Foto: Silviu Ipătioaei
Un asemenea eveniment a avut loc la 24 ianuarie 1859, prin Unirea Principatelor Române Moldova şi Ţara Românească, înfâptuind astfel, prin Mica Unire, constituirea noului stat, România, care avea să mai parcurgă de atunci un drum anevoios până la împlinirea unui vis de secole, visul Unirii. Abia la 1 Decembrie 1918, prin alăturarea Transilvaniei, a fost împlinit cu adevărat „visul de veacuri” al poporului român: Marea Unire. Nici după aceea, pe parcursul istoriei, n-au lipsit perioadele de zbucium şi încercările unor interese străine de a destabiliza noul stat, dar acesta şi-a regăsit mereu drumul în istorie şi calea spre împlinire, acum lipsind doar întregirea Moldovei, pentru ca lucrurile să se aşeze la locul lor.
Spuneam, aşadar, că în astfel de momente majore ar trebui să ne exprimăm cu toţii sentimentele patriotice, să avem o atitudine demnă şi să ne bucurăm de ceea ce, cu atâta trudă şi atâtea sacrificii, cei de dinaintea noastră au reuşit să înfăptuiască şi să creeze pentru noi un loc în care să ne putem desfăşura viaţa de zi cu zi în pace şi bună înţelegere cu toţi locuitorii ţării, dar şi cu vecinii noştri sau cu cei care pentru o vreme ne vizitează pentru a ne cunoaşte.
Din nefericire, de un timp încoace lumea nu mai pune prea mare preţ pe „iubirea de ţară” şi nici pe cei care şi-au dat viaţa pentru întregirea ei. Există destui care, după Revoluţie, „au stors-o” prin toate metodele pentru a se îmbogăţi, au hulit-o, au părăsit-o, au vândut-o, şi sunt destui care chiar ar desfinţa-o. Dar mai există o categorie de oameni care-şi zic „patrioţi” , dar care, fie-ne iertat, ori n-au cultură politică ori n-au sentiment patriotic sau bun simţ. Şi aici ne referim la cei care huiduiesc în zi de sărbătoare, la cei care se duc în piaţa publică mânaţi de gânduri rele şi la cei care îşi găsesc să organizeze proteste exact în ziua necuvenită. Indiferent ce-i mână (sau cine-i mână) pe aceşti oameni, gestul lor ni se pare reprobabil şi indecent. Chiar şi în timp de război, între două fronturi combatante există aşa-numita „ţară a nimănui”, în care ambele tabere pot stabili de comun acord un „timp al păcii” de câteva ore, în care se opresc ostilităţile pentru recuperarea morţilor şi răniţilor. Ori sărbătorile noastre naţionale ar trebui să aibă un asemenea sens pentru toţi, de „încetare a ostilităţilor” cel puţin în ziua cuvenită aniversărilor. Huiduielile, protestele şi alte forme de exprimare a frustrărilor pot avea loc în zilele obişnuite, dar nu în zi de sărbătoare. E ca şi cum cineva şi-ar aniversa ziua de naştere cu întreaga familie şi un nebun ar veni să arunce cu o piatră în fereastra casei în care are loc evenimentul. Ce sentimente ar trezi acest gest celor care sărbătoresc?!
Mai puţin important este cine a organizat protestele, ci de ce au făcut-o tocmai atunci? Atunci când, de fapt, trebuia să fie şi ei la Hora Unirii. Se vede însă treaba că acei oameni nu sunt chiar aşa de patrioţi după cum se laudă. E ca într-o poveste de-a lui Ion Creangă, când un om trece pe lângă o înmormântare şi începe să râdă, iar când trece pe lângă o nuntă, începe să plângă, adică face lucrurile mereu pe dos. Aşa că cei cu protestele în loc să-şi rezolve problemele, n-au obţinut decât oprobiul public; poate-or fi învăţat ceva din aceasta şi pe viitor vor fi mai atenţi cu intenţiile organizatorilor, referitoare la momentul ales pentru a protesta.
Poate că aceste ieşiri ale noastre în spaţiul pubic, cam nepotrivite uneori, n-ar mai avea loc dacă ne-am aduce aminte în fiecare zi de marile noastre sărbători istorice şi nu doar în zi de sărbătoare. Şi ca s-o spunem mai direct, poţi să-ţi înjuri conducătorii în fiecare zi de lucru, dacă asta te răcoreşte, dar nu în zi de sărbătoare, căci o zicere din popor spune că „Te bate Dumnezeu”!
Până la urmă este vorba despre caracter, despre care politicianul american, al XVI-lea preşedinte al Statelor Unite, Abraham Lincoln (1809-1865), spunea: „Caracterul e ca un copac, iar reputaţia e umbra lui. Noi avem grijă de umbră, dar de fapt trebuie să ne gândim la copac”. E bine deci să fim mai atenţi la caracterul nostru, pentru a nu fi taxaţi ca oameni lipsiţi de patriotism şi spirit civic, să plângem când e de plâns şi să râdem când e de râs, altfel lumea ar putea crede că nu suntem la locul nostru ori chiar mai rău: „că nu suntem cu toate acasă”, după cum ar spune unii mai şugubeţi. Există un timp al războiului şi un timp al păcii şi nu e bine să încurcăm timpurile…
. . Mihai Trifoi
