În articolele anterioare „vorbeam” despre nedreptăţile sociale şi eradicarea sărăciei, dar se pare că situaţia nu se schimbă prea mult, căci se inventează noi forme de „furt oficial” din bunul public.
. . Cum este posibil acest lucru şi de ce apar proteste după lansarea propunerii că trebuie eliminată taxa TV-radio? Noi nu spunem că această taxă chiar trebuie eliminată, dar dacă ea se aplică în alte scopuri, atunci trebuie să fim de acord cu propunerea. De ce?
Foto: Silviu Ipătioaei
Business MAGAZIN din 20.10.2016 publică un material bazat pe articolul lui Cristi Zavastin din 19 oct. 2016 (vezi sursa: www.reporteris.ro) – întitulat „Culmea nesimţirii bugetare…”, în care se spune: „Nimeni din sistemul bugetar n-a mai auzit de o primă de 4.000 de euro pentru ziua de naştere. Claudia Crăcăleanu a luat banii prin decizie directă a preşedintelui Radiodifuziunii, Ovidiu Miculescu. Un membru CA al Radio Iaşi confirmă: „S-au dat prime de zile de naştere. Au luat şi alţii”. 95% din veniturile Radioului de stat provin din taxa obligatorie şi din alocări bugetare, informează Reporter de Iaşi”.
Bineînţeles că reporterul se revoltă, exact ca şi noi, şi se întreabă pe bună dreptate: „De ce plătesc ieşenii câte 2,5 lei/lună taxă radio, firmele mici câte 10 lei şi firmele mari câte 30 de lei? Pentru a asigura o primă pentru ziua de naştere a managerului Radio Iaşi de 18.000 de lei, adică 4.000 de euro dintr-un foc. Pe 29 mai 2016, când împlinea 47 de ani, Claudia Crăcăleanu pleca de la casieria Radio Iaşi cu 30.000 de lei în geantă. Salariul de 12.000 de lei – al patrulea cel mai bine plătit director la stat – şi prima de 18.000 de lei.”
Citind articolul lui Cristi Zavastin, aflăm şi alte detalii interesante, totuşi nu insistăm şi nici nu avem intenţia de a discredita o persoană anume, ci de a semnala un fapt, unul din cele multe, pentru că acesta nu e singular, un fapt care subliniază ideea noastră, că poporul este furat nu doar prin scandaloasele tunuri date de politicienii corupţi şi de profitorii de tot felul, ci şi prin afacerile cu statul şi acordarea de salarii şi prime imense nemeritate. Cum poţi să pleci acasă, într-o lună, cu 30.000 de lei în geantă, orice şef mare ai fi tu, cât timp un profesor sau un medic de-abia ia între 1000 şi cel mult 3-4 mii de lei?! Aceasta înseamnă oare echitatea socială în România?! Cu ce sumă va ieşi acest personaj la pensionare?! Şi chiar salariul de 12.000 de lei lunar vi se pare rezonabil? Unora probabil că da, dar majorităţii cititorilor nu. Poate dacă am trăi într-o ţară cu un nivel de trai ridicat, nimeni n-ar comenta, însă în situaţia în care se găseşte ţara noastră, chiar că e strigător la cer! Ce păzesc guvernanţii? De ce s-au cocoţat acolo sus şi nu văd ce se întâmplă în ograda lor? Cum împart ei dreptatea, la unii da şi la alţii ba?! De ce n-au ochi şi pentru cei care suferă şi plâng? Daţi tuturor lucrătorilor, cu ocazia zilei de naştere, nu 12.000 de lei, ci cel puţin 1000 de lei! Ce să mai vorbim despre pensionarii de rând, care de-abia-şi duc zilele şi aşteaptă cu sufletul la gură „ajutoarele sociale”? Când oare se va schimba această situaţie revoltătoare?!
Nu putem să nu amintim aici o altă „anomalie” strigătoare la cer. Sursa Bugetul.ro ne pune la dispoziţie un articol semnat de Anca Andrei şi publicat în 21.10.2016 sub titlul: „TUPEU MAXIM! Cine încasează cea mai mare PENSIE din România?” – în care aflăm că un anume Gheorghe Bălăşoiu, fost şef de penitenciar din judeţul Argeş, încasează lunar o pensie de circa 34.000 de lei, deci aproximativ 8.000 de euro, fiind astfel cel mai de lux pensionar din România. Vă imaginaţi atunci ce salariu o fi avut acest om şi câţi bani o fi adunat de-a lungul carierei ca fost magistrat. Dacă această situaţie vi se pare normală, atunci, dragi cititori, bateţi din palme, închideţi ochii, plecaţi capul şi rămâneţi smeriţi, căci voi, oricât de merituoşi aţi fi, nu meritaţi mai mult decât aveţi, căci aşa se împarte dreptatea într-o ţară sărăcită cu bună ştiinţă de către cei care au condus-o şi n-au avut grijă în mod echitabil de toţi locuitorii ei.
Cazurile semnalate mai sus sunt doar două dintre cele multe care ne fac viaţa imposibilă. Sperăm însă că într-o zi îşi va găsi şi România calea spre prosperitate.
Mihai Trifoi
