Agenții economici care încheie contract de stagiu cu absolvenţii de învăţământ superior pot beneficia de un stimulent financiar, acordat lunar, la cerere, din bugetul asigurarilor pentru somaj, pentru fiecare tânăr încadrat în baza unui astfel de contract.
Legea referitoare la acest mod de stimulare a încadrării – Legea nr. 335 din 10 decembrie 2013 privind efectuarea stagiului pentru absolvenții de învățământ superior – a intrat în vigoare anul trecut. Potrivit directorului executiv al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Covasna, Kelemen Tibor, acest act normativ reglementează pentru absolvenții de învățământ superior, perioada de șase luni de debut în profesie, în conformitate cu art. 31 alin. (5) din Legea nr. 53/2003 – Codul Muncii, republicată, cu modificările si completările ulterioare, cu excepția profesiilor pentru care există reglementări speciale.
Directorul executiv al AJOFM Covasna a declarat că efectuarea stagiului are ca scop asigurarea tranziţiei absolvenţilor de învăţământ superior de la sistemul de educaţie la piaţa muncii.
Conform legislației în vigoare, stagiar este debutantul în profesie, angajat cu contract individual de muncă, cu excepţia celor care dovedesc că au desfăşurat, potrivit legii, activitate profesională în acelaşi domeniu, anterior absolvirii. Potrivit prevederilor Legii nr. 335 din 10 decembrie 2013 privind efectuarea stagiului, contractul de stagiu va trebui să fie încheiat, în formă scrisă, odată cu încheierea contractului individual de muncă (anexă la contractul individual de muncă). Durata contractului de stagiu este de șase luni, cu excepţia situaţiilor în care, prin legi speciale, este prevăzută o altă perioadă de stagiu.
Stimularea încadrării stagiarilor
În conformitate cu prevederile actului normativ menționat, angajatorii care încheie un contract de stagiu cu absolvenții de învățământ superior, pot primi lunar, pe perioada derulării contractului de stagiu, o un stimulent financiar cu valoarea egală cu de 1,5 ori valoarea indicatorului social de referinţă al asigurărilor pentru şomaj şi stimulării ocupării forţei de muncă în vigoare, prevăzut de Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare, în limita fondurilor alocate cu această destinaţie.
Organizarea perioadei de stagiu
Perioada de stagiu se desfăşoară pe baza unui program de activităţi aprobat de angajator, la propunerea conducătorului compartimentului în care îşi desfăşoară activitatea stagiarul. Pe perioada stagiului, stagiarul se obligă să presteze muncă pentru şi sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul unei remuneraţii, în baza unui contract individual de muncă şi a contractului de stagiu și sub îndrumarea unui mentor.
Angajatorul va numi, la propunerea conducătorului compartimentului în care își va desfășura activitatea stagiarul, un mentor (dintre salariatii calificați, cu o experiență profesională de cel puțin doi ani în domeniul în care urmează să se realizeze stagiul). Activitatea mentorului va fi inclusă în programul normal de lucru al acestuia și va consta în coordonarea stagiarului pe durata stagiului, propunerea de modalităţi de rezolvare a lucrărilor repartizate stagiarului; supravegherea modului de îndeplinire a atribuţiilor corespunzătoare postului ocupat de stagiar și participarea activă la activitatea de evaluare.
Salariul de bază lunar al stagiarului, stabilit prin contractul individual de muncă, va fi cel negociat de părţi, pentru un program de 8 ore pe zi, respectiv de 40 de ore în medie, pe săptămână, în condiţiile legii, ce se completează cu prevederile din cuprinsul contractului colectiv de muncă aplicabil.
La finalul stagiului, pe baza referatului de evaluare întocmit de către o comisie de evaluare, angajatorul eliberează un certificat/o adeverinţă. Promovarea evaluării se va finaliza cu un certificat semnat de angajator, caz în care perioada de stagiu va constitui vechime în specialitate. Nepromovarea evaluării se va finaliza cu eliberarea unei adeverinţe prin care se recunoaşte finalizarea stagiului.
***
Datele AJOFM Covasna arată că la nivelul judeţului nu s-au încheiat, momentan, astfel de contracte de stagiu.
„A existat o cerere de încheiere a unui astfel de contract de stagiu doar pentru o singură persoană. Solicitarea a fost privind încheierea unui contract de stagiu în domeniul juridic, ce a fost refuzată, pe motiv că există o lege specială care reglementează stagiul ce poate fi efectuat în acest domeniu (n.r. – domeniul juridic). Există posibilitatea finanțării, respectiv certificării acestei perioade de stagiu, cu excepția profesiilor pentru care există reglementări speciale. Așadar, la nivelul județului, momentan, nu este încheiat niciun contract de stagiu. Operatorii economici interesați de încheierea acestor contracte, pot să ni se adreseze, în continuare”, a declarat directorul executiv al AJOFM Covasna, Kelemen Tibor.
Detalii suplimentare privind această efectuarea stagiului pentru absolvenții de învățământ superior pot fi aflate la sediul AJOFM, iar textul Legii poate fi consultat accesând linkul: http://www.anofm.ro/files/LEGEA%20Nr.335.pdf.
Alte forme de stimulare a angajării absolvenților
Angajatorii care încadrează în muncă pe perioadă nederminată absolvenţi ai unor instituţii de învăţământ (persoane care au obţinut o diplomă sau un certificat de studii, în condiţiile legii, în una dintre instituţiile de învăţământ gimnazial, profesional, special, liceal, postliceal sau superior, de stat ori particular, autorizat sau acreditat în condiţiile legii), pot beneficia și de alte forme de stimulare a încadrării acestora.
Potrivit informațiilor postate pe site-ul ANOFM, www.anofm.ro, subvenţiile se acordă angajatorilor timp de 12 luni, pentru fiecare absolvent angajat, condiţia fiind ca absolvenții să fie înscrişi ca persoane în căutarea unui loc de muncă la agenţiile teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă. Aceeași sursă arată că, potrivit Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, pentru fiecare absolvent încadrat în muncă, angajatorii pot primi 500 lei, pentru absolvenţii ciclului inferior al liceului sau ai şcolilor de arte şi meserii; 600 lei, pentru absolvenţii de învăţământ secundar superior sau învăţământ postliceal; 750 lei, pentru absolvenţii de învăţământ superior.
Conform informațiilor postate pe site-ul ANOFM, angajatorii care încadrează în muncă pe perioadă nedeterminată absolvenţi din rândul persoanelor cu handicap primesc lunar, pentru fiecare absolvent, sumele prevăzute mai sus, dar timp de 18 luni.
Alte subvenții acordate angajatorilor
Nu doar cei care încadrează în muncă absolvenți pot beneficia de stimulente. Spre exemplu, potrivit informațiilor postate pe site-ul ANOFM, și angajatorii care încadrează în muncă: şomeri peste 45 de ani sau şomeri părinţi, unici susţinători ai familiilor monoparentale, şomeri care în termen de trei ani de la data angajării îndeplinesc condițiie legale de pensionare, elevi şi studenţi pe perioada vacanţelor, ucenici, persoane cu handicap, tineri cu risc de marginalizare socială.
230 de angajări pe locuri de muncă subvenționate, anul acesta
Potrivit datelor prezentate de conducerea AJOFM Covasna, de la începutul anului și până în prezent, 230 de personae din județ au fost angajate pe locuri de muncă subvenționate.
„Numai luna aceasta am avut 28 de persoane cu care s-a încheiat convenție pentru a subvenționa locurile de muncă. Comparativ cu anii precedenți, stăm într-o formă mai puțin dinamică (…)”, a precizat directorul executiv al AJOFM Covasna.
Informații privind subvențiile și facilitățile acordate angajatori pot fi aflate de la reprezentanții Agenției Județene.
Ana Alina Costache
. .