Ajuns iarna aceasta la cea dea XVIa ediţie, tradiţionalul spectacol de  Gală oferit în apropierea Sărbătorii Naşterii Domnului de către Opera Braşov  fanilor săi, va avea loc în acest final de săptămână. Mai precis, în zilele de sâmbătă 19 decembrie  şi  duminică 20 decembrie 2015, de la ora 18,30, fiind intitulat sugestiv şi incitant: „Surprize de Crăciun la Operă”.

 

Protagonişti redutabili

   Afişul reprezentaţiei cuprinde nume ale unor cunoscute vedete din lumea operei şi  operetei din Braşov şi din Capitală, de asemenea, artişti  redutabili ce performează  şi  în  alte  genuri  savurate de marele public, precum  liedul, muzica pop, romanţele, folclorul, colindele etc.  Să-i amintim mai întâi pe invitaţii de la Bucureşti, soprana  Bianca Ionescu  şi tenorul Alfredo Pascu, care vor cânta arii şi duete din capodopere ale genului, dar se vor auzi şi acorduri ale unor melodii celebre, precum nemuritorul vals, temperamentalul ritm spaniol, canzoneta sau strălucitoarea polkă. În partea a doua va oferi un recital dinamic frumoasa şi talentata Paula Seling, care iubeşte mult Braşovul, oraşul natal al soţului ei, unde are mulţi admiratori. Inclusiv pe semnatarul acestui articol.

       

Bianca Ionescu, Alfredo Pascu, . . Paula Seling

Bianca Ionescu este prim-solistă  a Teatrului Naţional de Operetă „Ion Dacian”  din Capitală,  constituind  o prezenţă  binecunoscută  în spectacole peste hotare, dar şi în ţară, având numeroase colaborări la radio şi televiziune. A absolvit Conservatorul de Muzică din București  în anul 1983, la clasa de canto a celebrei artiste şi profesoare, Arta Florescu. Din anul 2005 este doctor în muzică, în domeniul operetei româneşti. Repertoriul său include peste 20 de roluri principale în spectacole de operetă şi 10 în spectacole de operă.

Printre rolurile interpretate de Bianca Ionescu  se numără: Adela în „Liliacul”, Franzi în „Sânge vienez”, Anina în „O noapte la Veneţia”, Arsena în „Voievodul ţiganilor”, Vallencienne în „Văduva veselă”, O Lia San în „Victoria şi-al ei husar”, Mania în „Contesa Maritza”, Maria în „Poveste din Cartierul de Vest” ori  Edyth van Hopper în musicalul „Rebecca”.

