În jur de 30 de voluntari ai Asociaţiei de Tineret ECOU au luat parte, la sfârşitul săptămânii trecute,  la cea de a doua ediţie a  taberei PDA Camp ce a fost organizată la Pădureni.

Preşedintele Asociaţiei de Tineret Ecou,  Alexandru Ujvarosi, a declarat că  programul taberei  a cuprins o parte de discuţii şi training, precum  şi o parte de relaxare. Astfel, tinerilor voluntari li s-au făcut cunoscute activităţile pe care Asociaţia  de Tineret ECOU şi le-a propus să le organizeze în acest an, pe marginea cărora s-au purtat discuţii aprinse. Drept urmare, ideile nu s-au lăsat așteptate, iar implicarea tuturor celor  prezenţi a fost promptă. La finalul discuţiilor, tinerii  au vizionat  filmul Die Welle (Valul)  prin intermediul căruia s-a urmărit transmitea unui mesaj cu un impact important pentru vârsta lor.

Orice tabără înseamnă în primul rând relaxare şi distracţie. Iar voluntarii Asociaţiei de Tineret ECOU şi-au umplut timpul dintre sau de după discuţii cu activităţi precum ping-pongul, „Mafia”, seratele cu chitară, dansul și jocurile de societate.

„Acest gen de tabere sunt foarte importante, pentru că menţin vie motivaţia voluntarilor şi li se arată că sunt speciali, tocmai prin implicarea lor. Pe lângă discuţiile privind programul de anul acesta, ne-am distrat şi ne-am relaxat împreună, întocmai ca o echipă”, a conchis preşedintele Asociaţiei de Tineret Ecou, Alexandru Ujvarosi. (M.D.C.)

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail