În a doua parte a acestei luni, fermierii vor primi plata în avans pentru sprijinul financiar pe suprafaţă, a anunţat conducerea Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Covasna.

Directorul executiv al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Covasna, doamna Angela Negoiţă, a declarat ieri că începând din 16 octombrie (a.c.), se vor efectua plăţile pentru avansul pe suprafaţă. Doamna director a precizat că la nivelul județului au fost depuse 14.006 cereri, pentru 114.966 hectare.

„Avem  un total de 14.006 cereri şi 114.966 hectare. Toate cererile au fost depuse online. Din aceşti 14.006 fermieri, avem 1.231 fermieri care au depus cereri pe angajamente de Agromediu (…) Plata în avans – pentru SAPS şi zona defavorizată-  trebuie să înceapă în 16 octombrie (a.c.). Aşadar 14.006 fermieri vor primi plata în avans, din care marea majoritate au solicitat sprijin pentru zona defavorizată”, a spus doamna director Angela Negoiţă.  Aceasta a precizat că au fost eliberate 146 adeverințe pentru beneficiarii Schemei de Plată Unică pe Suprafață – Campania 2014, care au dorit să acceseze credite pentru finanțarea activităților curente de la băncile care au încheiat Convenții cu Agenția, valoarea creditului fiind de 120 euro/ha.

Potrivit doamnei director Angela Negoiţă, controlul la faţa locului în vederea verificării suprafețelor agricole declarate de fermieri  în cererile unice de plată pentru anul 2014, s-a terminat, angajaţii Agenţiei înţelegând că termenele trebuie respectate şi lucrând la foc continuu.

 „Noi am terminat controlul pe teren. La control au intrat 412 ferme, cu o suprafaţă de 6.900 de hectare. A trebuit să mobilizăm toţi funcţionarii angajaţi în această instituţie. Colegii au înţeles că trebuie să terminăm treaba. (…) APIA este o instituţie greu de condus, pentru că sunt foarte multe măsuri de sprijin. Oamenii sunt suprasolicitaţi, am tot respectul pentru ei, dar termenele trebuie respectate (…)”, a spus doamna director Angela Negoiţă.

 Aceasta a menţionat că pentru a putea fi efectuate plăţile în avans, trebuie finalizat controlul administrativ. „Ca să putem face plăţile în avans, trebuie să terminăm controlul administrativ în IACS, până în data de 10 octombrie (a.c.). Acest lucru înseamnă că fiecare dosar se ia la mână; fiecare fermier este din nou verificat, dar de data aceasta s-a introdus la capitolul verificare un paragraf în sistem (…) care implică mai multă activitate din partea funcţionarului APIA”, a spus doamna director executiv.

Controale suprapuse

APIA Covasna a încheiat şi controlul şi la fermierii care au solicitat sprijin pentru zootehnie. Datele APIA Covasna arată că 4.813 de fermieri au depus cererea unică de plată pentru acordarea ajutoarelor naţionale tranzitorii în sectorul zootehnic la speciile bovine şi ovine/caprine şi ajutoarelor specifice pentru producătorii de lapte şi de carne de vită şi producătorii de lapte şi de carne de ovine/caprine din zonele defavorizate, iar la control au intrat 415 ferme din judeţ. Pentru a fi în termen, efortul angajaţilor Agenţiei a fost deosebit, deoarece controalele suprafețelor agricole declarate de fermieri  în cererile unice de plată şi controalele la fermierii care au solicitat sprijin pentru zootehnie s-au suprapus, ne-a spus doamna director Angela Negoiţă, care a precizat că aceştia au beneficiat de sprijin, în acest sens, din partea mai multor instituţii.

„Avem 4.813 cereri. Am avut la control, 415 ferme, cu 76.008 capete. Problema cea mai mare a fost că s-au suprapus controalele, atât controlul pe suprafaţă, cât şi controlul de la ovine, bovine şi caprine şi a trebuit să facem echipe cu aproape toţi angajaţii din APIA (…) Am primit ajutor, la nivel naţional, pentru că se suprapuneau controalele, de la Direcţia Agricolă, de la OARZ (n.r. – Oficiul pentru ameliorare şi reproducţie în zootehnie Covasna), am apelat la instituţii care nu au tangenţe cu acest domeniu pentru a ne da maşini cu titlul de comodat, pentru a înlesni această activitate. Anul acesta am mers cu 17 echipe, la control pe teren şi la control la fermierii care au solicitat sprijin pentru zootehnie. În ciuda acestor eforturi mari făcute de noi, acum am trimis două echipe în judeţul Harghita, ca să termine şi cei de acolo; o echipă la Hunedoara, o echipă la Braşov – la controlul pe teren- iar la controlul fermierilor care au solicitat sprijin pentru zootehnie am trimis două echipe la Braşov şi una la Cluj”, a explicat doamna Angela Negoiţă.

Adeverinţe de la APIA pentru schema decuplată de producţie în sectorul carne din cadrul ajutoarelor naţionale tranzitorii, la specia bovine

Crescătorii de bovine ar putea obţine credite pentru a-şi finanţa activităţile, pe baza unor adeverinţe de la APIA. Doamna director executiv al APIA Covasna, a menţionat că, în baza unui Ordin al Ministrului Agriculturii, Agenţia va elibera adeverinţe pentru schema decuplată de producţie, în sectorul carne:

„Am primit un Ordin, din 24 septembrie 2014, care face referire la faptul că APIA eliberează adeverinţe cu un cuantum de  300 de lei, pe cap de bovină, pentru schema decuplată de producţie, în sectorul carne, însă nu avem procedură şi nu putem elibera adeverinţe până nu vine procedura”, a spus doamna director Angela Negoiţă.

Ana Alina Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail