Durerile de spate, de cap, de dinţi ne produc adesea supărări, disconfort, astfel încât unele ore, zile se pot transforma în momente neplăcute, tracasante. Cauzele aparitiei respectivelor disfuncţii sunt numeroase, nu intrăm în detalii. Cert este că pe cele mai uşoare şi pasagere le ignorăm ades, însă atunci când ajung să fie acute şi permanente nu mai e de joacă. Ar fi trei căi de urmat: mersul la medic (obligatoriu), folosirea leacurilor clasice (pastile, injecţii, fizioterapie) ori apelarea la tratamentele naturiste.
Unii le zic celor din urmă cu o notă de ironie…leacuri băbeşti, însă eficienţa lor este dovedită. Iar în mediul rural, mai ales, unde posbilităţile materiale ale locuitorilor sunt scăzute, plantele medicinale reprezintă o alternativă viabilă.
Dialog la piaţă
– Ia nişte Sunătoare, nene. O dau ieftină, mă acostează o tigăncuşă pe stradă.
– Cu cât?, întreb într-o doară, fiindcă n-am de gând să cumpăr.
– Doi lei legătura.
– Mult.
– Dacă iei două, ţi le las la trei lei.
– Ştiu şi eu?, mă codesc.
– Te rog, nene.
– Fie, iau una. De unde eşti?
– Din Hetea.
…Uite, aşa se întâmplă când schimbi o singură vorbă cu vânzătorii de flori, ciuperci, mure, ierburi. Exact la fel procedează şi adolescenta de faţă, ce ţine cu tupeu calea oamenilor veniţi la piaţă. Insistenţa membrilor etniei sale este recunoscută. Dacă intri în dialog cu vreunul şi întrebi într-o doară de preţ, ăla eşti. Respectivul se ţine apoi scai de tine până cumperi vreun fleac, doar ca să scapi.
Ideea acestui reportaj
Văzând-o cu câtă stăruinţă îmi oferă florile, s-a născut ideea acestui reportaj de sezon. „Ce-ar fi să aflu mai multe despre viaţa şi îndeletnicirile acestor negustori ambulanţi, ce culeg şi vând fructe de pădure, flori, buruieni medicinale etc?”, mi-am zis. Zis şi făcut.
Aşa că am chemat-o mai la umbră să trăncănim puţin. S-a învoit, dar numai după ce am catadicsit să cumpăr un snop de Sunătoare. (Sau Pojarniţă, cum i se mai spune în unele locuri respectivei plante cu proprietăţi curative, atât de răspândită acum.) Având spiritul comercial în sânge, fătuca m-a urmat, socotind că, poate, îmi „va mai vârî pe gât” vreo legătură.
– Vinzi singură sau eşti şi cu alţii ?
– Cu maică-mea şi frati-miu. Uite-l că vine…
Apare un băietan ce are şi el un buchet mare de flori galbene. Mă priveşte ceacâr şi nu zice nimic. Doar mă îmbie tăcut să cumpăr. Numai că Sunătoarea lui este cam veştejită, semn că a stat mult în soare.
– Da’ ce te interesează?, mă tutuieşte dezinvolt „domnişoara”, chit că are numai vreo 15 ani. Însă aşa-i moda la rromi; taman ca la…americani. („Call me John” sau cum s-o numi individul – îi spune prietenos patronal tânărului angajat încă din prima clipă, dând mâna cu el, pentru a-i arăta că nu ţine la etichetă – deşi dacă nu e mulţumit de prestaţia subalternului chiar de a doua zi îl dă afară!!!).Am închis paranteza.
– Uite, vreau să cumpăr şi alte buruieni de leac, de aceea. Aveţi?
– Oho…
– Cum te cheamă?
– Lepedat.
– Şi mai cum?
– Mónika.
– Mergi la şcoală?
– „Nem”. Am fost…
– Vrei să-ţi fac o poză?
– Da de ce?, mă iscodeşte din nou, deoarece i se pare o propunere ciudată. Nu ştie cu ce mă ocup, pun tot felul de întrebări bizare; dacă sunt vreun „gabor” şi îi dau vreo amendă? Se vede că-i deprinsă cu ocara şi şuturile clienţilor, nu cu vorba bună.
– Aşa, ca…amintire. Uite, îi fac o fotografie şi fratelui tău. El cum se numeşte?
– Jancsika.
Se uită la aparatul foto şi nu zice nici da, nici nu. Repede o „trag în chip”, să nu se răzgândească. Îi arăt cum a ieşit. Nu pare prea curioasă şi nici încântată. Frăţiorul Jancsi – da!
– Ziceai că ai şi alte plante. Unde sunt?
– La mama, la tarabă. Hai cu mine.
„Buruieni de tămăduială”
Ajungem într-o latură a pieţii şi văd mai multe mese pliante încărcate cu tot soiul de specii vegetale. Sau „Buruieni de tămăduială”, cum le numeşte lelea Mărioara Balint, din satul Iarăş. Este o veche culegătoare de asemenea plante medicinale, terapeutice si aromatice, pe care o cunosc de multă vreme. Numai că dânsa le foloseşte pentru uzul propriu, al familiei sale şi, eventual, al cunoştinţelor. Niciodată nu i-a dat prin cap să le comercializeze. Dar despre poveştile dumneaei vom mai scrie vara aceasta…
Văd mai multe vânzătoare ce s-au înşirat în aşteptarea muşteriilor. Mónika se opreşte în dreptul unei femei negricioase şi corpolente, legată cu un batic, ce are un nod caraghios în frunte. Nu poate fi decât maică-sa. Stă rezemată de un gard din plasă de sârmă, toropită de arşiţă.Tânăra arată în direcţia mea şi-i spune nu ştiu ce pe ungureşte/ţigăneşte.
Înţeleg câteva cuvinte, cum ar fi omniprezentul „pénz”, precum şi „ember” şi „hát persze”. Afirmaţia din urmă se referă cu siguranţă la întrebarea, dacă am cumpărat ceva de la ea? Mă apropii şi o salut amical pe „doamnă”, uitându-mă la marfa-i abundentă.
– „Jó napot”. Cum merge treaba?
– Aşa şi aşa. No, ce doreşte domnu’?, se animă brusc femeia la gândul că poate mai iau şi de la ea vreun mănunchi de buruieni.
– Mă cam doare spatele. Ce plante de leac ar fi bune?
– Sunătoare.
– Am cumpărat. Mai sunt şi altele ?
– Muşetel, Urzicuţa, Salcia, Valeriana, Arnica. Uitaţi aici…
– De unde le cunoaşteţi?
– Mama şi „nagy mama” învăţat la mine. Este la Araci şi Vâlcele multe.
– Cine le culege?
– Noi. În fiecare săptămână aducem „riss”, până la toamnă târziu.
– De „Iarba fiarelor” aţi auzit? Se zice că face minuni…
– „Nem”. Pe româneşte eu nu ştii cum se zice. Poate am avut. Cum spuneţi in ungureşte la ea?
– Habar n-am!
Planta cu o mulţime de nume
Dialogul ar mai fi continuat, însă au intrat în discuţie tam-nesam nişte pensionari supăraţi, care mereu fac reproşuri speculanţilor de prin pieţe. Pe bună dreptate, la urma urmei, deoarece intermediarii nu au certificat de producător şi cumpără de la ţărani en gros şi apoi revând la bucată, crescând artificial preţul produselor. Mă rog, chestiuni mai vechi şi adevărate, neeradicate de autorităţi nici după un sfert de veac de la Revoluţie.
…Am plecat cum am venit. Ba nu. Cu un snop de Sunătoare în sacoşă. A doua zi am luat legătura cu o specialistă în materie de plante medicinale, d-na dr. biolog Anca Sandu, originară din Covasna, care mi-a oferit o mulţime de informaţii utile. Vi le împărtăşesc şi dv.
De reţinut
– Aşadar, d-na doctor vă ascult.
– Ei bine, Sunătoarea (pe numele ei ştiinţific „Hypericum perforatum”) are o sumedenie de denumiri populare, bătând aş putea spune recordul în materie.
– Chiar aşa?
– Da. Nu le ştiu nici eu chiar pe toate, însă câteva apelative pot să vă menţionez: Floarea galbenă, Măselariță, Crucea-voinicului, Drobișor, Trifoi căpresc, Clocotici, Barba-lupului, Fălcățea, Închegătoare, Pojarniță şi aşa mai departe.
– Am observat că se găsesc din abundenţă în aceste zile la vânzătorii ambulanţi de prin pieţe, la colţ de stradă, dar şi la magazinele Plafar.
– Da, este vremea acestei plante erbacee, perene, care are o largă întrebuinţare în farmacie, medicina populară, industria medicamentelor etc. Posedă o tulpină dreaptă, ramificată în partea superioară, ușor lemnoasă în partea de jos. Frunzele conțin numeroase pungi secretoare, ce par nişte orificii, de unde vine și denumirea de „perforatum”. Florile de culoare galbenă sunt grupate în vârful tulpinii și ramurilor.
– Când se culeg?
– Acum este sezonul propice, dar numai în zile uscate și însorite, tăindu-se de pe tulpină cu foarfeca.
– După aceea?
– Se usucă la umbră, întinse în straturi subțiri, într-un loc bine aerisit. Le vom păstra în nişte săculeți de pânză într-o încăpere uscată, la întuneric.
– Ce acțiuni au asupra organismului?
– Din punct de vedere farmacologic putem spune că datorită taninului, hipericinei, uleiului volatil şi pseudohipericinei produsele obţinute prin prelucare acţionează astringent, antiseptic și cicatrizant. De asemenea, datorită flavonozidelor apar după tratament efecte benefice vasodilatatoare și hipotensive. Acizii clorogenic și cafeic au proprietăți antiinflamatoare și colagoge.
Cu alte cuvinte, persoanale care cred în proprietăţile curative şi apelează frecvent la această plantă medicinală nu au decât de câştigat”.
…Ca şi culegătorii şi vânzătorii, am adăuga noi, care s-au „deşteptat” de mult, ştiind că Sunătoarea are o faimă binemaritată. Deci nu ezitaţi, stimaţi cititori, să o cumpăraţi şi să o folosiţi.
Horia C. Deliu
