Teatrul Independent „Osonó” din Sfântu Gheorghe a organizat, în perioada 21-26 august, o nouă ediție a taberei internaționale de teatru, aceasta reunind tineri din România, Ungaria și Croația.
Tabăra este unul dintre proiectele pe care trupa le derulează de nouă ani, în diverse locuri din țară, dar nu numai. De această dată, gazdă a fost Capitala Ungariei, Budapesta.
„Este vorba de un proiect care reuneşte tineri pasionaţi de teatru din mai multe spaţii culturale, cu scopul de a deschide un spaţiu de întâlnire unde participanţii să exerseze comunicarea cu sine şi cu alţii, prin experienţe artistice specifice teatrului contemporan.”- a declarat managerul trupei, regizorul Fazakas Misi
Acesta a condus atelierele taberei, împreună cu Mucha Oszkár, actor al trupei.
Participanți au fost 12 tineri, din România, Ungaria și Croația.
„Pe lângă atelierele teatrale și de autocunoaștere, participanții și- au început fiecare dimineaţă cu exerciţii de încălzire fizică şi mentală, iar seara s-au dedicat repetiției scenelor pe care le-au prezentat în ultima zi a Taberei.”- a declarat Fazakas Misi.
Teatrul Independent „Osonó” realizează proiecte sociale, teatrale și educaționale, iar până în prezent a organizat 77 de tabere pentru tineri și adulți.
Ieri a început o altă tabără organizată de trupă – tabăra de teatru pentru profesori și lideri de grupuri – derulată la Zăbala.
„Osonó” este o iniţiativă teatrală independentă, un atelier cultural, unde tinerii au şansa de a experimenta diverse formule teatrale contemporane.
„Proiectele educaţionale şi sociale ale Trupei „Osonó” sunt gândite drept spaţii de întâlnire şi dezbatere pe teme de maximă actualitate, unde participanţii trăiesc o intensă experienţă a cunoaşterii de sine, prin confruntarea cu ceilalţi.”- a precizat Fazakas Misi.
Ana Ciorici COSTACHE