Două magazine din judeţul Covasna, aparţinând unui retailer german, au fost amendate de Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) pentru practici comerciale incorecte şi înşelătoare.

Potrivit şefului CJPC Covasna, Mircea Diacon, inspectorii aflaţi în control au descoperit produse aflate în promoţie, care aveau afişate preţuri diferite faţă de cele de la casele de marcat.

„SC Lidl Discount SRL, magazinul din municipiul Târgu Secuiesc, judeţul Covasna, a fost sancţionat contravenţional cu amenda în sumă de 42000 lei şi propunerea pentru emitere Decizie încetare a practicilor comerciale incorecte, întrucât în data de 3.10.2023, avea la comercializare Şuncă de porc „Moravia”, 100 grame, cu reducere de preţ 30%, preţ afişat pe produs 3,63 lei, iar la casa de marcat preţul era de 4,89 lei. De asemenea, SC Lidl Discount SRL, magazinul din oraşul Covasna, judeţul Covasna, a fost sancţionat contravenţional cu amenda în sumă de 40000 lei şi propunerea pentru emitere Decizie încetare a practicilor comerciale incorecte, întrucât în data de 5.10.2023 avea la comercializare Iaurt de băut 2% grăsime marca „Pilos”, 400 grame, cu reducere de preţ 26%, preţ afişat la raft 1,99 lei, iar la casa de marcat preţul era de 2,99 lei. Faptele sunt considerate practică comercială incorectă, respectiv practică comercială înşelătoare prin afişarea pe produs sau la raft a unui preţ mai mic decât cel real”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook Protecţia Consumatorului Covasna.

În ultimele trei luni, CJPC Covasna a sancţionat mai multe magazine de retail din Sfântu Gheorghe, printre care şi supermarketuri, pentru diverse nereguli, inclusiv practici comerciale incorecte, valoarea totală a amenzilor cifrându-se la aproape 400.000 de lei.

Printre acestea s-au numărat mai multe magazine de îmbrăcăminte şi accesorii care nu au respectat regulile de fixare şi publicitate a preţurilor pentru unele produse textile la care erau menţionate reduceri cuprinse între 50% şi 70%.

Comisarii aflaţi în control au constatat, de asemenea, că la unele produse textile, respectiv şosete, compoziţia fibroasă nu corespundea cu inscripţia de pe etichetă.

Oana Mălina Negrea/ AGERPRES

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail