Foto: Silviu Ipătioaei-M.d.C

Majoritatea liceelor din județ, organizează zilele acestea, festivitățile cunoscute sub denumirea „Ultimul clopoțel”.

Potrivit informațiilor postate pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Covasna, www.isj.educv.ro, la Liceul „Mircea Eliade”, din Întorsura Buzăului, festivitatea se va desfășura astăzi, 25 mai, de la ora 11.00.

Vineri, 26 mai, de la ora 10.00, „Ultimul clopoțel” va fi organizat la Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuşi” din Sfântu Gheorghe, la Liceul „Nagy Mozes”  din Târgu Secuiesc și la Liceul Tehnologic „Nicolae Bălcescu” din Întorsura Buzăului.

Tot vineri, 26 mai, de la ora 11.00, se va desfășura și festivitatea de la Liceul Teologic Reformat din Târgu Secuiesc, în Biserica reformată  din centrul localității, dar și festivitatea de la Liceul Tehnologic „Apor Peter”, din Târgu Secuiesc.

Sâmbătă, 27 mai, festivități vor fi organizate de către: Liceul „Szekely Miko” – din Sfântu Gheorghe, Liceul Teologic Reformat din Sfântu Gheorghe (în Biserica Reformată din centrul orașului) și la Liceul Tehnologic „Baroti Szabo David” din Baraolt, la ora 9.00, iar de la ora 10.00, la Liceul de Arte „Plugor Sandor” și la Liceul Tehnologic „Puskas Tivadar” din Sfântu Gheorghe și la Liceul „Korosi Csoma Sandor” din Covasna, la aceeași oră.

Ana Ciorici Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail