Orice temă referitoare la istoria Transilvaniei, indiferent de perioada istorică şi în oricare regim politic parcurs de societatea umană ar fi tratată, prezintă un interes cu totul special. Cu atât mai mult, lucrarea de față este pe cât de oportună, pe atât de binevenită, din cel puţin două motive. În primul rând, că apare într-o perioadă în care spaţiul sud-est transilvănean este în centrul atenţiei istoricilor, politicienilor, sistemului administrativ şi social, depăşind prin conotaţiile sale chiar hotarele ţării. În al doilea rând, prin modul de tratare a problemei, care pornind de la evoluţia istorică, se constituie într-un studiu socio-economico-politic al perioadei de la începutul secolului XX, până la declanşarea primei conflagraţii mondiale.
Meritul principal al lucrării – în opinia noastră – şi garanţia reuşitei sunt asigurate de volumul considerabil al documentelor de arhivă – cele mai multe, inedite – care au constituit temeiul demersului ştiinţific. Apoi, se impune a scoate în relief o anume specificitate a lucrării determinată de particularitățile regiunii istorice abordate, care din punct de vedere al structurii etnice şi confesionale a populaţiei ocupa un loc distinct în peisajul demografic al Transilvaniei, locuită majoritar de români. Aici, populaţia majoritar secuiască (maghiară) trăia alături de importante comunităţi româneşti şi de alte grupuri eterogene etnic.
Lucrarea este concepută pe cinci capitole distincte, dar care asigură un tot unitar cu privire la situaţia economică, socială, administrativă, culturală şi spirituală a societăţii din spaţiul sud-estului Transilvaniei la începutul secolului XX.
Pentru a introduce în problemă pe cei interesaţi, autoarea a făcut, în prima parte a lucrării, o analiză a evoluţiei organizării administrativ–teritoriale din zonă, între anii 1867-1914.
În acest context, în mod firesc, s-a insistat pe rolul unităţilor administrative de bază, cum au fost comunele, oraşele-municipii şi comitatele. În acelaşi context, s-a acordat atenţia cuvenită şi aşezărilor urbane din Comitatele Ciuc, Odorhei şi Trei Scaune.
În cadrul primului capitol, un loc distinct revine – în opinia noastră – celei de-a treia părţi, dedicată analizei efectelor noii organizări politico-administrative asupra populaţiei din sud-estul Transilvaniei, zonă denumită în istoriografia maghiară: Secuime. După cum se remarcă, în concepţia liberalismului nobiliar maghiar, secuimea trebuia să constituie pilonul de răsărit al naţiunii maghiare, dar după adoptarea Legii unirii Transilvaniei cu Ungaria, secuimea va fi supusă aceluiaşi statut constituţional al maghiarilor, desfiinţându-se organizarea tradiţională scăunală.
Cu toate că în cuprinsul tezei nu ocupă un spaţiu prea larg, totuşi se impune prin conţinut, cel de-al doilea capitol referitor la Comitatele Ciuc şi Trei Scaune în contextul delimitării liniei de hotar dintre Austro-Ungaria şi România. Dintre problemele abordate se detaşează cele privind linia de demarcaţie a hotarului în a doua jumătate a secolului XIX şi pregătirea revizuirii frontierei în 1900; delimitarea Comitatelor Ciuc şi Trei Scaune de România la revizuirea din 1900 şi, mai cu seamă, constatările comisiilor de revizuire din 1910 în zona Comitatelor Ciuc şi Trei Scaune. Şi în tratarea acestor probleme autoarea are un merit deosebit reuşind să aducă în discuţie natura confruntărilor dintre cele două părţi.
Problematica delimitărilor de hotar dintre România şi Austro-Ungaria aduce în discuţie amănunte prea puţin cunoscute, dacă nu unele chiar inedite. Deși aparent, în unele situații, ar putea fi vorba de detalii, în viziunea noastră este firesc ca într-o lucrare de acest gen să fie reliefate toate aspectele şi mai cu seamă, implicaţiile lor.
În economia lucrării, cel mai consistent, atât ca volum al paginilor, cât şi din punct de vedere al conţinutului, este capitolul al treilea, în care sunt analizate aspectele economice, culturale, sociale şi spirituale din spaţiul sud-estului Transilvaniei la începutul secolului XX. Se disting în mod special realităţile socio-demografice şi efectele politicilor promovate de guvernanţi asupra demografiei în zonă, dar şi structura socială şi ocupaţională a populaţiei din secuime, nu în ultimul rând, fenomenul emigraţionist de la sfârşitul secolului al-XIX-lea şi începutul veacului XX.
În opinia noastră, deosebit de interesante sunt analizele structurilor sociale şi ocupaţionale ale populaţiei, susţinute de tabele, situaţii statistice şi studii comparative, care pot constitui reale surse de informare pentru eventualele cercetări viitoare, axate pe aceste probleme mereu actuale.
În cadrul ultimelor două capitole, autoarea a stăruit, pe baza aceloraşi surse de arhivă – multe inedite – asupra situaţiei economice şi efectelor în plan social, precum şi asupra învăţământului, a politicii şcolare legate într-un fel de viaţa spirituală şi rolul bisericii în afirmarea moralei creştine.
Iată de ce socotim că dispunem de suficiente argumente pentru a susţine că avem de a face cu o lucrare specială, cu o tematică aparte, tratată într-un mod mai special, dar corespunzător din punct de vedere metodologic şi chiar academic. În plus, bogatele, dar, mai cu seamă valoroasele surse documentare de arhivă au fost completate în mod fericit de o bibliografie de specialitate în cadrul căreia o pondere însemnată o au lucrările de limbă maghiară ce nu puteau fi folosite decât de un bun cunoscător al ei, aşa cum este Ana Dobreanu.
Prof. univ. dr.
Corneliu-Mihail LUNGU
