Asociaţia pentru Dezvoltare Comunitară Durabilă „Alutus” a câştigat  un grant de finanţare în valoare de 20.000 de lei pentru continuarea unui proiect inedit în România, acela de a aduce în județul Covasna singurul program tematic de educație ecologică prin scufundări, din Europa.

. . În perioada 5-10 august (a.c.) va fi organizată cea de-a doua etapă a proiectului „Regatul Apelor”, finanțat de către Fundaţia pentru Parteneriat şi Mol România, în cadrul componentei „Spaţii verzi – arii naturale protejate”. În cadrul taberei de tip Junior Ranger sunt aşteptaţi să participe 30 de copii şi tineri din toată ţara, cu vârste cuprinse între 10 și 20 de ani, iar mâine este ultima zi de înscrieri.

Ideea proiectului de anul trecut, „Incursiuni în lumea apelor”, a pornit de la o discuţie despre ecologizarea lacurilor, între preşedintele Asociaţiei pentru Dezvoltare Comunitară Durabilă „Alutus”, Cătălin Lazăr şi partenerul principal al proiectului, scafandrul profesionist  Szabó Jenő, cel care a construit lacul artificial de la Dalnic, aflat în administrarea Centrului de Cercetări Subacvatice. Astfel, de la o simplă idee, s-a ajuns la singurul proiect de acest gen din România, iar proiectul derulat anul trecut continuă și anul acesta. Potrivit președintelui Asociației „Alutus”, demersul îşi propune să le ofere tinerilor o alternativă educaţională inedită și provocatoare, bazată pe observare şi interacţiune directă cu mediul înconjurător. Organizatorii şi-au propus promovarea unei atitudini civice unitare în rândul tinerilor, în scopul conservării şi menţinerii biodiversităţii, printr-o serie de activităţi şi evenimente insolite. Caravana „Regatul Apelor” a fost prima activitate dedicată copiilor din Sfântu Gheorghe, Covasna şi Târgu Secuiesc. Un autobuz londonez,  complet recodiţionat şi „renovat” de echipa „The European Nature Trust”, amenajat ca o „sală de clasă” pe roţi, a revenit pe străzile celor trei localităţi covăsnene pentru a le oferi copiilor o experienţă aparte în ceea ce priveşte educaţia ecologică. Pe parcusul celor trei zile de prezentare, peste 700 de copii au trecut pragul ineditei „săli de curs pe roţi”.

A doua activitate din cadrul proiectului constă în organizarea unei tabere tematice de educaţie ecologică prin scufundări de tip Junior Ranger, în cadrul căreia 30 de tineri, alături de 10 coordonatori specialişti, vor descoperi miunăţiile ariei naturale protejate „Natura 2000 Râul Negru” din judeţul Covasna.

„Vom avea ateliere de educaţie nonformală, de identificare şi observare a păsărilor, a mamiferelor mici, identificarea plantelor folosind determinatorul, identificarea liliecilor pe baza sunetelor, identificarea și recunoașterea urmelor de mamifere, a fluturilor, cât și familiarizarea tinerilor cu tehnica folosită de către cercetători în proiectele de cercetare ( camere cu senzori infraroșu, capcane, plase, utilizarea binoclului și a lunetei, tehnici de măsurare, etc). Vom avea patru specialişti alături de noi, respectiv pe George Bouroş de la Asociaţia pentru Conservarea diversităţii biologice, care este unul dintre tinerii promiţători în ceea ce înseamnă cercetarea mamiferelor, respectiv a vidrei. Este bine de ştiut că Râul Negru are ca specie reprezentativă vidra, iar George Bouroş le va vorbi copiilor despre felul în care lucrează un specialist într-un asemenea domeniu și vom instala cu ajutorul lui camere de supraveghere și monitorizare. Al doilea specialist face parte din Fundaţia Carpaţi, Institutul de Cercetări şi amenajamente silvice Braşov, este vorba despre doamna Georgeta Ionescu, cea care în 2001 a contribuit, împreună cu Germania, la reintroducerea castorului în România. Aceasta le va vorbi copiilor despre importanţa şi rolul castorului în ecosistem, fiindcă situl Natura 2000 este fundamentat pentru castor şi pentru vidră. De asemenea, tânăra cercetătoare Valentina Moraru, specializată în studiul amfibienilor, le va vorbi și explica participanților despre fascinanta lume a țestoasei de apă, iar asistentul universitar dr. Anamaria Lazăr, specializată în studiul mamiferelor mici, va instala capcane şi le va explica participanților de ce până şi rozătoarele și mamiferele mici sunt importante pentru ecosistem. Un alt specialist, care va lua parte la atelierele de educație nonformală este tânăra doctorandă în studiul chiropterelor (liliecilor), cea care îi va introduce pe participanți în universul misterios al acestor viețuitoare. Pe lângă asta vom puncta și partea distractivă, de recreere, vom avea tir cu arcul sau vom picta siluete de păsări pe tricouri, ca să dau doar câteva exemple, iar împreună cu participanţii la tabără vom realiza, în premieră, o aplicație pentru telefoane SMART, destinată cartării elementelor de patrimoniu natural și cultural, reprezentative, din aria naturală protejată Râul Negru.” – a declarat preşedintele Asociaţiei pentru Dezvoltare Comunitară Durabilă „Alutus”, Cătălin Lazăr.

Potrivit organizatorilor, tabăra se va organiza la Reci, iar toţi cei 40 de participanţi îşi vor monta câte un cort pe malul lacului. Toate activităţile, mesele şi scufundările vor fi gratuite, fiind asigurate de către organizatori. Scufundările se vor desfășura la lacul artificial de la Dalnic, gestionat de către Centrul de Cercetări subacvatice, iar identificarea elementelor de patrimoniu în vederea realizării aplicației SMART PHONE se va face pe biciclete.

„În aria proteajă Râul Negru avem mai multe specii protejate, precum castorul, vidra sau țestoasa de apă. Le voi arăta copiilor cum se împacă acestea cu alte mamifere, în special cu mamiferele mici. Vom instala mai multe camere de supraveghere. Important este nu neapărat să vedem specii spectaculoase, ci să aibă posibilitatea de a atinge speciile, de a vedea efectiv cum se lucrează cu acestea, de a lua măsurătorile necesare în identificarea lor şi pentru a vedea eventuale măsuri de conservare. Noi sperăm că pentru ei va fi ceva inedit, şi de ce nu, să avem printre cei mici viitori specialişti în conservarea biodiversităţii. Dacă nu vor fi specialişti, măcar să fie nişte oameni mai sensibili în ceea ce priveşte mediul” – a explicat dr. în biologie, Anamaria Lazăr.

Conform datelor puse la dispoziție de organizatori, selecţia celor 30 de tineri curioşi şi aventuroşi, cu vârste cuprinse între 10 şi 20 de ani, a început odată cu poposirea caravanei „Regatul Apelor” în județ, însă înscrierile continuă până joi, 4 august,  la ora 18.00. Cei interesați își pot anunța intenția de participare prin e-mail, la adresa: [email protected] sau telefonic, la numărul: 0754/255.954, persoană de contact Cătălin Lazăr.

„Tot ce trebuie să facă tinerii aventuroşi este să motiveze în câteva cuvinte dorința de participare în cadrul taberei, să îşi pregătească rucsacul, cortul şi bicicleta, şi să se pregătească de o experienţă cu totul inedită.” – mai spun organizatorii.

Proiectul se derulează în parteneriat cu Centrul de Cercetări Subacvatice, Inspectoratul Școlar Județean Covasna, Cercul de Ornitologie „Mugurar” din cadrul Palatului Copiilor, Consiliul Județean al Elevilor și Agenția pentru Protecția Mediului Covasna, iar partener media este „Mesagerul de Covasna”.

Ioana Ardeleanu

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail