Prefectul judeţului Covasna, Gyorgy Ervin consideră că sunt necesare o serie de clarificări în textul legii referitoare la obligativitatea purtării eşarfei tricolore de către primari, pentru a nu se ajunge în situaţii ridicole.

“Nu cred – şi nici nu se practică nicăieri în ţara asta – că amendarea primarilor pentru că nu poartă eşarfa tricoloră în pădure intră în această sferă, nici chiar dacă este prezent şi ministrul turismului. Admit că luând legea ad literam aşa trebuie procedat, dar am dubii, că acesta ar fi în spiritul legii. Poate nu ar strica o precizare în textul de lege ce se înţelege prin ‘solemnităţi, recepţii, ceremonii publice’ la care se poartă eşarfa, conform art. 62 din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale. Şi asta nu pentru neglijarea însemnelor naţionale, ci din contră, pentru respect faţă de acestea”, a declarat marţi, prefectul Gyorgy Ervin, în cadrul unei conferinţe de presă.

Declaraţia a fost făcută ca urmare a sesizărilor primite de Prefectura Covasna din partea unui cetăţean din municipiul Sfântu Gheorghe, Dan Tănase, care locuieşte în Spania şi care a remarcat că primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad (UDMR) nu poartă niciodată eşarfa tricoloră la manifestările oficiale, lucru demonstrat printr-o serie de fotografii preluate de pe site-ul instituţiei. Prin urmare, acesta a cerut Prefecturii Covasna să-l atenţioneze pe primar şi să-l amendeze în cazul în care nu se va conforma.

Legea Administraţiei Publice Locale, 215/ 2001 menţionează că ‘semnul distinctiv al primarului este o eşarfă în culorile drapelului naţional al României’ şi că aceasta ‘trebuie purtată, în mod obligatoriu, la solemnităţi, recepţii, ceremonii publice şi la celebrarea căsătoriilor’.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail