În municipiul Sfântu Gheorghe se derulează, în prezent, mai multe lucrări de reabilitare a străzilor.
Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Árpád András, a prezentat ieri, în cadrul unei conferințe de presă, stadiul acestor lucrări.
„Pe strada <<Lăcrămioarei>> a fost turnat primul strat de asfalt, urmează să asfaltăm trotuarele și stratul de uzură urmează a fi aplicat. Acest lucru se va întâmpla până la mijlocul lunii iulie și strada va fi redată circulației imediat după asfaltare și marcaje, după care, pasul următor va fi asfaltarea Străzii <<1 Decembrie>>, de la pod până la semafor, deci porțiunea de la pod până la semafor a Străzii <<1 Decembrie>> va primi un strat de asfalt nou. Am etapizat lucrările în așa fel încât această asfaltare pe <<1 Decembrie>> să se întâmple după ce pe <<Lăcrămioarei>> traficul va fi reluat. Pe strada <<Kos Karoly>>, lucrările au fost reluate (…). Pe <<Înfrățirii>>, primul strat de asfalt a fost deja aplicat; urmează stratul de uzură și trotuarul, respectiv pe porțiunea dintre <<Vasile Goldiș>> și <<Tineretului>>, lucrările debutează la începutul săptămânii viitoare. Am început lucrările pe strada <<Tineretului>>; în acest moment lucrează cei de la Gospodăria Comunală și, tot așa, pe strada <<Varadi Jozsef>>, cei de la Gospodăria Comunală mai au în jur de 10 zile să finalizeze lucrările, după care va intra constructorul pe strada <<Varadi Jozsef>>.”- a spus primarul Antal Árpád András. Acesta a precizat că în plan sunt cuprinse și lucrări de reabilitare pe străzile „Grădinarilor”, „Rândunicii” și „Vulturului”, dar și lucrări de întreținere a altor străzi.
„Mai avem în plan pe termen scurt, să spun așa, să începem și să finalizăm foarte repede lucrările pe strada <<Grădinarilor>>, pentru ca după aceea să putem închide străzile <Rândunicii>> și <<Vulturului>>, pentru a moderniza și aceste străzi.
În săptămânile următoare, mai sunt 9 locații în oraș unde vom face lucrări de întreținere, întreținere majoră, asta însemnând că sunt câteva străzi, respectiv parcări, care vor fi asfaltate în totalitate. Aceste lucrări nu sunt lucrări de reabilitare a străzii, ci sunt lucrări de întreținere; se vor face relativ repede și fără a crea disconfort semnificativ cetățenilor.” – a spus primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Árpád András.
Ana Ciorici Costache