenicii”, deci pentru că spuseseră şi ceilalţi ucenici acelaşi lucru, Hristos le-a grăit tuturor, pentru a vădi slăbiciunea lor. Că ei, care spuseseră că voiesc să moară împreună cu El, n-au putut atunci să privegheze, nici să se întristeze cu El când era întristat, ci i-a biruit somnul.
Hristos S-a rugat cu stăruinţă, ca să nu pară că rugăciunea Lui e o făţărie. Sudoarea Ie curgea din aceeaşi pricină, dar şi pentru ca să nu spună ereticii că agonia sufletului Său era prefăcătorie. Din pricina aceasta sudoarea Lui, ca picăturile de sânge; din pricina aceasta s-a arătat un înger întărindu-L; din pricina aceasta, atâtea nenumărate dovezi de frică, ca să nu spună nimeni că sunt plăsmuite cuvintele Evangheliei. Din pricina aceasta şi rugăciunea Lui stăruitoare. Prin cuvintele: „Dacă e cu putinţă să treacă” a arătat firea Lui omenească, iar prin cuvintele: „Dar nu cum voiesc Eu, ci cum voieşti Tu” a arătat virtutea şi înţelepciunea Lui, învătându-ne să urmăm lui Dumnezeu, chiar când firea noastră ne trage în altă parte.
Dar pentru că nu era de ajuns pentru oamenii fără de minte să le arate numai faţa plină de tristeţe, Hristos a adăugat şi cuvintele. Şi iarăsi, pentru că nu le erau de ajuns numai cuvintele, au trebuit şi faptele; şi a unit cuvintele cu faptele, ca şi cei mai cârtitori oameni să creadă că a fost om şi a murit. Dacă, după ce a făcut toate acestea, mai sunt încă unii care nu cred că a fost om cu adevărat, cu mult mai mult n-ar fi crezut de n-ar fi fost acestea. Vezi cu câte dovezi arată adevărul Întrupării Sale? Cu cele ce rosteşte, cu cele ce pătimeşte.
Apoi vine la Petru şi-i spune: „Aşa, n-ai putut veghea un ceas cu Mine?”. Toţi dormeau, dar îl mustra pe Petru, ca să-i aducă aminte de cuvintele pe care le rostise mai înainte. Cuvintele „cu Mine” nu sunt puse fără rost, ci ca şi cum i-ar fi spus: „N-ai putut să priveghezi cu Mine, şi ai spus că-ti vei pune sufletul pentru Mine?” Şi celelalte cuvinte tot acelaşi lucru îl arăta, că spune: „Privegheaţi şi vă rugaţi, ca să nu cădeţi în ispită”.
Vezi cum îi învaţa din nou să nu fie îngâmfaţi, ci să fie cu inima zdrobită, să fie smeriţi şi să lase totul pe seama lui Dumnezeu?
Hristos Se adresează când lui Petru, când tuturor ucenicilor. Lui Petru îi spune: „Simone, Simone, a cerut satana să vă cearnă, dar Eu M-am rugat pentru tine”; iar tuturor celorlalţti: „Rugaţi-vă să nu cădeţi în ispită”. Cu orice prilej le taie îngâmfarea şi-i face gata de luptă. Apoi, ca să nu pară cuvântul Său împovărător, le spune: „Că duhul este osârduitor, iar trupul neputincios”. „Chiar dacă ai vrea să dispreţuieşti moartea,spune Hristos, nu vei putea, atâta vreme cât Dumnezeu nu-ţi întinde mâna de ajutor; că trupul trage în jos mintea”.
