Aşa cum v-am informat zilele  trecute, în perioada  27 29 martie  2015  s-a derulat a VIIIa ediţie a tradiţionalei manifestări expoziţionale Transylvania Tourism Fair”(TTF) organizată în incinta modernului complex Braşov Business Park de  căte Patronatul A.N.A.T. şi Primăria municipiului de sub Tâmpa. Şi anul acesta judeţul Covasna s-a aflat  printre cei peste 50 de participanţi din ţară şi de peste hotare.

 

 Un weekend „full”

      Timp de trei zile  am fost prezenţi la acest important eveniment de promovare  şi afeceri în  calitate de parteneri media, asistând la Deschidere şi…Închidere, la numeroase activităţi  conexe, vizitând standurile participanţilor, discutând cu oficialităţi, agenţi comerciali din turism sau simpli vizitatori – unii dintre ei beneficiari ai ofertelor generoase ce au inclus discount-uri importante în intervalul acesta.

    Am avut parte cu alte cuvinte, ca mulţi vizitatori din Braşov,  din judeţele Covasna şi Harghita sau  unii turişti aflaţi  în trecere de un weekend „full”.

   Intrarea  liberă  a atras, aşa cum ne-am aşteptat,  un mare număr de oaspeţi, deşi vremea a fost potrivnică,  aminitindu-ne mai curând de…octombrie, nicidecum de începutul primăverii.

    După  cum  a menţionat  atât  la Conferinţa de presă din prima zi a  evenimentului, dar şi pe parcurs, principalul organizator, sufletul manifestării  evenimentului, dl. Sorin Dencescu – preşedinte al Regiunii Centru al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism din România (ANAT)  – „Transylvania Tourism Fair” face parte integrantă din calendarul târgurilor de profil, având ecou şi peste hotare. El se adresează autorităţilor şi asociaţiilor profesionale din turism, agenţiilor de voiaj, tour-operatorilor, managerilor staţiunilor, complexelor balneare, hotelurilor, pensiunilor, cabanelor, campingurilor, dar vizează şi activitatea editurilor şi publicaţiilor din turism, băncilor şi societăţilor de asigurări, companiilor aeriene etc.

Mediatizare corespunzătoare

    Evenimentul a beneficiat şi la această ediţie de o mediatizare corespunzătoare în presa scrisă şi audiovizuală, ziarului „Mesagerul de Covasna” adresându-i-se mulţumiri pentru faptul că a fost mereu aproape, ilustrând obiectiv  importanta acţiune de promovare  anuală.

      Pe parcursul TTF au avut loc o serie de întâlniri ale profesioniştilor din domeniu, dezbateri pe teme de turism, evenimente, concursuri, expoziţii, standuri ale unor meşteri populari, activităţi apreciate de un mare număr de vizitatori. De asemenea, s-a organizat şi o mare Tombolă, oferindu-se în jur de 60.000 de  taloane de participare.      Ca o pată de culoare să spunem că unii vizitatorii au completat chiar şi…zece asemenea „flyere”, în speranţa că vor pleca gratuit într-un voiaj peste hotare. Regulamentul nu a interzis o asemenea intenţie de…forare a norocului, astfel că în zilele următoare se vor afla fericiţii câştigători.

    Deşi, vorba unui pensionar hâtru cu care am stat de vorbă, „Dacă e să ai baftă în viaţă, ajunge  să pui în urnă şi un singur chestionar, iar norocul îţi va surâde; este ca la…loto”.

Destinaţii cunoscute de vacanţă

   Aşa cum ne spune o mai veche cunoştinţă,  dl. Eduard Cazacu, specialist în domeniu,  patron de agenţie de turism,  şi anul acesta  tour-operatorii români şi străini  au venit  cu o mulţime de atracţii interne pentru petrecerea vacanţei în  staţiunile noastre balneare la munte şi la mare, în zonele tradiţionale de agroturism, dar au prezentat la Târg  şi oferte de sejururi  în locaţii celebre din Turcia, Grecia, Bulgaria, Spania, Italia, Malta etc.

    Din ce ne-am dat şi noi seama discutând cu vizitatorii, dar şi cu reprezentanţii unor agenţii, se observă o creştere a interesului pentru regimul  de masă „all inclusive”. Sistem  care la noi în ţară nu prea este utilizat de manageri unor mari resturante, pe condiderentul că “ turiştii românii mănâncă şi beau mult”.

    Ei bine, las’ că   hotelierii turci, greci şi mai ales bulgari nu se „scumpesc la târâţe”, atrăgând  ca atare foarte mulţi clienţi din ţara noastră. Gândind atât de păgubos, ne mai mirăm de ce se tot plâng unii operatori autohtoni că  există  în România  faţă de ţările amintite atât de puţine  „incoming”-uri (intrări de turişti), faţă de „outgoing”-uri (ieşiri, plecări peste graniţă), trend-ul fiind mereu ascendent.

 Prezenţă covăsneană onorantă

   Fireşte, am poposit zi de zi la standurile „noastre”, adică ale judeţului Covasna, spre a urmări cum  merge treaba. Am aflat că  în premieră anul acesta  au apărut  standuri ale  Staţiunii Covasna, Vilei „Alpin” din Comandău, Restaurantului „Şugaş” din Sf. Gheorghe, precum şi un perimetru expoziţional  al artistului iconar şi foto din Voineşti, Matei Schinteie.

. .

    Mulţi vizitatori s-au oprit la respectivele standuri, au solicitat plinate, albume, ilustrate şi au stat de vorbă cu reprezentanţii expozanţilor. S-o amintim în acest sens  în primul rând pe tânăra Kopacs Zsuzsa, referent în cadrul Biroului de Informare Turistică din  oraşul-staţiune Covasna. Domnia sa ne-a spus că acest  Târg regional  constitie o bună ocazie  de a prezenta ofertele turistice ale superbei zone numită semnificativ „Staţiunea cu o mie de izvoare de sănătate” (marcă înregistrată), dar  extrapolând, sunt înfăţişate  şi alte  atracţii ale  judeţului, precum  ariile protejate, parcurile naturale, campingurile şi pensiunile, aspecte ce ţin de turismul cultural,  de tradițiile şi meşteșugurile locale, gastronomie, folclor etc.

Sărbătorile Pascale se apropie…

   Dat fiind faptul  că ne apropiem de  Sărbătorile Pascale, invitaţia de a  petrece o mini-vacanţă într-o ambianță rustică, cu bucate și obiceiuri specifice zonei a fost lansată cu succes la TTF. Şi, mai departe,  iată o facem prin intermediul acestui articol…

  Să amintim şi celelale gazde ale standurilor covăsnene:  Fülöp László, administrator la „Vila Alpin” din Comandău,  Tánko Cristinel Károly, reprezentant al  Resturant şi Hotel „Şugaş” din Sf. Gheorghe,  ing. Roxana Niculescu, consilier evaluare, reperezentant zonal al ANAT pentru judeţele Alba, Braşov, Mureş, Sibiu şi Covasna. Dar   şi pe  colegul şi prietenul nostru încă de pe când era redactor la ziarulul „Cuvântul Nou” şi apoi colaborator la revista de mare tiraj „Ecran Magazin, nimeni altul decât pictorul iconar şi artistul Matei Schinteie, care a avut poate cel mai original stand expoziţional. A prezentat un set de icoane realizate de el împreună cu frumoasa şi talentata-i soţie, Kornelia, piese de artizanat, ouă încondeiate ş.a.

    La standul lui am petrecut mai multă vreme, documentându-mă şi realizând  nişte instantanee  interesante, urmând a publica un reportaj cât de curând în ziarul nostru.

 

Opinii favorabile

    Ca de fiecare dată, am solicitat şi opiniile  vizitatorilor.

  – Merg de mulţi ani la recuperare şi odihnă în staţiunea Covasna, ne-a precizat d-na Maria Negrea, din Cristian. De fiecare dată  am fost plăcut impresionată  de   solicitudinea personalului medical de la bazele de tratament, de la hoteluri şi restaurante. Majoritatea personalului o reprezintă  oamenii tineri, ce sunt extrem de  amabili.  Nu o dată  mi-au oferit   informaţii utile despre proceduri, cura balneară, invitându-mă să cunosc frumuseţile şi bogăţiile zonei atât de bogată în izvoare minerale.

    Despre impresiile de la TTF 2015 ne-a vorbit şi dl. Kovacs Peter, din Sf. Gheorghe, care împreună cu soţia a vrut să vadă ofertele pentru concediul din anul acesta.

   – Pe noi ne  interesează un sejur în străinătate, undeva unde să putem merge şi cu copiii, ca  atare am luat mai multe pliante, albume, urmând să alegem  în zilele următoare unde vom merge la vară.

  – Şi ce anume  v-ar tenta?

   – Să zicem, o staţiune la malul mării, poate în Croaţia, unde serviciile  am auzit că sunt foarte bune. Rămâne să vedem cât costă, să ne facem un buget. Oricum, îi felicităm pe organizatori.

                                Felicitări organizatorilor, dar şi… participanţilor

     …În final,  putem declara   animaţi de…patriotism local, că Staţiunea Covasna  a fost şi ea printre „vedetele”  Târgului de Turism TTF, ce s-a închis cu succes aseară la Braşov.

   Pentru modul profesionist în care organizatorii au manageriat cea de-a VIII-a ediţie a ”Transylvania Tourism Fair”, alături de care trebuie să-i aşezăm şi  pe expozanţi, se cuvin adresate sincere felicitări!

  …Fie ca şi ediţia următoare să fie la fel de izbutită…

                                                                                                           Horia C. Deliu

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail