Staţiunea Şugaş Băi aflată în apropierea municipiului Sfântu Gheorghe va fi promovată la ediţia din acest an a Târgului internaţional de turism de iarnă HO Show ce va avea loc în luna noiembrie la Budapesta.

Coordonatorul Biroului de imagine al Primăriei Sfântu Gheorghe, Knop Ildiko, a declarat luni pentru AGERPRES că Biroul Tourinfo al municipiului s-a înscris la acest târg pentru a prezenta şi promova staţiunea Şugaş Băi, dar şi ofertele operatorilor de turism din judeţ care vor să trimită materiale publicitare.

Potrivit acesteia, şi Grand Hotel din Balvanyos, un hotel de patru stele aflat în apropierea Lacului Sfânta Ana, va fi prezent la acest târg unde sunt promovate destinaţii turistice internaţionale pentru sezonul de iarnă.

”Judeţul Covasna are un potenţial turistic deosebit şi vrem să facem cunoscute aceste locuri. (…) În staţiunea Şugaş Băi s-a investit mult în ultimii ani, iar investiţiile vor continua şi vrem să facem aici, aşa cum există şi în Occident, o insulă pentru petrecerea concediilor şi a timpului liber care să atragă un număr cât mai mare de turişti fideli”, a declarat Knop Ildiko.

Staţiunea Şugaş Băi a fost inclusă într-un proiect de dezvoltare a infrastructurii de agrement în valoare de peste 6,2 milioane de lei, cofinanţat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, ce prevede, printre altele, înfiinţarea unui teren de minigolf, a unui teren de tenis şi teren pentru sporturi extreme.

La finele anului trecut, în staţiunea Şugaş Băi a fost inaugurată o nouă pârtie de schi în lungime de 250 de metri, destinată copiilor şi începătorilor. Vechea pârtie, care are o lungime de 500 de metri şi un grad de dificultate mediu, este dotată cu teleschi, instalaţie de nocturnă şi tunuri de zăpadă, dar necesită încă amenajări pe suprafaţa de rulare.

Operatorii de turism, proprietarii de pensiuni şi hoteluri din judeţul Covasna care vor să fie reprezentaţi la Târgul de turism de la Budapesta de Tourinfo pot trimite materialele promoţionale până pe data pe 14 noiembrie la biroul acestuia din Sfântu Gheorghe. Târgul internaţional Ho Show va avea loc în perioada 18-20 noiembrie.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail