De ani de zile ne străduim, împreună cu mai tinerii sau mai puțin tinerii mei prieteni, să deschidem cât mai multe porți de comunicare între românii, minoritari în Secuime și maghiarii, majoritari aici, indiferent că este vorba despre acțiuni culturale, sportive, ecologice sau politice. Pur și simplu promovăm normalitatea, buna conviețuire și multiculturalitatea în Sfântu Gheorghe, așa cum cred că ar trebui să facă orice om întreg la minte. . .
V-aș putea da sute de exemple de activități în acest sens, pornind de la evenimentele din preajma sărbătorilor de iarnă, de Zilele Orașului, excursii multiculturale, debate în engleză, acțiuni de ecologizare, întâlniri între elevii din liceele cu predare exclusiv în limba maghiară, cu cei din cele cu predare doar în limba română, concerte, spectacole de teatru cu supratitrare, etc. La o simplă căutare pe internet ați putea găsi o mulțime de exemple, fotografii și filmulețe de la activități ca ”Povestea din Ajun / Karácsony Mesés”, ”Cortul de Tineret / Ifjúsági Sátor”, ”Saint George, City of Debate”, ”3M Talks”, ”Shortcut”, ”Saint George Earth Hour”, ”Vox Populi”, ”Let’s do it”, ”Atelier”, teatru-forum ”Nu puteți voi urî cât putem noi iubi”, excursii multiculturale Budapesta și Cracovia, urmează Praga; prezentări de spectacole sau filme românești și maghiare, concerte multiple cu artiști români și / sau maghiari, gen Luiza Zan cu Snaps Vocal Band sau cu Peter Sarik, Corul Madrigal cu copii din corurile din oraș, Gheorghe Zamfir în Biserica Catolică etc.
În ultimii 10 ani sunt sute de astfel de exemple. Cu mii de participanți. Și cu reacții extrem de pozitive. Știți de câte dintre aceste exemple s-a vorbit în presa națională? Sporadic, ca să nu spun aproape deloc. Evident că acțiunile noastre nu-i ”atrag”. Păi cum să scrii că tinerii români și maghiari fac acțiuni comune? Că se înțeleg bine, organizează și participă la evenimente comune? Cum să faci asta când tu, de la București, din Moldova sau din Oltenia, ”știi mai bine cum stau lucrurile acolo”?
De fapt această replică „las că știu eu mai bine” este ceea ce sintetizează perfect prostul, cum bine spune un personaj din cea mai recentă colaborare Osono-Ecou, spectacolul „Cercul prietenilor neștiuți sau Picnic pe un covor japonez”. Cum să știi tu mai bine, omule din afară? În primul rând de ce m-ai întreba cum o ducem aici, „printre secui”, dacă oricum „tu știi mai bine”? A doua oară, cum Dumnezeu să știi mai bine decât noi, cei care trăim zi de zi aici? Ne intersectăm de zeci de ori pe zi cu vecinii, colegii, prietenii maghiari? Cunoscuți sau necunoscuți, dar trăitori împreună pe aceste meleaguri. Cu bune și cu rele, evident, ca în orice altă zonă din lume.
Și totuși, tu, crezi că știi mai bine. Și, evident, acest mai bine înseamnă că sigur trăim rău unii cu alții, ne certăm, eventual ne batem, nu ne înțelegem deloc. Așa crezi tu. Ești chiar convins de asta. Și nu ți-o poate scoate nimeni din cap, indiferent ce exemple sau argumente ți-am da. Păcat.
Sigur pe lângă simpli ignoranți, sunt mulți proști periculoși, cei care au interesul de a aprinde sau impulsiona din când în când conflictele din zonă, mai ales atunci când vor să acopere cine știe ce mizerie de la centru … ”Specialiști” în manipulare care își doresc să ațâțe periodic spiritele, cel mai adesea cu interese politicianiste, de atragere a unor voturi din afara acestei zone, deoarece ”pericolul maghiar” încă atrage electorat prin alte părți. Pentru că dacă ar fi fost așa, ar fi atras voturi aici, nu? Am fi avut doar reprezentanți ai ultranaționaliștilor români votați în Secuime. Și totuși, în ciuda zvârcolirilor de toate felurile, aici ultranaționalismul este marginal. Sigur că mai fac adunări între ei cei câțiva dinozauri care nu suportă alteritatea, cei care se cred „români verzi” sau ”maghiari verzi”, de ce nu. Sigur că mai ies câțiva la mitinguri, fie ele împotriva maghiarilor sau împotriva românilor, dar, în ciuda gălăgiei pe care o fac, sunt puțini. Extrem de puțini. Și nereprezentativi.
Nu știu alții cum sunt, dar noi vom continua în această direcție a promovării bunelor relații dintre români și maghiari, a colaborării și cooperării. Fără să ne îmbătăm cu apă rece. Știm că mai sunt extrem de mulți pași de făcut în această direcție a încrederii reciproce, dar știm sigur că ne aflăm pe acest drum început demult și ne place enorm asta. Destinația este mai puțin relevantă acum și probabil doar Cel de Sus o știe cu siguranță, dar, Doamne, ce fain e drumul acesta făcut împreună cu cel de lângă tine, fie el diferit sau asemănător!
Mădălin Guruianu
