. . Cinci agenţi de poliţie din cadrul I.P.J Covasna – Serviciul Poliţiei Rutiere, au fost condamnați de către judecătorii Curții de Apel Brașov care au emis o hotărâre definitivă, în acest sens.
Într-un comunicat de presă transmis către redacția noastră de reprezentanții Serviciului Județean Anticorupție Covasna se precizează că: „Inculpatul Panțuru Nelu a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza II şi lit. b C. pen. din 1969 pe o durată de 2 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită. În baza art. 861 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen. și art. 16 alin. 2 din Legea nr. 187/2012, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 6 ani. Inculpații Lazăr Pavel Constantin, Ailoai Florin, Cazan Laurențiu și Răbalcă Dorinel au fost condamnați la pedeapse de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza II şi lit. b C. pen. din 1969 pe o durată de 2 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită. În baza art. 861 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 16 alin. 2 din Legea nr. 187/2012, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 5 ani. ”
Potrivit sursei citate, pe parcursul cercetărilor efectuate, a rezultat faptul că lucrători de poliţie rutieră din cadrul I.P.J Covasna – Serviciul Poliţiei Rutiere pretind şi primesc bani cu titlul de mită de la conducători auto care săvârşesc anumite abateri de la normele rutiere (depăşirea vitezei legale, nerespectarea marcajelor privind depăşirea pe linie continuă, conducerea pe drumurile publice a unui vehicul care nu posedă asigurarea de răspundere civilă în caz de pagube produse terţilor prin accidente de circulaţie etc.), pentru a nu aplica măsurile legale. Poliţiştii acţionau de regulă pe raza DN 11 şi DN 12, pe sectoare de drum cu limitare de viteză, utilizând, de regulă, autospeciale dotate cu aparatură radar.
Astfel, lucrătorii Direcţiei Generale Anticorupţie – S.J.A Covasna, sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au stabilit că, în perioada 25 ianuarie 2012 – 23 februarie 2012, cei cinci agenţi de poliţie din cadrul Serviciului Rutier au primit sume de bani cuprinse între 30 lei şi 50 euro de la mai mulţi conducători auto pentru a nu dispune măsurile legale ce se impuneau ca urmare a săvârşirii unor abateri la regimul circulaţiei rutiere.
Cazul a fost instrumentat la nivelul Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Anticorupţie Covasna, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail