Şase din zece tineri cu vârste cuprinse între 15 şi 20 de ani sunt foarte îngrijoraţi de ameninţările globale la adresa unei societăţi sustenabile, iar peste jumătate (57%) şi-au arătat dorinţa de a face schimbări drastice în stilul lor de viaţă pentru a salva planeta, arată un studiu global derulat de unul dintre cei mai importanţi producători mondiali de electrocasnice.

Cercetarea realizată de Electrolux relevă faptul că, atunci când au vorbit despre efectele unui comportament nesustenabil de care se tem cel mai mult, 34% dintre tineri au numit poluarea aerului, 31% pandemia iar 28% dezastrele naturale. În acelaşi timp, 57% dintre respondenţi au în plan să facă schimbări majore în stilul lor de viaţă pentru a salva planeta.

În ceea ce priveşte schimbările concrete şi aşteptările pe care le au din partea celor care trebuie să facă aceste lucruri, tinerii cred mai mult în ei înşişi decât în orice alt actor pentru a fi promotorii şi ambasadorii sustenabilităţii. Peste o treime (37%) dintre cei intervievaţi au numit chiar propria generaţie ca fiind cea mai potrivită pentru a conduce schimbarea către un viitor durabil şi doar 10% au considerat că adulţii sunt capabili să facă schimbările necesare, în timp ce 13% mizează pe capacităţile companiilor.

Potrivit sursei citate, 50% din totalul celor intervievaţi au spus că fac eforturi de combatere a risipei de alimente chiar la ei acasă. În acest context, 48% dintre respondenţi au menţionat că reduc consumul de ambalaje din plastic, în timp ce 38% că preferă să consume alimente proaspete.

De asemenea, aproape trei sferturi dintre tinerii participanţi la studiu consideră că îngrijirea hainelor cu scopul de a le face să reziste mai mult timp este o abordare durabilă a modei. Ca metode, 29% dintre cei chestionaţi au considerat că spălarea la temperaturi scăzute este o modalitate eficientă de a avea grijă de haine pentru a le prelungi durata de viaţă, în timp ce 38% au considerat că lipsa cunoştinţelor despre cum să spele haine în mod eficient şi cu un impact negativ asupra mediului, îi împiedică de fapt pe oameni să aibă mai multă grijă de hainele lor.

În privinţa spaţiului de locuit, pentru 32% dintre tineri, o locuinţă sustenabilă înseamnă o casă (vilă, bungalow), o fermă (25%) sau un apartament (20%). Totodată, pentru 33% locuinţa sustenabilă ar trebui să fie localizată într-o zonă rurală, pentru 23% într-un oraş mic iar pentru 21% într-o suburbie a unui oraş.

Conform studiului Electrolux, aproape jumătate dintre tineri (47%) susţin că o casă inteligentă a viitorului îşi poate produce propria energie verde iar pentru 45% că îşi poate filtra şi reutiliza apa în întreaga gospodărie.

Mai mult, tinerii şi-ar dori ca într-o casă sustenabilă din viitor să poată realiza umătoarele: 40% să îşi poată usca hainele la aer, 39% să utilizeze aparate de spălat rufe eficiente din punct de vedere energetic şi al apei, 36% să producă propria mâncare, 34% să reutilizeze şi să facă compost din toate deşeurile alimentare, respectiv 31% să depoziteze produsele alimentare pe termen lung.

Studiul global a analizat percepţiile şi perspectivele cu privire la impactul sustenabilităţii asupra viitorului şi a fost derulat Electrolux pe un eşantion de aproape 14.000 de tineri, din 13 ţări, cu vârste cuprinse între 15 şi 20 de ani.

În România, Electrolux s-a alăturat programului Ambasadei Sustenabilităţii, Coaliţia România Sustenabilă, participând direct la implementarea strategiei naţionale de dezvoltare durabilă. Astfel, Electrolux România va contribui la susţinerea a trei dintre cele 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă cuprinse în Agenda ONU 2030, respectiv: Fără foamete, Consum şi producţii responsabile şi Acţiune pentru schimbări climatice.

Coaliţia România Sustenabilă (CRS) este o iniţiativă înfiinţată de Ambasada Sustenabilităţii în România ca urmare a planului de implementare şi monitorizare a Strategiei Naţionale de Dezvoltare Durabilă şi este recunoscută oficial de Guvernul României ca partener de consultare prin intermediul unui acord de colaborare cu Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă.

AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail