Agenţia Județeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Covasna reaminteşte angajatorilor că pot beneficia de un stimulent financiar lunar egal cu 50% din valoarea indicatorului social de referință (ISR) al asigurărilor pentru șomaj și stimulării ocupării forței de muncă.

Angajarea elevilor şi studenţilor se poate realiza pe perioada vacanţelor, iar stimulentul financiar se poate acorda pentru o perioadă de maximum 60 de zile lucrătoare într-un an calendaristic, pentru fiecare elev şi student pentru care s-a încheiat contract individual de muncă, a transmis AJOFM Covasna, printr-un comunicat de presă.

Potrivit aceleiași surse, diferenţa dintre stimulentul lunar acordat şi salariul realizat se suportă de către angajator din fonduri proprii.

Beneficiază de stimulentul financiar lunar prevăzut mai sus angajatorii care încadrează în muncă elevi şi studenţi în baza:

  1. a) unui contract individual de muncă pe durată determinată, egală sau mai mică decât durata vacanţei, încheiat în condiţiile legii, cu normă întreagă;
    b) unui contract de muncă temporară, numai dacă durata misiunii de muncă temporară este egală sau mai mică decât durata vacanţei, a transmis AJOFM Covasna.

„În cazul tinerilor în vârstă de până la 18 ani, contractul individual de muncă încheiat cu durata timpului de muncă de 6 ore pe zi şi de 30 de ore pe săptămână se consideră încheiat cu normă întreagă. Pentru a beneficia de acordarea stimulentului financiar, angajatorii trebuie să încheie o convenţie cu Agenţia Județeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Covasna”- se arată în comunicatul de presă.

Pentru obținerea de informații suplimentare, angajatorii interesaţi se pot adresa Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Covasna.

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail