Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor, alături de polițiști de investigații criminale, arme și poliție rurală, au desfășurat recent o serie de verificări la stânele situate în extravilanul localităților Bățani, Bodoc, Calnic și Târgu Secuiesc. Acțiunea a avut ca obiectiv principal identificarea stânelor și fermelor din aria de responsabilitate și înregistrarea tuturor proprietarilor acestor locații, în vederea asigurării unor condiții optime de bunăstare pentru animale și a respectării legislației în vigoare.

Într-un comunicat de presă transmis către Mesagerul de Covasna, de Compartimentul Relații Publice al IPJ Covasna, se menționează că obiectivele acțiunii au inclus:

  • Identificarea și luarea în evidență a stânelor și fermelor din zona de responsabilitate;
  • Verificarea exemplarelor canine cu privire la microcipare, vaccinare, sterilizare și condițiile de bunăstare;
  • Controlul respectării prevederilor OUG nr. 55/2002 privind deținerea câinilor periculoși și a Legii nr. 407/2006 cu privire la numărul maxim de câini permiși pentru paza stânelor;
  • Instruirea proprietarilor și administratorilor stânelor în vederea informării prompte a poliției în cazul în care persoane necunoscute ajung la aceste locații.

Potrivit sursei citate,  polițiștii au verificat 5 stâne, au legitimat 14 persoane și au efectuat verificări în bazele de date ale Poliției Române.

„Ca urmare a constatării mai multor nereguli, au fost aplicate 12 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 38.000 de lei, pentru diverse abateri de la legislația privind protecția animalelor și siguranța stânelor.

Aceste acțiuni vor continua, polițiștii rămânând preocupați de asigurarea respectării prevederilor legale în domeniul protecției animalelor și al siguranței publice. Verificările periodice vor contribui la menținerea unor standarde adecvate de bunăstare a animalelor și la prevenirea încălcărilor legii, protejând astfel atât comunitatea, cât și mediul rural”, se mai arată în comunicatul IPJ Covasna.

M.D.C.

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail