Loc de munca

Angajatorii care, pe perioada vacanței de vară, încadrează în muncă elevi şi studenți, pot beneficia de un stimulent financiar lunar, în valoare de 250 de lei, acordat din bugetul asigurărilor pentru șomaj, pentru fiecare tânăr încadrat.

Angajarea elevilor şi studenţilor se poate realiza pe perioada vacanţelor, iar stimulentul financiar se poate acorda pentru o perioadă de maximum 60 de zile lucrătoare într-un an calendaristic, pentru fiecare elev şi student pentru care s-a încheiat contract individual de muncă. Diferenţa dintre stimulentul lunar acordat şi salariul realizat se suportă de către angajator din fonduri proprii – se arată într-un comunicat de presă al Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă.

Potrivit aceleiași surse, beneficiază de stimulentul financiar lunar prevăzut mai sus angajatorii care încadrează în muncă elevi şi studenţi în baza: a) unui contract individual de muncă pe durată determinată, egală sau mai mică decât durata vacanţei, încheiat în condiţiile legii, cu normă întreagă sau, după caz, cu timp parţial; b) unui contract de muncă temporară, numai dacă durata misiunii de muncă temporară este egală sau mai mică decât durata vacanţei.

În cazul tinerilor în vârstă de până la 18 ani, contractul individual de muncă încheiat cu durata timpului de muncă de 6 ore pe zi şi de 30 de ore pe săptămână se consideră încheiat cu normă întreagă.

„Pentru a beneficia de acordarea stimulentului financiar, angajatorii trebuie să încheie o convenţie cu agenţia pentru ocuparea forţei de muncă judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, în termen de 30 de zile de la data angajării elevilor şi studenţilor. Suma reprezentând stimulentul financiar se deduce de către angajator din contribuţia de asigurări pentru şomaj datorată de angajator, pe care acesta este obligat, conform legii, să o vireze lunar în contul bugetului asigurărilor pentru şomaj.” – se arată în comunicatul ANOFM.

AJOFM Covasna face apel către angajatori să anunțe crearea locurilor de muncă pentru elevi și studenți

În cadrul unei conferințe de presă ce a avut loc ieri, directorul executiv al AJOFM Covasna, Kelemen Tibor, a făcut un apel către angajatori să anunțe crearea locurilor de muncă pentru elevi și studenți.

„Facem, din  nou, un apel către angajatori, să ne anunțe dacă pot să ofere locuri de muncă pentru acești tineri,  pentru nu mai mult de 60 de zile și doar în perioada de vacanță, astfel încât acești tineri să poată să obțină o formă de salariu (…).” – a spus directorul Kelemen Tibor.

Peste 500 de tineri din județ, angajați pe perioada vacanței de vară, între anii 2012-2016

Directorul executiv al AJOFM Covasna a precizat că, din anul 2012 și până în 2016, au fost angajați pe timp de vară, în total, 507 tineri din județ, suma totală plătită prin Agenție, în acest sens, între 2012-2016, fiind de 70.286 lei.

Conform informațiilor oferite de conducerea AJOFM Covasna, în anul 2016 au fost angajați pe perioada vacanței de vară 159 de tineri, dintre care 155 elevi și patru studenți;  în 2015 au fost angajați astfel 95 de tineri, dintre care 89 elevi și 6 studenți; în 2014, 80, din care 72 elevi și 8 studenți; în 2013, 125 de tineri, din care 121 elevi și 4 studenți; iar în 2012, 48 de tineri, din care 43 elevi și 5 studenți.

Angajatorii interesaţi de această formă de stimulare pot afla informaţii suplimentare la sediul AJOFM Covasna.

Ana Ciorici Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail