Începând de astăzi şi până sâmbătă, în localitatea Teliu din judeţul Braşov  se va desfăşura tabăra de sculptură “Tradiţii vechi în spirit nou”, organizată de Parohia Ortodoxă Teliu-Vale, în parteneriat cu Asociaţia Social-Culturală Suflet Transilvan şi Primăria comunei Teliu.

La tabără vor participa aproximativ 20 de copii din judeţele Covasna, Braşov, Sibiu şi Harghita.

„Am vrut să aducem 20 de copii, în special din mediul rural, care să înveţe un meşteşug popular, să facă sculptură în lemn- cruci şi alte obiecte religioase sau populare. În plus, tinerii vor avea ocazia să se apropie de Biserică… vom merge şi la slujbă, vom face şi excursii, vom avea seri tematice – o seară de film, o seară de muzică, o seară de dans, deci chiar dacă durează doar patru zile, va fi o tabără”, ne-a explicat preotul de la Parohia Teliu-Vale, Costin Butnar.

În ceea ce priveşte selecţia tinerilor, acesta ne-a spus: „Am vorbit cu colegii mei, preoţii din parohiile respective şi ei mi-au recomandat 4-5 copii, cu vârsta cuprinsă  între 14- 18 ani din fiecare localitate”.

Din judeţul Covasna vor participa tineri din Mărcuş şi Dobârlău.

Atelierul de sculptură va fi ţinut de către un meşterul popular din Braşov, Sorin Suciu.

Acţiunea este finanţată de Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret, prin Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Braşov.

Ana Alina Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail