Centrul de cercetări subacvatice din județul Covasna organizează, în cadrul programului național „Școala Altfel”, o serie manifestări, pe teme privind protecția naturii, la Dalnic. Scenete prezentate sub apă,  lecții într-un autobuz transformat în sală de clasă, dar și într-un cort de mari dimensiuni se numără printre activitățile planificate. Sute de copii din județ și din împrejurimi s-au înscris deja la acestea.

Coordonatorul Centrului, scafandrul profesionist Szabó Jenő, a declarat că programul pregătit pentru „Școala Altfel” va cuprinde trei ateliere și se va derula începând din 29 mai, până în 31 mai, dar și în perioada 6-9 iunie (a.c.), activitățile vizând cultivarea gândirii libere a copiilor și a dragostei acestora față de natură.

„Toate activitățile noastre se axează pe protecția mediului, pe cunoașterea naturii, pentru că dacă nu cunoaștem natura, cum și de ce să o protejăm (…), Anul acesta, programul pregătit pentru <<Școala Altfel>> este de trei ore. În aceste trei ore, copiii vor vizita trei ateliere și în fiecare atelier vor petrece o oră. Un atelier va cuprinde activități interactive la lac – un scafandru urmând să le arate copiilor echipamentul său; le va prezenta o scenetă sub apă; avem un mini submarin teleghidat și ne vom juca și cu acesta (…). Un alt atelier va consta în lecții în autobuzul realizat în cadrul programului educațional <<Regatul Sălbatic>> (program creat de organizația The European Nature Trust –n.r.), iar noutatea programului din acest an constă în cel de-al treilea atelier, derulat într-un cort de 8 metri pe 12 metri, în care va fi amenajată poteca educațională <<Herman Otto>>.  Poteca <<Herman Otto>> a fost creată în urmă cu 2-3 ani, în Ungaria, de o echipă foarte, foarte bună de pedagogi și cuprinde aproximativ 170-190 de jocuri, împărțite în șapte categorii (…), însă ideea de bază ne-a plăcut cel mai mult – aceea de a –i învăța pe copii să gândească liber și să privească lumea mai multe perspective. (…). În fiecare atelier, copiii vor petrece o oră.” – a explicat Szabó Jenő.

Coordonatorul centrului de cercetări subacvatice a precizat că la activitățile planificate în cadrul programului „Școala Altfel” la lacul de la Dalnic vor participa sute de copii.

„Deja s-au înscris și au confirmat participarea aproximativ 600 de copii, numărul fiind mai mare decât anul trecut (…). Dacă mai sunt doritori, mai avem câteva locuri disponibile – asta însemnând locuri pentru câteva clase. ” – a spus Szabó Jenő.

Taxa de participare la activități este de 10 lei (pentru toate cele 3 ore de program).

Programul „Școala Altfel” la Centrul de cercetări subacvatice  – este organizat cu sprijinul a doi sponsori.

Înscrierile sunt deschise tuturor celor care doresc să se implice în program- elevi, cadre didactice, părinți, voluntari, sponsori, a spus Szabó Jenő.

Acesta are o experienţă de peste două decenii şi jumătate în domeniul scufundărilor și a fost membru al echipei celebrului explorator Jacques Yves Cousteau, în expediţia în Bazinul Hidrografic al Dunării, între 1991-1992. A fost membru în mai multe expediţii de cercetare și a fost conducătorul mai multor expediţii de arheologie subacvatică. În urmă cu aproximativ trei ani, el a amenajat un lac artificial la Dalnic, unde susține cursuri de scufundări. În 2016, a organizat acolo diverse alte activități: căutare de comori, audiții muzicale subacvatice și nu numai.

Ana Ciorici Costache

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail