Societăţile care încadrează persoane proaspăt ieşite de pe băncile şcolii pot beneficia de stimulente financiare. La fel și absolvenţii care se înregistrează în evidenţele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Covasna ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă și care reuşesc să se angajeze. La nivelul județului Covasna, de la începutul acestui an, s-au încheiat zeci de convenții în acest sens, arată datele instituției.

. . Angajatorii care încadrează în muncă pe perioadă nederminată absolvenţi ai unor instituţii de învăţământ (persoane care au obţinut o diplomă sau un certificat de studii, în condiţiile legii, în una dintre instituţiile de învăţământ gimnazial, profesional, special,  liceal, postliceal sau superior, de stat ori particular, autorizat sau acreditat în condiţiile legii), pot primi subvenţii lunare acordate de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei  de  Muncă (ANOFM), pentru fiecare absolvent încadrat. La rândul lor, absolvenții care reuşesc să se angajeze primesc stimulente financiare.

„Potrivit prevederilor Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) acordă o serie de servicii şi stimulente atât absolvenţilor cât şi societăţilor care încadrează persoane proaspăt ieşite de pe băncile şcolii.”- se arată într-un comunicat de presă al Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), postat pe site-ul instituției.

Conform sursei citate, absolvenţii care se înregistrează în evidenţele ANOFM ca persoane în căutarea unui loc de muncă pot beneficia de: servicii gratuite de mediere a muncii, informare şi consiliere profesională, servicii gratuite de formare profesională sau de asistenţă şi consultanţă pentru începerea unei afaceri proprii. Absolvenţii care reuşesc să se angajeze primesc şi stimulente financiare: prima de încadrare ca absolvent – în valoare de 500 lei. Cei care se angajează la o distanţă mai mare 50 km de localitatea de domiciliu primesc primă de încadrare doar dacă sunt și beneficiari de indemnizaţie de şomaj, iar cei care se încadrează într-o localitate alta decât cea de domiciliu şi urmare a acestui fapt îşi schimbă domiciliul stabil, pot beneficia de primă de instalare (doar dacă sunt şi beneficiari de indemnizaţie de şomaj).

Conform ANOFM, în cazul în care încadrarea în muncă a absolvenţilor are loc în perioada în care este acordată indemnizație de şomaj, angajatul primeşte o sumă lunară egală cu indemnizaţia de somaj la care ar fi avut dreptul până la expirarea perioadei de acordare a acesteia, dacă nu ar fi avut loc încadrarea în muncă. De asemenea, potrivit comunicatului de presă, în sprijinul absolvenţilor, potrivit Legii nr. 76/2002, se acordă subvenţii angajatorilor care încadrează în muncă absolvenţi în interval de 12 luni de la absolvire, indiferent dacă sunt sau nu beneficiari de indemnizaţie de şomaj. Aceste subvenţii se acordă diferenţiat în funcţie de nivelul de studii: 500 lei/lună pentru absolvenţii învăţământului profesional; 600 lei/lună pentru absolvenţii de liceu (cu sau fără bacalaureat), sau absolvenţilor de studii superioare fără examen de licenţă; 750 lei/lună pentru absolvenţii de studii superioare cu examen de licenţă. Subvenţia se acordă timp de 12 luni de la data semnării convenţiei, iar angajatorul este obligat să menţină raporturile de muncă sau de serviciu timp de 18 luni. Toate aceste stimultente financiare se acordă la cerere, în termenele prevăzute de Legea nr. 76/2002.

„Reamintim că absolvenţii promoţiei 2016 se pot înregistra în evidenţele ANOFM ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în termen de 60 de zile de la absolvire. Depăşirea acestui termen atrage după sine anularea dreptului de a beneficia de indemnizaţie de şomaj. Pentru absolvenţii de liceu, termenul de 60 de zile se calculează de la data absolvirii liceului şi nu de la data susţinerii examenului de bacalaureat.” – au transmis reprezentanții ANOFM.

Peste 40 de convenții privind subvenționarea locurilor de muncă pentru absolvenți, în județ

Conform datelor oferite ieri de reprezentanții Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Covasna, de la începutul anului și până în prezent, au fost încheiate peste 40 de convenții privind subvenționarea locurilor de muncă pentru absolvenți.

„Anul acesta, până în prezent, s-au încheiat 42 de convenții pentru subvenționarea locurilor de muncă, în urma încadrării a 45 de absolvenți, dintre care: 3 cu studii superioare, 36 liceu, 6 școala profesională, însă abia a ieșit ultima promoție de liceu și urmează să absolve și cei din facultăți, așa că, pentru acest an, procesul de încadrare este abia la început” – a declarat Fogarassy Katalin, referent superior în cadrul compartimentului Resurse Umane, Salarizare, Comunicare și al Secretariatului Consiliului Consultativ din cadrul Agenţiei Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Covasna.

Potrivit sursei citate, în anul 2015, la nivelul județului s-au încheiat 124 de convenții pentru subvenționarea locurilor de muncă – urmare a încadrarii a 131 de absolvenți. Este vorba despre 34 de persoane cu studii superioare, 77 cu studii liceale și 20 de absolvenți de școală profesională.

Ana Alina Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail