Studenţii, masteranzii şi doctoranzii aflaţi în ultimul an universitar pot beneficia de burse din partea Primăriei Sfântu Gheorghe, cererile trebuind trimise până la finele acestei luni, informează autorităţile locale.

Bursele se acordă pe o perioadă de patru luni, iar studenţii înscrişi la licenţă pot primi câte 300 de lei pe lună, masteranzii 500 de lei pe lună, iar doctoranzii câte 1.000 de lei pe lună.

Reprezentanţii Primăriei au precizat că pentru aceste burse pot aplica studenţii sub 35 de ani care urmează cursuri universitare, de masterat sau doctorat oriunde în lume, indiferent dacă sunt sau nu originari din municipiul Sfântu Gheorghe.

Tinerii originari din Sfântu Gheorghe îşi pot alege orice temă de cercetare, însă cei care provin din alte zone vor trebui să realizeze lucrări de interes sau utilitate pentru municipiul Sfântu Gheorghe.

„Pentru bursă pot aplica studenţii care îşi pregătesc teza de licenţă, masterat sau doctorat în anul universitar în curs. Această bursă se poate acorda studenţilor cu domiciliul în Sfântu Gheorghe, dar şi studenţilor din alte localităţi. Pot aplica studenţi care – deşi nu sunt din Sfântu Gheorghe – se află în faza de pregătire a tezei de licenţă, masterat sau doctorat în anul universitar curent, iar subiectul ales are utilitate locală sau au efectuat cercetări despre municipiul Sfântu Gheorghe, respectiv dacă rezultatele cercetării pot fi transpuse în administraţie sau în vreun domeniu de dezvoltare al municipiului Sfântu Gheorghe. Studenţii cu domiciliul în Sfântu Gheorghe pot aplica indiferent de subiectul cercetării lor. Valoarea burselor depinde de nivelul studiilor, adică cei care se pregătesc pentru lucrarea de licenţă pot primi 300 de lei lunar timp de 4 luni, cei care îşi finalizează studiile de masterat pot beneficia de 500 de lei lunar, iar cei care se pregătesc pentru disertaţia de doctorat pot primi burse în valoare de 1.000 de lei lunar pentru o perioadă de 4 luni”, se arată într-un comunicat postat pe pagina de internet a Primăriei.

Dosarele pot fi depuse până pe 31 ianuarie a.c la Compartimentul Relaţii cu Publicul, Informaţii, Registratură sau pot fi trimise prin poştă pe adresa Primăriei Sfântu Gheorghe, Compartimentul pentru Tineret, strada Korosi Csoma Sandor nr. 5, Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna.

De asemenea, indiferent de modalitatea de depunere a documentaţiei, formularul de înscriere trebuie trimis şi în format electronic la adresa de e-mail [email protected], până pe 31 ianuarie a.c, ora 15. Atât regulamentul, cât şi formularul de înscriere pot fi găsite pe site-ul Primăriei.

Programul de burse studenţeşti a fost lansat de Consiliul Local Sfântu Gheorghe în anul 2014, iar pe lângă acestea autorităţile locale acordă anual şi burse de excelenţă pentru elevii din ultimul an de liceu.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail