. . În ritmul actual al dezvoltării ştiinţelor, noile tehnologii invadează viaţa oamenilor îndepărtându-i tot mai mult de natură şi de viaţa normală.
Dar ce înseamnă azi o viaţă normală? Pentru mulţi ea înseamnă să te scoli dis-de-dimineaţă, să-ţi bei cafeaua în fugă, să-ţi porneşti cu greu maşina, în care să te arunci la repezeală şi să porneşti în trombă pentru a te încadra în jungla rutieră şi nemiloasă, să-ţi scoţi celularul şi să începi cu febrilitate conversaţiile cu amicii sau colaboratorii, apoi, dacă nu ai vreun accident pe drum şi reuşeşti să ajungi la serviciu, te aşteaptă în birou calculatorul şi activitatea acaparatoare. Dacă mai ai şi grijile familiei ori alte griji presante, tensiunea creşte şi încet-încet devii irascibil şi nerăbdător să se sfârşească ziua, ca să refaci drumul spre casă, unde te aşteaptă o mulţime de întrebări, obligaţii, uneori dispute, dar şi televizorul, laptopul, tableta şi smartphonul sau alt gadget modern, încât la sfârşitul unei zile istovitoare te simţi stors de puteri. Nu tu copac înflorit, nu tu poiană cu flori, nu tu cântec de păsări, doar poate papagalul din colivie, dacă îl ai şi care se simte la fel de „încarcerat” ca şi tine.
Ei, da! Nu ne putem lipsi de toate aceste „invenţii diavoleşti ale civilizaţiei”, pentru că ele fac deja parte tot mai mult din viaţa noastră. Să luăm spre exemplu cuvintele „dronă”, denumind un fel de jucărie modernă pentru adulţi, şi „păcănele”, pentru că oile sunt tradiţionale şi, deşi aparţin trecutului, ele continuă cu încăpăţânare să ne însoţească prin istorie, deci le găsim în toate dicţionarele, întrucât ele sunt creaţii ale Naturii.
Căutând din curiozitate cele două cuvinte amintite în „Noul dicţionar universal al limbii române”, apărut la editura „Litera Internaţional” în 2007, am constatat cu surprindere că ele nu figurează, ceea ce ne face să credem că au intrat în uz mai târziu. Dar acest lucru ilustrează ritmul alert în care se dezvoltă ştiinţa umană. De fapt, în vremea copilăriei mele extrem de multe dintre nenumăratele descoperiri uimitoare care ne „încântă” azi pe toţi nici nu existau sau erau doar în fază de proiect şi experiment ori simple vise. Dar existau totuşi „oile”! Cineva s-ar putea întreba ce legătură au oile cu dronele? Şi totuşi au! Recent mi-a fost dat să văd această legătură la o misiune televizată, în care comentatorii se distrau pe seama oilor. Bietele lânoase erau, pe ecran, alergate de mama focului în toate părţile şi apoi adunate la un loc nu de miticii câini ciobăneşti ca pe vremuri, ci de o… dronă. Auzi, domnule, o dronă! Păi să nu stai şi să te minunezi?! Dar de ce ne-am mai minuna, când ciobanii de azi au laptop şi vorbesc la telefoane de ultimă generaţie, ba unii dintre ei au absolvit chiar şi o facultate, după care au hotărât să se facă ciobani şi să se întoarcă astfel la mama natură. În această situaţie n-ar fi de mirare ca vechii păzitori de oi, credincioşii ciobăneşti de altădată, să devină „şomeri” şi să îngroaşe rândurile „maidanezilor”.
Dar să lăsăm oile cu dronele şi să trecem la „păcănele”. De fapt, această noţiune este doar o expresie onomatopeică pentru aparatele electronice pe care sunt instalate jocuri de noroc, al căror sunet mai precis l-ar putea scoate doar George Becali: Pac! Pac! Pac! şi uite cum cad banii din puşculiţă. Numai că banul fiind „ochiul dracului” ia minţile multor oameni, ducându-i chiar la pierzanie. Şi această „invenţie diavolească”, cum ar spune un călugăr, poate ucide! Azi, o altă invenţie „diabolică”, televizorul, dar în mare parte necesară şi utilă, anunţa pe ecranele sale că „păcănelele” au ucis doi tineri, doi fraţi, unul aflat în Anglia, altul în România. Cel din Anglia, probabil din dorinţa de a câştiga mai mulţi bani, s-a lăsat atras de jocurile de noroc până când, necâştigând nimic şi pierzând şi ce avea, şi-a pus capăt zilelor. Fratele său, aflat în România, a decis să aducă în ţară corpul fratelui decedat. Pentru aceasta a împrumutat o sumă importantă de bani, dar din dorinţa de a-i înmulţi s-a dus, unde credeţi?! Să joace la „păcănele”. Pierzând tot, şi acesta se sinucide. Ba mai mult, pasionat de tehnologie, îşi anunţă intenţia de sinucidere pe…Facebook, că de! aşa ne stă bine în epoca modernă, în care Facebook-ul a devenit un fel de „menajerie virtuală globală” pentru oameni şi animale deopotrivă. Nu avem absolut nicio intenţie jignitoare la adresa cuiva, doar observăm cu câinii, pisicile şi alte vietăţi se afişează în toată splendoarea lor alături de oameni, doar că nu vorbesc, deşi unele au conturi proprii, cu multe link-uri.
Cert este că prostia şi „păcănelele” pot ucide. Oameni buni, chiar dacă vă păziţi oile cu dronele, feriţi-vă de „păcănele”!
Mihai Trifoi
