,,Sigur se poate și în România!’ O spune din proprie experiență Lucian Bădilă, un tânăr de doar 24 de ani, din Sinaia, cofondatorul unui lanț de cafenele. El și partenerul său, Radu Savopol, mai experimentat în afaceri, au ales să meargă pe conceptul ,,to go’. Investiția inițială a fost de 8.000 de euro. În câteva luni aveau deja cereri de franciză, iar în mai puțin de doi ani au început să obțină profituri cu mai multe zerouri.

Până să aibă propria afacere, Lucian a muncit încă din adolescență. Treptat a devenit ospătar, apoi barman și a ajuns să managerieze un club. Acum, după ce a dobândit experiență și a studiat mai multe cărți de management, se ghidează după ideea că ,,dacă nu lucrezi pentru visul tău, te va angaja cineva să lucrezi pentru visul lui.’ Chiar dacă are propria afacere, tânărul stă în chirie în București și merge cu metroul, pentru că i se pare că astfel economisește timp. În plus, spune că decât să-și ia o mașină, preferă să cumpere un espressor pentru cafeneaua lui.

Unul dintre cei care au crezut în conceptul cafenelei și a luat franciza este Matei Poleanu. La doar 19 ani a convins-o pe mama lui să îl ajute cu banii pe care îi obținuse din vânzarea unui apartament și să mai adauge o sumă printr-un credit. În total a investit 14.000 de euro, dar într-un singur an a recuperat banii, iar acum are un profit între 500 și 1.500 de euro pe lună. Important, spune el, este să nu te aștepți la câștiguri colosale din prima zi. Recunoaște că viața de patron înseamnă, de fapt, multă muncă și că uneori abia are timp să mănânce, pentru că orice minut este prețios. Matei spune că pentru tinerii de astăzi lucrurile materiale sunt importante, iar prioritatea este distracția, dar că el preferă să iasă în evidență prin altceva, prin perseverență. Mottoul lui este: ,,Nu sta, fă ceva!’

AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail