Statuia Sfântului Gheorghe, aflată în vecinătatea Primăriei Sfântu Gheorghe, a fost mutată câţiva metri pentru a se putea lărgi carosabilul şi a se putea continua proiectul de reabilitare a centrului municipiului.

Potrivit proiectului, circulaţia rutieră va fi închisă definitiv în Piaţa Libertăţii, unde se va crea o esplanadă pietonală, urmând ca traficul rutier prin faţa Primăriei Sfântu Gheorghe să se desfăşoare pe viitor pe două benzi cu un singur sens de circulaţie, iar pentru lărgirea carosabilului a fost necesară mutarea statuii Sfântului Gheorghe, a declarat, pentru AGERPRES, viceprimarul municipiului, Sztakics Eva.

Lucrările de reamenajare urbanistică a centrului municipiului Sfântu Gheorghe, demarate în luna mai a.c, sunt finanţate din fonduri europene cu aproape două milioane de euro şi se vor încheia la sfârşitul acestui an. Proiectul prevede crearea unei zone de promenadă, cu spaţii verzi, fântâni arteziene, locuri de recreere şi petrecere a timpului liber în vecinătatea parcului Elisabeta, respectiv în perimetrul cuprins între clădirea Prefecturii, Consiliului Judeţean, Galeriei de Artă, Teatrului „Tamasi Aron” şi Colegiului „Szekely Miko”.

Primarul Antal Arpad a menţionat că prin acest proiect autorităţile locale şi-au propus să modernizeze centrul municipiului, dar în acelaşi timp şi să restituie oraşului locul tradiţional de promenadă, unde se desfăşurau pe vremuri principalele evenimente publice.

„Scopul nostru este de a încuraja stilul de viaţă sănătos prin restricţiona traficului auto din zona centrală a oraşului şi să creăm un mediu sigur şi confortabil pentru traficul pietonal şi ciclist (…) În prezent, Sfântu Gheorghe nu are o piaţă principală care să atragă oamenii în acelaşi mod în care îi atrage parcul Elisabeta, nu există un spaţiu în sens clasic unde oamenii se pot întâlni, unde se pot organiza diferite evenimente şi unde se pot deschide terase cochete. (…) Sper că noul spaţiu va fi unul plin de viaţă”, a mai declarat primarul Antal Arpad.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

www.agerpres.ro

. .

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail