Despărţământul ASTRA ,,Vasile Moga” Sebeş, reactivat în toamna anului 2014, una dintre cele mai active asociaţii non-guvernamentale atât pe plan local, cât şi zonal, pe lângă activitatea cultural-ştiinţificã (editarea anuarului ,,Astra Sabesiensis” şi colecţia ,,Personalitãţi marcante ale Sebeşului”, conferinţe, comemorãri, lansări de carte) s-a implicat şi în sprijinirea tinerilor talentaţi.
Pe această linie, anul acesta, pentru a doua oarã, Despărţământul ASTRA ,,Vasile Moga” Sebeş a găzduit tabăra de cultură şi civilizaţie româneascã ,,Acasă la noi”, beneficiarii acestui proiect fiind tinerii români din Străşeni, membrii ai Ansamblului Folcloric ,,Siret” (conduşi de doamna profesor Claudia Nestor, preşedinta Despărţământului ASTRA ,,Mihai Eminescu” Străşeni).
Iniţiat în anul 1996, proiectul ,,Acasă la noi” îşi propune organizarea unor tabere în România pentru tinerii români din afara graniţelor ţãrii (Republica Moldova, Ucraina, Serbia), aceştia având posibilitatea vizitării unei ţări pe care o simt aproape, vorbindu-i graiul şi de care se leagă visele şi speranţele lor.
Prima zi a taberei ,,Acasă la noi” a debutat cu primirea oaspeţilor şi cu un spectacol, intitulat sugestiv ,,Se întâlneşte dor cu dor”, găzduit de Centrul Cultural ,,Lucian Blaga” Sebeş, care, pentru o clipită, a reunit pe aceaşi scenă fraţi de pe ambele maluri ale Prutului. La buna desfăşurare a acestui spectacol inaugural şi-au dat concursul, alături de Ansamblul Folcloric ,,Siret”-Străşeni (coordonat de doamna profesor Svetlana Rebeja), trupa de teatru ,,Cam atât” (coordonată de doamna profesor Sanda Negrea-Burţã), trupa de dansuri săseşti (coordonată de doamna Anamaria Dahinten) şi interpreta Melissa Piţu.
A doua zi a taberei a debutat cu vizitarea oraşului Sebeş, a principalelor monumente istorice (cetatea medievală, Biserica Evanghelică, mănăstirea franciscană) şi a continuat cu Muzeul Municipal ,,Ioan Raica” Sebeş şi Casa Memorială ,,Lucian Blaga” Lancrăm. Ziua a continuat cu o expediţie organizatã la Râpa Roşie şi cu un moment de relaxare la iarbă verde, pe malul râului Secaş.
Cea de-a treia zi a început cu participarea la Sfânta Liturghie şi a continuat cu vizitarea cetăţii medievale Câlnic, monument înscris în lista patrimoniului mondial UNESCO încă din anul 1999. După-amiază, în cadrul programului ,,Biserica Învierea Domnului Sebeş (1817-2017): douã secole în slujba comunităţii”, iniţiat de Despărţãmântul ASTRA ,,Vasile Moga” Sebeş, Ansamblul Folcloric ,,Siret” a susţinut un nou concert, de pricesne de această datã.
A patra zi a taberei a debutat cu vizitarea fermei ,,Ograda cu struţi” din Sebeş şi a continuat cu o excursie pe Valea Sebeşului, cu un popas la Şugag (unde am vizitat Colecţia de Etnografie), la barajele de la Tău şi Oaşa, la mănăstirea Oaşa, la cabana Mihail Sadoveanu şi la Iezerul Şureanului.
Cea de-a cincea zi a fost rezervatã vizitării cetăţii Marii Uniri. Vizita a început cu Biblioteca Judeţeanã ,,Lucian Blaga” Alba, unde am fost primiţi de domnul director Silvan Stâncel, cetatea Alba Carolina, Catedrala Încoronãrii, unde am fost primiţi de părintele consilier cultural Oliviu Botoi şi de părintele secretar Bogdan Avram, Muzeul Naţional al Unirii şi Sala Unirii Alba-Iulia. În aceeaşi zi, în cadrul programului ,,Biblio-vacanţa”, iniţiat de Biblioteca Judeţeanã ,,Lucian Blaga” Alba, la Sala Unirii, Ansamblul Folcloric ,,Siret” a susţinut un nou concert de muzicã patrioticã (precedat de lansarea volumului În umbra iubirii, semnat de scriitoarea Viorica Cazan).
Dupã un program extrem de încărcat şi obositor, cea de-a şasea zi a taberei a fost dedicatã distracţiei şi relaxului, participanţii delectându-se la piscina unui important complex turistic din zona Sebeşului. După-amiaza a fost petrecutã în compania scriitorului Dorin Oaidă, originar din Basarabia, care le-a oferit tinerilor recentul său volum intitulat Istoria trăită, volum ce rememoreazã episodul retragerii unei părţi a populaţiei basarabene în urma cedării acestei provincii către Uniunea Sovietică în anul 1940. Pentru a patra oară, Ansamblul Folcloric ,,Siret” a susţinut un concert de pricesne şi muzică patriotică, în cadrul Bisericii ,,Sfânta Cruce”, onorând invitaţia protopopiatului greco-catolic Sebeş.
În ultima zi a taberei, din nou, am mers la Şugag, unde tinerii din Străşeni au avut ocazia să se întâlneascã cu elevii şcolii gimnaziale, să socializeze, să lege prietenii şi să schimbe date de contact. Pentru a lăsa o urmă a trecerii lor prin Şugag, tinerii din Străşeni au adăugat o fotografie de grup, amintire, în capsula timpului, care va fi deschisã în 2040. După-amiaza, într-un cadru festiv, la Centrul Cultural ,,Lucian Blaga” Sebeş, a avut loc ceremonia de încheiere a taberei, un nou recital de muzică patriotică şi recompensarea participanţilor, care au primit diplome, cărţi, suveniruri, precum şi câte o umbruţă de drapel, să nu uite că suntem cu toţii români, la bine şi la rău, că vorbim aceeaşi limbă, că avem obiceiuri şi tradiţii comune şi că ne dorim să fim din nou împreună. Ziua s-a încheiat printr-o petrecere de rămas bun.
Se poate observa, aşadar, că programul a fost unul extrem de încărcat, în care au alternat momentele de relaxare şi distracţie, cu cele de vizită şi spectacol, oferind o experienţă de neuitat atât pentru organizatori, cât mai ales pentru beneficiarii acestei tabere, tinerii din Străşeni. Acum, după momentul despărţirii, suntem cu toţii mult mai bogaţi din punct de vedere spiritual; aceşti tineri ne-au oferit, pe lângă zâmbetele şi prietenia lor, adevărate lecţii de patriotism, care nu vor fi uitate degrabã.
Vineri 4 august 2017, ne-am despãrţit de fraţii noştri din Străşeni cu regret în suflet, dar împliniţi şi satisfãcuţi de faptul că am reuşit să le oferim acestora o vacanţă de vis, să îi facem să se simtă cu adevărat ,,acasă”, dar şi că am reuşit să închegăm noi legături şi prietenii care vor dăinui peste ani şi ani. Prezenţa acestor tineri la Sebeş demonstrează cu vârf şi îndesat faptul că aparţinem aceluiaşi neam, că vorbim aceeaşi limbă şi că întotdeauna, indiferent de condiţiile istorice, fraţii s-au ajutat şi s-au îndrăgit. Nădăjduim că ne vom revedea degrabă atât la Sebeş, cât şi la Străşeni, şi că vom fi capabili să cultivãm această relaţie de prietenie. Suntem convinşi că din aceste legături va veni, ulterior, unirea mult aşteptată de ambele pãrţi.
Vivat, crescat, floreat ASTRA!
Drd. Mihai-Octavian Groza
Universitatea ,,Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca
Preşedintele Despărţământului ASTRA ,,Vasile Moga” Sebeş