clasa de Canto a Artei Florescu si Doctor in muzica, in domeniul Operetei romanesti (din 2005). Repertoriul sau include 20 de roluri principale de opereta si 10 titluri de opera. Printre rolurile interpretate se numara: Adela in „Liliacul”, Franzi in „Sange vienez”, Anina in „O noapte la Venetia”, Arsena in „Voievodul tiganilor”, Vallencienne in „Vaduva vesela”, O Lia San in „Victoria si-al ei husar”, Mania in „Contesa Maritza”, Maria in „Poveste din Cartierul de Vest” si Edyth van Hopper in cea mai recenta productie a Teatrului National de Opereta, musicalul „Rebecca”. A sustinut, de-a lungul timpului, concerte cu aproape toate filarmonicile din tara si cu Orchestra Nationala Radio, alaturi de care a inregistrat numeroase arii de opereta. In 1994 preia conducerea corului de copii “Minisong”, infiinteaza corul “Ministars” si are turnee in aproape intreaga lume atat ca solista vocala, cat si ca dirijor de cor. Este presedinta Asociatiei Culturale “Bianca Ionescu” (2004). A obtinut, de-a lungul timpului, distinctii la concursuri internationale de canto: Premiul SABAM pentru muzica moderna si contemporana (Verviers, Belgia – 1983) si Premiul II la Concursul International de canto (Hertogenbosch, Olanda – 1983). Discografia sa include: „Muzica din filme” (vol. I – 1984 si vol II – 1989), „S-a nascut o stea” (1998), „Hai acasa puisor” (1999) si „Tea Time” (2011). A sustinut, de-a lungul timpului, concerte cu aproape toate filarmonicile din tara si cu Orchestra Nationala Radio, alaturi de care a inregistrat numeroase arii de opereta. In 1994 preia conducerea corului de copii “Minisong”, infiinteaza corul “Ministars” si are turnee in aproape intreaga lume atat ca solista vocala, cat si ca dirijor de cor. Este presedinta Asociatiei Culturale “Bianca Ionescu” (2004). A obtinut, de-a lungul timpului, distinctii la concursuri internationale de canto: Premiul SABAM pentru muzica moderna si contemporana (Verviers, Belgia – 1983) si Premiul II la Concursul International de canto (Hertogenbosch, Olanda – 1983). Discografia sa include: „Muzica din filme” (vol. I – 1984 si vol II – 1989), „S-a nascut o stea” (1998), „Hai acasa puisor” (1999) si „Tea Time” (2011). clasa de Canto a Artei Florescu si Doctor in muzica, in domeniul Operetei romanesti (din 2005). Repertoriul sau include 20 de roluri principale de opereta si 10 titluri de opera. Printre rolurile interpretate se numara: Adela in „Liliacul”, Franzi in „Sange vienez”, Anina in „O noapte la Venetia”, Arsena in „Voievodul tiganilor”, Vallencienne in „Vaduva vesela”, O Lia San in „Victoria si-al ei husar”, Mania in „Contesa Maritza”, Maria in „Poveste din Cartierul de Vest” si Edyth van Hopper in cea mai recenta productie a Teatrului National de Opereta, musicalul „Rebecca”.Tenorul Alfredo Pascu constituie, de asemenea, o voce emblematică a scenei lirice româneşti, fiind prim-solist al Teatrului Naţional  de Operetă „Ion Dacian” din Bucureşti.  Activitatea sa scenică se  întinde pe aproape două decenii,  charismaticul interpret abordând  un vast repertoriu din domeniu, dar şi lucrări vocal-simfonice.  Iată câteva confesiuni din cartea “În dialog cu Alfredo Pascu”, scrisă de Gabriela Lupu.

al Teatrului Naţional de Operetă “Ion Dacian” şi are o vastă experienţă în domeniul muzical, cu peste 17 ani de activitate pe scena Operetei. A abordat de-a lungul timpului un repertoriu vast, care include lucrări din operetă şi operă, dar şi lucrări vocal-simfonice. În 2004, a fost decorat de către Preşedintele României cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Ofiţer.           „Povestea cu cântatul mi-a venit destul de târziu. Mergeam cu bunicul meu de foarte mic la Opera din Timişoara, oraşul meu natal, şi mai cântam eu prin casă, dar nu am fost niciodată vedeta serbărilor şcolare. În liceu  m-am pregătit  să dau la… Medicină. Părinţii mei mă dăduseră la pregătire. Am studiat din greu la fizică, chimie şi biologie, după care, în clasa a-XI-a spre a XII-a, m-am răzgândit. Norocul meu a fost că părinţii m-au susţinut chiar şi în nebunia asta. Am început să mă pregătesc mai întâi la Timişoara , după care m-au trimis  la Bucureşti. Între timp, a venit Revoluţia, iar eu am intrat în 1991 la Conservator din prima încercare. M-am pregătit  în prealabil un an de zile cu regretatul Ludovic Spiess. În 1996 am dat licenţa cu un spectacol la Operetă, «Contesa Maritza», care a însemnat şi examenul meu de angajare. De atunci şi până acum cânt pe scena Operetei bucureştene. Am cântat însă şi multă operă şi vocal-simfonic. Dar chiar dacă sună aşa, mai «uşurel», în operetă există şi roluri poate mai grele decât cele de operă! Sunt mulţi tenori care preferă să cânte orice ­operă decât «Voievodul ţiganilor», de pildă.“ (…)

Despre îndrăgita solistă Paula Seling am mai scris de câte ori, făcând-o şi acum cu plăcere. Cum spuneam mai înainte, ea se va alătura colectivului Operei brașovene în partea a doua a spectacolului, care va readuce în memoria și sufletul publicului ritmuri și melodii de altădată, de la muzică de cabaret, la romanță și rock and roll. Paula  s-a născut chiar de…Crăciun, pe 25 decembrie 1978 la Baia Mare. A absolvit Colegiul „Gheorghe Șincai” din oraşul natal, iar apoi Școala Superioară de Jurnalistică din București. A studiat canto și pian. A cântat alături de Al Bano, Anita Doth, Tony Hawks şi în deschiderea Concertelor extraordinare susținute în România de staurile internaţionale Joan Baez (1997), Chick Corea (1998), Michael Bolton (2007), Beyonce (2007).  În anul 2010, împreună cu partenerul ei de scenă Ovi, se califică în Finala  Eurovision de la Oslo cu piesa „Playing with Fire”, clasându-se finalmente pe onorantul loc trei. În  2014,  tot împreună cu Ovi, Paula ajunge iar în finala Eurovision de la Copenhaga cu piesa „Miracle„,obținând de data aceasta  locul 12. În schimb a fost declarată Cea mai frumoasă participantă de la Eurovision 2014.

 

Colinde românești și străine

clasa de Canto a Artei Florescu si Doctor in muzica, in domeniul Operetei romanesti (din 2005). Repertoriul sau include 20 de roluri principale de opereta si 10 titluri de opera. Printre rolurile interpretate se numara: Adela in „Liliacul”, Franzi in „Sange vienez”, Anina in „O noapte la Venetia”, Arsena in „Voievodul tiganilor”, Vallencienne in „Vaduva vesela”, O Lia San in „Victoria si-al ei husar”, Mania in „Contesa Maritza”, Maria in „Poveste din Cartierul de Vest” si Edyth van Hopper in cea mai recenta productie a Teatrului National de Opereta, musicalul „Rebecca”.

Unul dintre cele mai aşteptate momente ale Galei de Crăciun îl reprezintă prezentarea  unor  frumoase şi cunoscute  colinde românești și străine, nu o dată asistenţa cântând împreună cu cei de pe scenă. La fiecare  ediţie asemenea secvenţe  de suflet  sunt  primite cu multă căldură, beneficiind de plauze îndelungate. Pe lângă protagoniştii tradiţionali, anume  Corul Operei (ce  a cunoscut în ultima vreme o  spectaculoasă relansare de la venirea prof. Ciprian Ţuţu) şi Grupul  de Copii „Unison”, dirijat de George Dumitraşcu, va concerta şi ingelabilul Cvintet vocal „Anatoly”, alcătuit din   Andrada Mureşan (alto), Gabriel Baciu (tenor I), Ciprian Cucu (tenor II), Ciprian Ţuţu (bariton) şi Marius Modiga (bas).

O pată de culoare va oferi prezenţa  a doi      copii dansatori,  George  Popoviciu  şi Andreea  Ion, ce  vor evolua  pe ritmuri  latino.

 

                                         Îndrăgite vedete braşovene

 

Două seri la rând publicul se va putea reîntâlni şi cu unii dintre îndrăgiții soliști ai Operei brașovene: Cristina Radu, Gabriela Hazarian, Asineta Răducan, Lăcrămioara Schuller,  Lorand Cristian, Adrian Mărcan în diverse ipostaze care vor justifica titlul ales: „Surprize de Crăciun la Operă”.

O prezență plină de culoare și diversitate în desfășurarea spectacolului va fi baletul Operei, avându-i ca soliști pe Anca Branea, Iulia Coșeriu, Ramona Mezei, Cristina Rotundu, Dorin Mirea, Matei Rada, Adrian Scriminț.  Coregrafiile originale  aparţin  Genovevei Breaz, Dianei Drăgan şi Valentinei Mirică.

Suportul muzical va fi asigurat de  Orchestra  Operei Brașov, la pupitru aflându-se de această dată nimeni altul decât dirijorul Corului,  Ciprian Țuțu, component, totodată,  al formaţiei vocale „Anatoly”.

Prezintă agreabila vedetă de televiziune, Diana Munteanu.  Concepţia şi regia artistică a amintitei reprezentaţii de o factură aparte  îi aparţin  reputatei regizoare Anda Tabacaru-Hogea, iar  scenografia  Rodicăi Garștea.

 

Romanţa, din nou în primplan

Un alt moment de mare audienţă îl va reprezenta, fără doar şi poate, recitalul  ineditului trio muzical alcătuit din baritonul  Lorand Cristian, pianista Sena Ducariu și violonistul Cătălin Floroiu.  Numai cu o lună de zile în urmă ei au prezentat un Concert Extraordinar de Romanţe Româneşti, intitulat  „Amintiri, flori de gând”, care s-a bucurat  de un mare success. Sala Operei braşovene a fost plină-ochi, chiar dacă mulţi sceptici au pronosticat o audienţă modestă. Nici vorbă de aşa ceva, iar reverberaţiile entuziaste ale spectatorilor consemnate în presă, dar şi pe facebook au determinat organizatorii să includă în Spectacolul de Crăciun şi  un microrecital de romanţe.

Îndrăzneţul proiect artistic  al sufletistului bariton Lorand Cristian de a readuce  în actualitate  acest gen  muzical intrat  pe nedrept într-un con de umbră,  a stârnit  un  interes major în rândul melomanilor din Ţara Bârsei. Iniţiatorul şi protagonistul său ne-a anunţat  nu se va opri  la acest experiment, dorind să ofere şi alte spectacole similar. Astfel că  invitaţia venită din partea  organizatorilor de a concerta în Gala de Crăciun a venit ca o confirmare a demersului său benefic.

Îi felicităm pe cei trei performeri (baritonul  Lorand Cristian, pianista Sena Ducariu și violonistul Cătălin Floroiu) pentru reuşita lor şi-i anunţăm că îi vom susţine şi pe mai departe. Asemenea iniţiative creatoare, menite să readucă în atenţia unui public divers o specie muzicală foarte populară  odinioară – romanţa – dar ignorată pe nedrept în prezent, merită implicarea presei.

Lansarea CDului „Doina şi cântecul românesc”

 

 

Şi pentru ca suprizele promise  să fie cât mai variate, în pauza spectacolului va avea loc în foaier lansarea CD-ului „Doina  şi cântecul românesc”, realizat de soprana Maria Petcu-Catrina  de  la Opera Braşov  şi  chitaristul Corneliu Voicescu, un virtuoz al acestui popular instrument, cadru didactic la Universitatea „Transilvania” din municipiul de sub Tâmpa.  Colaborarea dintre cei doi  talentaţi artişti este mai veche, fiind cunoscute şi apreciate seratele muzicale prezentate periodic vinerea la Sala  mică de la „Patria”.

Despre  noul album va vorbi regizoarea Anda Tabacaru-Hogea.

 

O Gală…dublă

 

…Parcurgând programul Galei duble (la cererea publicului)  intitulate „Surprize de Crăciun la Operă” programate pentru  sâmbătă, 19 şi duminică 20 decembrie a.c., ora 18,30 oricine  îşi poate  da seama că se anunţă o importantă  desfăşurare de forţe artistice în beneficul numeroşilor iubitori ai spectacolelor de calitate. Realizate cu fast, bun gust, umor şi…profesionalism. Aşa cum şi-a obişnuit admiratorii Opera din Braşov în peste cei 60 de  ani de existenţă.

                                                                                                      Horia C. Deliu

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail